Parlamentarii au renunţat la superimunitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatorii şi deputaţii şi-au modificat statutul FOTO: Adevarul
Senatorii şi deputaţii şi-au modificat statutul FOTO: Adevarul

Parlamentarii care nu vor contesta deciziile ANI îşi vor pierde mandatul, au decis, ieri, senatorii şi deputaţii din comisia de statut.

Parlamentarii declaraţi incompatibili de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI) îşi vor pierde mandatul dacă nu contestă decizia în termen de 15 zile. Decizia  a fost luată de comisia pentru statut a Parlmanetului care a acceptat cererea de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu.

Prevederea a generat controverse, pentru că parlamentarii care nu contestau decizia puteau să îşi păstreze mandatul.

Legea privind statutul deputaţilor şi senatorilor a fost retrimisă, recent, de preşedintele Traian Băsescu Parlamentului spre reexaminare.

Unul dintre argumentele preşedintelui este faptul că noul act normativ îi permite unul parlamentar să îşi păstreze mandatul chiar dacă a fost declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate, iar decizia nu a fost contestată.

„Se poate ajunge la situaţia în care un parlamentar aflat în stare de incompatibilitate constatată de Agenţia Naţională de Integritate refuză să notifice Biroul Permanent al Camerei din care face parte cu privire la starea sa de incompatibilitate şi îşi continuă exercitarea mandatului“, se arată în cererea de reexaminare a lui Traian Băsescu.

Şeful statului atrage atenţia că o asemenea opţiune a legiuitorului „lipseşte de conţinut“ activitatea  ANI.

De asemenea, şeful statului critică procedura instituită în noua lege privind declararea incompatibilităţii unui senator sau deputat, în sensul că, la nivelul Parlamentului, comisiile ar urma să aibă ultimul cuvânt după verificări.

Şeful statului consideră că aspectele semnalate vin în contradicţie cu raportul MCV. Preşedintele le-a mai cerut parlamentarilor să consulte societatea civilă la modificarea legii.  Şeful statului poate cere reexaminarea unei legi o singură dată.

Contraatacul USL

Decizia şefului statului a fost criticată de liderii USL, care l-au acuzat că împiedică intrarea în vigoare a reducerilor cheltuielilor parlamentare, prevăzută, de asemenea, de Statutul deputaţilor şi senatorilor.

„Bugetul se adoptă pe baza unor acte normative în vigoare, or, preşedintele, retrimiţând statutul parlamentarilor, practic nu a acceptat nici reducerea bugetelor Camerei Deputaţilor şi Senatului, şi atunci avem o problemă serioasă“, a comentat premierul Victor Ponta. Şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a pedalat pe aceeaşi idee. El a spus că, în aceste condiţii, Camera Deputaţilor va fi obligată să aibă alte alocări bugetare.

„Vom primi Statutul, colegii de la PDL se pot bucura că mai stau un interval de timp la hotel şi se pot bucura de anumite privilegii. Îi mulţumim lui Traian Băsescu, poate o să facem resurse financiare de la Administraţia Prezidenţială ca să stăm la hotel“, a spus Zgonea.

El a susţinut chiar că parlamentarii ar putea să privească drept o „bătaie de joc“ retrimiterea Statutului şi atunci ar putea şi ei în acelaşi stil să ceară privilegiile ce tocmai au fost
eliminate.

„S-ar putea crea o revoluţie din partea parlamentarilor, care ar spune că Băsescu niciodată nu vrea să fie cooperant cu nimeni, atunci rămânem şi noi la hotel şi cheltuim din banii publici, pentru că şi Băsescu are un buget mai mare decât anul trecut şi atunci şi el vrea să îşi bată joc de noi - şi intrăm într-o spirală a rupturii în loc de una a cooperării“, a anticipat preşedintele Camerei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite