Papionul Preşedintelui Iohannis în port. Altă gafă!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis la Ziua Marinei

Preşedintele a fost singurul îmbrăcat astfel, ceea ce s-a observat din depărtare, de pe mare că era nepotrivit. Imaginile cu preşedintele mărşăluind printre marinari sau stand lângă ceilalţi politicieni exprimau limpede că s-a îmbrăcat nepotrivit.

Am purtat de câteva ori smoking (şi papion desigur) şi chiar mi-a plăcut. Dar întotdeauna a fost seară, într-un spaţiu închis (restaurant) şi niciodată n-am fost singurul. Pe invitaţie scria codul vestimentar. Ca romani, recunoaştem că nu avem exerciţiul vestimentaţiei de gală, nu avem deloc un cult al vestimentaţiei, de fapt nu avem nici măcar respect pentru purtarea hainelor în general, pentru cele în mod obişnuit zi de zi. Ieşim oricum pe stradă, mergem oricum la serviciu şi ne îmbrăcăm prost la evenimente. Uitaţi-vă pe stradă la vecinii dumneavoastră mai ales acum pe timp de vară. Unii ies în oraş cu hainele în care au dormit. Eu m-am uitat chiar ieri la nişte reprezentanţi ai statului roman aflaţi la datorie. Jalnic.

Întâmplător, m-am întors zilele trecute din Italia şi de fiecare dată (ca şi prima dată) mă opresc şi admir imbracamintea italienilor, bărbaţi şi femei, oameni din orice clasă socială, de orice vârstă, oriunde i-aş zări: pe stradă, în aeroporturi, gări, în zonele centrale, in magazine, la cafenele sau în cartiere mici şi mărginaşe. Sunt extrem de eleganţi şi deosebit de bine asortaţi. Au gust, au simt estetic şi au preţuire faţă de propria persoană. Personal, cand eram in smoking am primit şi eu reacţii de tipul: eşti îmbrăcat ca un ospătar.

Însă ca simplu cetăţean, dacă aş fi făcut o gafă pentru prima dată, a doua oară aş fi evitat. Dar când preşedintele unei ţări (în funcţie din 2014) gafează la un asemenea nivel, este un semn de prost gust pentru întreaga ţară şi pentru cei din străinătate care ne privesc.  Ce ar zice Mario Dragi sau doamna Merkel sau Prinţul Charles? Ups.

Ieri, duminică, Alexandru Ciucu, creator de costume şi furnizor al Casei Regale, a făcut o uşoară critică preşedintelui la o televiziune privată, declarând pe de o parte că preşedintele a vrut să-şi arate respectul pentru Ziua Marinei, albul fiind culoarea marinei pretutindeni în lume însă pe de altă parte, spune Ciucu, „preşedintele este overdressed”.

Domne, nu pot fi de acord cu declaraţia aceasta, nu e vorba deloc că preşedintele s-a îmbrăcat exagerat pentru o asemenea ceremonie, nicidecum, ci s-a îmbrăcat nepotrivit şi neadaptat, adică eronat. Redau doar câteva argumente.

  • În primul rând codul vestimentar smoking şi papion se poartă la evenimente festive, de maximă eleganţă, se poartă la nunţi, gale, baluri, operă, la ceremonii de premiere sau la unele petreceri importante. O asemenea ţinută pune în evidenţă persoana. Îmi amintesc de ocaziile în care preşedintele Obama purta papion, cele mai dese fiind dineurile in onoarea unor sefi de stat sau petrecerile de seară de la Casa Albă cand avea ca invitaţi personalităţi din lumea politică sau culturală. Deci din start, tipul şi caracterul evenimentului de ieri (Ziua Marinei-15 august, Sf. Marie) nu impunea, nici nu permitea o asemenea ţinută.
  • Ţinuta este specifică spaţiilor închise (cum am amintit), preşedintele, după cum l-am văzut a avut un discurs în spaţiu deschis, în port.
  • Ţinuta se poartă seara, după 7 p.m. de fapt denumirea folosită în Marea Britanie este atât de explicită: dinner jacket (tuxedo). Dacă preşedintele ar fi purtat doar la finalul zilei, dacă ar fi participat la o seară de gală sau la un bal al Marinei Romane, unde ar fi dansat vals cu soţia, ar fi fost o ocazie potrivită. Preşedintele însă a purtat această combinaţie vestimentară dis de dimineaţă, imediat după ora 10.
  • Codul vestimentar impune ca o ţinută să fie purtată în consens cu ceilalţi participanţi. Preşedintele a fost singurul îmbrăcat astfel, ceea ce s-a observat din depărtare, de pe mare că era nepotrivit. Imaginile cu preşedintele mărşăluind printre marinari, sau stand lângă ceilalţi politicieni, exprima limpede că s-a îmbrăcat nepotrivit. Mai mult, imaginea cu preşedintele care ţine în mană drapelul României nu se potriveşte deloc cu ţinuta sa.
  • A lipsit batista. Smokingul include de obicei o batistă albă în buzunarul stâng al pieptului şi pantofi negri lustruiţi. Nu am zărit de aproape pantofii preşedintelui dar batista sigur nu deţinea.
  •  Lungimea cămăşii. Altă eroare. Cămaşa cu manşete duble pentru butoni ar fi trebuit să fie de o asemenea lungime încât să fie la vedere manşeta cămăşii si butonii. Ceea ce nu s-a observat.

Ce mai trebuia?

La smoking se poartă doar şosete negre (din lână sau bumbac) până la genunchi şi încălţămintea trebuie sa fie de lac de tipul Oxford. Nu putem verifica 😊

Ce ar fi fost potrivit?

În mod clar un sacou de culoare deschisă (fiind vara si foarte cald) un sacou alb şi pantaloni de culoare albă, aşa cum a mai purtat cu alte ocazii. Ar fi fost în concordanţă cu ceilalţi participanţi, marinari sau politicieni. Şi la final putea să-şi arate ochelarii speciali de soare.

Totuşi, cum i-a permis sefa de la protocol? Dacă domnia sa mai greşeşte, cred că ar fi un semn pentru toţi bărbaţii din Romania sa fie mult mai atenţi la modul în care ies pe stradă ! 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite