Politică

articolul anterior articolul urmator

Paradoxurile etice ale absenteismului la vot

5
30 Oct 2014 17:06:27
Petre Silviu
„Absenteismul la vot nu este un fenomen neaoş românesc, el existând în numeroase state occidentale deosebit de avansate. ”  FOTO Adevărul
„Absenteismul la vot nu este un fenomen neaoş românesc, el existând în numeroase state occidentale deosebit de avansate. ”  FOTO Adevărul

Una din discuţiile reluate iar şi iar în ultimii zece ani (dacă nu şi de mai mult timp) se referă la absenteismul la vot. Constatăm aici dualitatea atitudinii faţă de fenomen a societăţii versus societatea civilă.

  • O bună parte din societatea românească nutreşte sentimentul că prezenţa sa la vot este inutilă din moment ce „oricum toţi sunt la fel”, „nimic nu se va schimba”. Cinismul, adjuvant al acestei apatii este adesea condimentat cu tot soiul de teorii conspiraţioniste potrivit cărora rezultatul alegerilor este hotărât de alte instanţe decât voinţa colectivă (serviciile secrete româneşti şi/sau străine; Marile puteri; kabala internaţională ce conduce mapamondul din umbră). Constatăm deci cât de tributar este psyche-le naţional memoriei istorice profunde, când primii români (protoromânii Evului Mediu) se refugiau în păduri contra valurilor succesive de cuceritori (vandali, pecenegi, pregroaznicii tătari sau îndelungata influenţă otomană) sau chiar în faţa măsurilor propriilor domni- istoriografia românească a dedicat zeci de pagini satelor evacuate de ţăranii incapabili să susţină impozitele de toate feluri.
  • De cealaltă parte avem societatea civilă, adică acel ansamblu de organizaţii non-guvernamentale, fundaţii, iniţiative venite de la diferiţi militanţi, oameni de afaceri/ intelectuali publici ce încearcă să ţină spaţiul public sub dogoarea dezbaterilor publice; iau atitudine faţă de problemele urbei, încearcă să mobilizeze conştiinţele şamd. Chiar zilele acestea vedem clipul publicitar al celor de la Pro Democraţia sau ale diferitelor personalităţi de notorietate care oferă pledoarii în favoarea mersului la vot.

În cele ce urmează, articol de faţă va argumenta un posibil efect interesant şi pervers al absenteismului. Să o luăm în mai mulţi paşi:

  1. Absenteismul ca fenomen al contemporaneităţii

Absenteismul la vot nu este un fenomen neaoş românesc, el existând în numeroase state occidentale deosebit de avansate. Asemenea românilor, numeroşi americani, francezi, nemţi şamd nu mai consideră votul o obligaţie pe fondul unui spirit extrem de critic faţă de propriile clase politice:[1]

Graficele de mai jos, furnizate de ziarul The Economist vorbesc despre rata înscrierii în partidele politice şi rata de participare la alegerile parlamentare din Europa de Vest:

 

Sursa: The Economist, What’s gone wrong with democracy, March 1, 2014

Într-un anume sens ironic, absenteismul de masă dovedeşte tocmai succesul democraţiei. Cum aşa? O democraţie/ republică nu poate supravieţui fără mentalităţi care să susţină un aranjament politic, constituţional. Adică fără ca oamenii să accepte existenţa pluralismului, a diferenţelor şi dreptului la opinie; a noţiunii că puterea se cere limitatăà puterea statului asupra societăţii; a majorităţii asupra minorităţii; a fiecărei instituţii asupra celorlalte. Unul dintre ingredientele menţinerii respectivului pluralism este ireverenţa, adică disponibilitatea de a nu lua limbajul puterii ca fiind sacrosanct, iar pe oamenii de stat drept zei omniscienţi şi omnipotenţi. Însă ca peste tot şi aici există limite. Pe măsură împământenirii sistemelor democratice, oamenii politici sunt văzuţi de către presă şi societate printr-o lentilă tot mai critică. De asemenea, creşterea nivelului de educaţie generează un spirit reflexiv proporţional- altfel spus devenim mai pretenţioşi, cerem tot mai mult pentru noi şi tot mai mult de la diferiţii candidaţi; le cerem ca statura lor fizică să se ridice la statura morală a propriilor promisiuni, a propriilor noastre aşteptări şi a propriilor imagini create de mecanismele publicitare. Confruntat cu Ireproşabilul, nici un candidat nu mai poate satisface majoritatea publicului. Victoriile la mustaţă, tip 51%-49%, uneori chiar în marja de eroare statistică, denotă cât de dificil i-a devenit lumii occidentale să-şi aleagă un conducător, cvasi- remiza demonstrând că, la numărătoare, nimeni nu pierde şi nimeni nu mai câştigă cu adevărat. Cum mai poţi clama că beneficiezi de legitimitate când puţin peste jumătate din naţiune te doreşte iar cealaltă (aproape) jumătate ţi-a spus NU?! În plus- şi aici convocăm cele de mai sus- fiecare prezidenţiabil trebuie să se bizuie DOAR pe un procentaj din cei cu drept de vot care se prezintă la scrutin.

În altă ordine de idei, dar la aceeaşi speţă, victoriile la mustaţă sau cvasi-remizele fac anatomia publicului prezent aflat în căutarea unui candidat ideal, fictiv, compus din media calităţilor candidaţilor din fiecare. Cum să ieşi din dilemă şi să alegi pe cineva care are puţin fiecare?! Reluând dictonul antic potrivit căruia Vox populi vox dei- am putea susţine că într-adevăr, vocea poporului este vocea lui Dumnezeu, numai că aceasta nu grăieşte pe o singură notă, ci ca un cor polifonic, adesea chiar cacofonic.

  1. Activism, dar plin alte mijloace

Tabloul de mai sus nu trebuie să ne inducă în eroare şi pesimism cum că omul contemporan, postmodern a încetat să funcţioneze ca animal politic. Chiar dacă scrutinul electoral nu mai pare instrumentul preferat, cetăţenii de astăzi au alte modalităţi de a-şi face cunoscute preferinţele şi nemulţumirea: internetul, blogosfera, organizaţiilor non-guvernamentale, mita/corupţia, protestele stradale şamd.

-Deceniile postbelice ale secolului XX au fost martorele înmulţirii iniţiativelor politice venit din sfera privată. Acestea au devenit astăzi componente indispensabile/sien qua non ale actului de guvernare, atât la nivel domestic cât şi internaţional. Spre exemplu, numărul organizaţiilor non-guvernamentale internaţionale (INGO) se ridica la 38.000 la nivel de 2005-2006, peste dublu faţă de 1998-1999, conform unor date ale United States Institute for Peace. În Statele Unite, la nivel de 2012 existau peste 1,5 milioane de astfel de actori non-guvernamentali![2]

Chiar şi în China ele au cunoscut o expansiune, după cum titrează The Economist:

Beneath the glacier. In spite of a political clampdown, a flourishing civil society is taking hold, The Economist, Apr 12th 2014 

În România existau peste 61.000 de ONG-uri la nivel de 2010, cea mai spectaculoasă creştere având loc între 1996-2006.

Sursa: Institutul Naţional de Statistică – Anuarul Statistic al României

Sursa: Mihaela Lambru, Ancuţa Vameşu, România 2010. Sectorul neguvernamental – profil, tendinţe, provocări –, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, Bucureşti, ISBN – 978-973-675-932-1, 2010, p.21

Abilitatea lor de a se mişca pe o scenă internaţională se poate verifica în numeroase cauze, aşa cum este campania recentă a celor de la Transparency International car acuză guvernul Orban din Ungaria că duce o campanie contra libertăţii de exprimare.[3]

