Parchetul European, între Europa şi România

Senatul a spus DA, Camera Deputaţilor a spus NU. Iar eu vreau să explic situaţia şi amendamentele aduse proiectului de înfiinţare a Parchetului European, căci despre el este vorba.

Chiar dacă din partea Camerei Deputaţilor a fost trimisă o opinie negativă în ceea ce priveşte propunerea de regulament referitor la instituirea Parchetului European, cred în continuare că este o instituţie binevenită, cât timp amendamentele propuse de instituţiile abilitate (CSM, Ministerul Justiţiei, PICCJ) sunt susţinute şi în etapele de negociere şi analiză. 

România se pare că este singurul stat care a emis atât o opinie pozitivă, cu rezerve, din partea Senatului, cât şi una negativă prin Camera Deputaţilor.

Şi totuşi, de ce avem nevoie de un Parchet European?

Conform statisticilor primite de la statele membre de Oficiul de Luptă Antifraudă (OLAF), biroul anti-fraudă al UE, se pare că furturile anuale din fondurile UE se ridică la suma de 500 de milioane de euro, dar este posibil ca cifra reală să fie mult mai mare.

Tot OLAF arată prin rapoartele sale din ultimii 13 ani că rata condamnărilor în justiţie variază de la unele state la altele, fiind cuprinsă între 5% şi 90%. Media la nivelul Uniunii este sub pragul de 50%.

Este unul dintre motivele pentru care, în acest moment, 17 din cele 28 de state membre nu au formulat punct de vedere negativ cu privire la această propunere. În total sunt 54 de voturi la nivelul UE, iar cele 11 state care au formulat puncte de vedere negative aveau 19 voturi alocate.

Ce spune Regulamentul de instituire a Parchetului European? Principalul obiectiv este crearea unei entităţi care va avea competenţele şi resursele necesare pentru a cerceta, a urmări penal şi a trimite în judecată persoanele învinuite de săvârşirea infracţiunilor de fraudă sau de alte activităţi ilicite care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, atât la nivel naţional, cât şi transfrontalier.

Parchetul European va coordona şi supraveghea cercetările şi va întreprinde acte de urmărire penală. Parchetul European va putea exercita în faţa instanţelor competente ale statelor membre acţiuni, putând formula inclusiv actul de inculpare sau alte căi de atac până la pronunţarea unei hotărâri definitive.

Să analizăm acum amendamentele.

În punctul de vedere exprimat, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ)  observă un lucru important atunci când analizează modalitatea de numire a procurorilor europeni delegaţi. Astfel, ar trebui ca selectarea acestora să se poată face doar din rândul procurorilor care au dobândit acest statut conform dreptului naţional, pentru a nu se genera discuţii cu privire la modificarea legislaţiei în materie.

Un alt aspect important este acela că instanţele naţionale vor efectua controlul judiciar, adică hotărârile Parchetului European vor putea fi constestate în faţa unei instanţe naţionale.

Două aspecte importante care se cer a fi analizate în momentul în care se fac dezbateri într-un stat membru cu privire la un regulament sunt respectarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii.

Cu privire la subsidiaritate, cred că în forma actuală propunerea de regulament nu încalcă prinicipiul, pentru că obiectivul propus, şi anume urmărirea penală unitară la nivelul UE a infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale UE, poate fi atins cel mai bine la nivelul Uniunii, într-un sistem unitar, prin înfiinţarea acestui nou organism.

Şi principiul proporţionalităţii este respectat, deoarece domeniul de aplicare al acestei propuneri se limitează la ceea ce e strict necesar pentru atingerea obiectivelor, această opţiune aducând atingere minimă sistemelor juridice şi structurilor instituţionale ale statelor membre.

Aşadar, din moment ce poziţia preliminară exprimată de România a fost una favorabilă, iar proiectul se află în continuare în dezbatere, analiză şi consultare, cred că ar trebui să profităm de această perioadă şi să formulăm amendamente care ar putea aduce îmbunătăţiri modului de funcţionare şi organizare a Parchetului European.

Insă, dată fiind această situaţie, când opiniile statelor membre sunt împărţite, potrivit Tratatului privind Uniunea Europeană, Comisia Europeană trebuie să hotărască dacă propunerea va fi menţinută sau retrasă. Dacă e menţinută, ceea ce este posibil să se întâmple, va putea fi respinsă cu o majoritate de voturi exprimate în Parlamentul European.

Şi totuşi, printre amendamentele propuse de PICCJ şi de Senat pe care le consider bune, amintesc: necesitatea excluderii subordonării ierarhice a procurorilor europeni delegaţi conducătorilor unităţilor de parchet interne şi excluderea posibilităţii de a instrumenta cauze la nivel naţional, deoarece aceste două situaţii ar putea afecta independenţa procurorilor.

Tot cu privire la procurori (procurorul european, adjuncţii şi procurorii delegaţi), aceştia ar trebui să aibă un statut similar magistraţilor CJUE, să nu li se aplice statutul funcţionarilor UE şi să existe norme clare de angajare a răspunderii lor.

În plus, PICCJ subliniază faptul că este necesară instituirea unor norme mai clare privind controlul judecătoresc al actelor Procurorului European şi că trebuie avută în vedere şi problema recuperării cheltuielilor judiciare avansate de către statele membre.

În final, vreau să remarcaţi că, de principiu, amendamentele formulate de instituţiile cărora li s-a cerut punctul de vedere vin doar să clarifice sau să completeze prevederile pe care le are în acest moment propunerea de regulament, ceea ce înseamnă că Parchetul European este dorit de România, dar cu amendamente.

Preluat şi pe  http://www.alinagorghiu.ro