-Alt capitol: corupţia

Ce reprezintă corupţia unei bune părţi din clasa politică pe care o deplângem la televizor? Expresia unor legături între diferite instanţe ale societăţii cu varii decidenţi sau instituţii ale statului. Contrar dihotomiei pe care o operăm adesea între <noi> şi <ei>, cei care ne conduc sunt tot oameni proveniţi din rândul nostru şi manifestă profilul mediului general care le-a sprijinit ascensiunea. Sunt rudele, profesorii, foştii elevi, subalterni, patroni noştri, nicidecum extratereştri proveniţi din altă lume. Am făcut afaceri cu ei, ne-au dat sau le-am dat note, ne-au plătit sau le-am plătit salarii, am interacţionat cu ei într-un caz transformat la un moment dat în dosar penal. Pentru că dincolo de câţiva corupţi celebre care animă pixelii ecranului, în spatele Lor suntem tot Noi, anonimii trăitori.¨

  1. Cetăţeni şi consumatori- un tangou interesant
     

Politicul şi economia au coexistat de la începutul omenirii şi vor coexista, cel mai probabil, până la a Doua Venire. Nimic nou, până aici!

Sănătatea morală a fiecărei alcătuiri colective a presupus reglementarea dintre politic şi economic, dintre guvernare şi producţie, putere şi prosperitate. Un set unic de reguli nu a existat vreodată, acestea din urmă variind în funcţie de cultură şi conjunctură. În societăţile industriale, liberale, cu mai multe partide, unde votul acuplează voinţa elitelor cu cea a majorităţii, s-au elaborat reguli de etică care obligă pe deţinătorii puterii să nu fie în acelaşi timp agenţi economici, oameni de afaceri. Cel puţin aşa ar trebui să sune lucrurile teorie, pentru că în practică apropierea dintre bani şi legi slujeşte adesea  intereselor private.

Aşadar, într-un climat corupt, cum se vede bine că este şi cel românesc, guvernanţii şi guvernaţii se află deopotrivă în relaţii de a) votat-votant; b) consumator-furnizor. De ce ne interesează observaţia de faţă? à pentru că de aici decurge o consecinţă interesantă: dacă oamenii nu merg la vot într-un număr mare, prin absenţa lor de la procesul electoral, nu vor face decât să perpetueze reţelele de trafic de influenţă şi cuplajul toxic dintre politic şi economic. Mai mult decât atât, singurul mod prin care guvernanţii vor putea cunoaşte ceea ce gândesc cetăţenii decât graţie ipostazei lor de oameni de afaceri, de agenţi economici.

Mai simplu putem formula astfel: „Eu sunt omul politic X iar tu eşti cetăţeanul Y. Cum tu nu vii la vot pentru a exprima o preferinţă, eu nu pot cunoaşte ce gândeşti şi nici nu pot fi sancţionat de tine. Singura formă prin care vom relaţiona este prin intermediul firmelor mele (să zicem un lanţ de hoteluri sau de mall-uri) unde tu devii client/consumator de servicii.” (vezi mai sus punctul 2)

Ce efect are votul? à oricât de imperfect ar fi, acesta are darul de a primeni clasa politică, atât direct prin modificarea compoziţiei instituţiilor (primărie, parlament, preşedinţie) cât şi indirect, prin personajele secunde şi măsurile generate de acţiunea votului. Astfel, dacă la primărie, în Parlament sau la Cotroceni vom aduce un om cinstit şi capabil, la rândul său el va numi în funcţie oameni similari (măcar parţial).

Mă întorc la începutul articolului: la reflecţia cum că absenteismul este cea mai bună soluţie din moment ce oricum <toţi sunt la fel> şi <nimic nu se schimbă>. Contrar cinismului simplificator conţinut de cele două expresii, ar trebui să ne gândim că, dimpotrivă, România s-a schimbat foarte mult din 1990 încoace. În unele aspecte pozitiv, în altele poate negativ, în altele este pur şi simplu altfel. Dar toate aceste lucruri se datorează şi votului, dorinţei românilor de asuma cultura democratică, fără de care ţara noastră nu ar fi ajuns nici în Uniunea Europeană şi nici în NATO.

Republica există. Trebuie doar s-o locuim.


[1] Luca Ferrini, Why is Turnout at Elections Declining Across the Democratic World?. E-International Relations Studens, 27 Sept 2012, http://www.e-ir.info/2012/09/27/why-is-turnout-at-elections-declining-across-the-democratic-world/

Trebuie precizat că părerile sunt împărţite cu privire la declinul şi cauzelor prezenţei la vot în societăţile occidentale. Pentru o analiză nuanţată a se vedea Richard Rose, Voter Turnout in the European Union Member Countries în Voter Turnout in Western Europe, International Institute for Democracy and Electoral Assistance, Stockholm, 2004, pp.17-21 şi passim

[2] Fact Sheet: Non-Governmental Organizations (NGOs) in the United States, U.S. Department of State, 12.01.2012

 

[3] Benjamin Novak, Transparency International calls on Hungarian government to stop targeting NGOs, Budapest Beacon, June 12, 2014

 

¨ Putem concepe corupţia/nepotismul drept forme pervertite ale societăţii civile, bazate nu pe contractualism, transparenţă, interes general ci pe reţele mafiote.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

Francisco Goya
30.10.2014, 20:53:18

In Antichitate faraonii si alti potentati conduceau poparele in temeiul dreptului loc ca zei pe pamant. Muritorii veneau sa-si prezinte omagiile la incoronare sau in alte evenimente speciale. Evident absenta era privita ca un sacrilegiu si pedepsita ca atare In Evul Mediu aristocratia conducea in temeiul descendentei din cine stie ce erou. Iobagii veneau si ei sa-si prezinte omagiile la momente festive, daca vroiau sa mai aiba zile bune. In epoca actuala, democratia a luat locul faronului/nobililor in temeiul puterii poporului. Omagiul care se aducea in vechime puterii este inlocuit de prezenta la vot. Iar masele populare merg resemnate sa-si faca datoria votand nu se stie ce, nu conteaza cu cine.

+2 (2 voturi)
Toru Okada
31.10.2014, 10:26:13

magistral!

+1 (1 vot)
Emil Condor
31.10.2014, 02:42:50

Dacă tot spui că esti român si îti pasă... ... mergi la vot! Cel ce nu votează e ca atunci când ar vota Ponta! Gânditi mai bine...

Toru Okada
31.10.2014, 10:05:12

Ati abordat tema democratiei/republica. De ce nu ati abordat si tema democratiei/monarhie constitutionala? Sunt suficient de multe astfel de state in UE si pe glob ca sa merite studiat fenomenul. Eu cred ca republica democratica si-a ars combustibilul. Nu mai este de actualitate.

-1 (1 vot)
Toru Okada
31.10.2014, 10:24:59

O sa reiau mai jos o secventa din dialogurile lui Platon: Cristias: Dreptul de "nevot" este prevazut in constitutie si legile de organizare a alegerilor, deci este o atitudine perfect legala si morala. Statul acasa sau anulatul votului sunt atitudini politice la fel de valabile pe cat este votatul oricarui alt candidat. Timaeus: Eu nu sunt de acord, decât dacă nu te plângi niciodată de sistemul care te conduce. Critias: in cazul meu particular, nu imi sta in fire sa ma plang de sistem, impozite sau alte treburi de-astea. din simplul motiv ca am oricand libertatea sa imi aleg alt sistem daca acesta nu imi convine: francez, englez, german, poate chiar neo-zeelandez... in al doilea rand, am vrut sa subliniez ca anulatul votului sau statul acasa nu sunt atitudini "de boicot" asa cum considera unii ci atitudini politice carora li se poate asocia o semnificatie sau un program politic, la fel cum se poate asocia votului pentru orice candidat X trecut pe liste. semnificatia pe care as asocia-o anularii votului sau neprezentarii la votul pentru prezidentiale, este urmatoarea: intr-o democratie sanatoasa presedintele statului nu este "seful statului" si nu trebuie sa aiba veleitati de conducator. cea mai importanta institutie in statul democratic este Parlamentul, pentru ca acolo este forul de dezbatere in care sunt reprezentate toate optiunile politice (de stanga, centru sau de dreapta) - deci in parlament este reprezentata toata populatia, proportional. in acest timp presedintele va reprezenta numai procentul de populatie care l-a votat, deci semnificatia lui este mult mai mica.de asemenea puterile presedintelui sunt mai mult sau mai putin nule judecand strict dupa litera constitutiei. prin urmare, voi merge si voi incuraja intotdeauna votul pentru Parlament, si voi alege partidul care mi se pare ca ma reprezinta. la prezidentiale poate voi merge, sau poate nu, in functie de cum voi considera in cazul particular respectiv. alt aspect important este ca alegerile prezidentiale sunt de tip "totul sau nimic". unul dintre candidati castiga, ceilalti nu castiga nimic, decat avantaje secundare, cum ar fi notorietate pe baza careia isi vor negocia ulterior intrarea intr-un partid mare si eventual functii intr-un viitor guvern. dar repet, astea sunt avantaje secundare, scopul alegerilor prezidentiale este sa se aleaga presedintele. din perspectiva asta am putea spune ca nu este mare diferenta intre unul care isi anuleaza votul si unul care voteaza cu un candidat despre care se stie din sondajele de opinie ca nu ia mai mult de 5-6%. un candidat care nu iese presedinte nu va avea nici macar sansa teoretica sa isi puna in aplicare proiectul cu care a candidat la prezidentiale. la Parlamentare merita in schimb sa votezi chiar si cu un partid de 5% daca iti plac proiectele propuse. daca macar un singur parlamentar al acelui partid este prezent in Parlament atunci va avea macar sansa teoretica sa supuna dezbaterii si eventual sa implementeze o parte din proiectele pentru care l-ai votat. in al treilea rand, am vazut ca multi asociaza alegerilor o componenta morala sau emotionala. dupa parerea mea votul pentru X, Y sau anularea lui nu te vor duce nici in Rai nici in iad. votul este o treaba cat se poate de pragmatica si de lumeasca. se refera la impartirea puterii si a banilor in societate si atat. corolar: stalpul democratiei este Parlamentul (institutia dezbaterii), nu Presedintia. Timaeus: Sunt de acord în parte. Nu uita totuși că președintele poate dizolva parlamentul... În plus, sondajele l-au dat pe Năstase președinte, apoi pe Geoană și totuși a ieșit altcineva. Mai mult, poţi spune că Băsescu nu a contat în cei 10 ani? Critias: presedintele dizolva parlamentul strict in situatia in care membrii lui nu sunt in stare sa se puna de acord asupra unui prim-ministru de 3 ori consecutiv. altfel spus, este o putere teoretica a presedintelui. parlamentarii nu vor risca niciodata sa ajunga la anticipate - de dragul fotoliilor pe care le ocupa deja, nu de alta. eu am zis de candidati de 5-6%. sigur ca primii 2-3 candidati au scoruri mult mai mari si apropiate intre ei. acolo merita sa risti sa votezi cu unul sau cu altul pentru ca au sansa sa iasa presedinte. sondajele l-au dat pe Nastase/Geoana favorit, dar nici basescu nu era in urma lor decat cu cateva procente. Cred ca Basescu mai mult "a parut ca conteaza" decat a contat in realitate. Este un "animal politic" care a stiut sa calareasca tot felul de valuri mediatice. stii cum ne vom da seama de asta? la 12 luni dupa ce acesta isi va fi incetat mandatul vom constata daca lucrurile in societate, cum ar fi proiectele mari de tara sau mentalitatile, s-au schimbat semnificativ fata de epoca Basescu. daca se vor fi schimbat inseamna ca Basescu chiar a contat in functia de presedinte. daca nu se vor fi schimbat inseamna ca Basescu doar a mimat ca conteaza, dar in realitate vectorii sociali au fost altii, mai ascunsi de media. daca populatia ar intelege ca stalpul democratiei este Parlamentul, nu Presedintele atunci am trai intr-o tara mai buna, mai deschisa dezbaterii autentice iar Presedintele, oricare ar fi el, ar fi pus la locul lui constitutional.

-1 (1 vot)
Modifică Setările