Politică

articolul anterior articolul urmator

Parlamentarii vor şi ei salarii duble. Deputat PSD: Într-un fel, mă întreţine familia. Să renunţăm la populisme!

7
31 Jul 2015 15:36:46
Autor: Iulia Marin
Parlamentarii vor salarii duble FOTO Adevărul
Parlamentarii vor salarii duble FOTO Adevărul

După majorarea salariilor pentru demnitari, şi parlamentarii ar putea avea salarii mai mari, respectiv de până la 9.000 de lei. Măsura ar putea fi inclusă în legea salarizării bugetare, care ar urma să intre în vigoare la finalul acestui an.

Deputatul Daniel Fenechiu, preşedintele Partidului Naţional Democrat, a anunţat, într-o emisiune la B1 Tv, că parlamentarii vor să îşi mărească salariile, de la 5.000 de lei cât primesc în prezent, până la 9.000 de lei. „Se vorbeşte în momentul de faţă, se vorbea chiar de la 1 septembrie, despre majorarea indemnizaţiei deputaţilor şi senatorilor la 9.000 de lei net pe lună“, a declarat Daniel Fenechiu.

La rândul lui, deputatul PSD Anghel Stanciu a declarat, într-o intervenţie telefonică la Realitatea Tv, că indemnizaţiile aleşilor nu le acopera acestora cheltuielile. Intrebat dacă este, drept urmare, întreţinut de familie, Anghel Stanciu a răspuns: „Într-un fel, da“.

„Aleşii ar trebui să primească indemnizaţia corespunzătoare, dincolo de populism. Aştept de la preşedintele Iohannis să facă ce a promis: fără populisme!“, a mai spus Stanciu.

Totodată, deputatul UNPR Haralambie Vochiţoiu a declarat, pentru „Adevărul“,  că aleşii intră în categoria bugetarilor, ale căror salarii vor fi majorate prin legea salarizării. „Parlamentarii intră şi ei în categoria bugetarilor, iar legea salarizării se referă la toţi bugetarii, deci intră şi ei  în aceeaşi categorie cu ceilalţi demnitari cărora li se  măresc salariile“, a explicat Vochiţoiu.

Deputatul PSD Florin Iordache a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că indemnizaţiile parlamentarilor trebuie să crească, pentru a nu rămâne în urmă faţă de angajaţii lor, însă numai în cadrul legii unitare a salarizării, în timp ce liberalii se opun în acest moment unei astfel de creşteri.

Deputatul PSD Florin Iordache neagă existenţa unor discuţii pentru mărirea salariilor parlamentarilor, însă spune că acest lucru se impune odată cu noua lege a salarizării.

"Din câte ştiu eu, în septembrie va veni legea la Parlament şi se va aplica începând cu 1 decembrie. În acest context, în care tot ce înseamnă salarizare din sistemul bugetar va avea o anumită creştere, e normal să discutăm şi despre majorarea indemnizaţiilor. În septembrie încep discuţiile, dar, dacă grila şi angajaţii din Parlament vor avea o anumită creştere la acel moment, indemnizaţia parlamentarilor va rămâne mai mică decât cea a angajaţilor. Atunci cred că, la acel moment, se impune şi o creştere", a declarat, pentru Mediafax, Florin Iordache.

El a precizat că nu poate fi avansată în acest moment o sumă cu care ar trebui să crească aceste indemnizaţii.

Pe de altă parte, liberalii se împotrivesc oricărei majorări salariale. Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionuţ Stroe, a declarat că salarii mai mari sunt binevenite, însă legea nu trebuie să înceapă cu senatorii şi deputaţii.

"Nu e momentul oportun pentru asemenea măriri de salarii. Oricum, nu în zona în funcţionarilor publici sau a aparatului public, nu cu parlamentarii ar trebui să înceapă chestiunea asta. E absolut normal să existe, pentru că ne dorim cu toţii, nu putem să fim ipocriţi, tututor în ţara asta ar trebui să li se mărească veniturile, dar nu să începem cu Parlamentul. Asta este o altă discuţie, dacă nivelul de salarizare din România e adecvat în relaţie cu funcţiile publice", a spus Ionuţ Stroe.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

Aurel Paun
31.07.2015, 18:24:06

Guvernul vrea sa mareasca substantial salariie bugetarilor si sa dubleze-tripleze salariile demnitarilor, parlamentarii cer sa-si mareasca salarile la 9000 lei (2000 euro) de la 1000 de euro. In aceste conditii, cei care produc banii pentru toti bugetarii ce asteapta si nu ies in strada sa ceara guvernului (nu patronatelor) aceleasi SUPLIMENTARI de salarii sau SOCOTEALA?! Cat despre pensionari, care sunt trecuti pe linie moarta, ori ies in STRADA, ori intra in PAMANT, daca pensiile din sistemul public nu sunt majorate corespunzator.

+2 (2 voturi)
mitrut
31.07.2015, 20:51:37

Deputat PSD: Într-un fel, mă întreţine familia. Poate famiglia!!!

+1 (1 vot)
IonIon Codreanu
31.07.2015, 21:04:29

Întâi să fie câți trebuie, apoi să fie cinstiți și să facă treabă de calitate, și abia după aceea se poate discuta despre cuantumul indemnizațiilor.

+1 (1 vot)
cioian ioian
1.08.2015, 08:16:27

Eu propun ca aceștor ODIOȘII parlamentari să li se reducă salariile la nivelul salariului mediu din cel mai mic dintrun Județ.Poate așa vor face ca salariile să crească.Nu le e rușine .după ce vantaje materiale și financiare au să mai și vină să ceară,ce fac ? decît merg de Luni pînă Joi GRATIS ,DORM și MĂNÎNCĂ la fel pe gratis-vorbesc de sumele mici ,scandalos de mici în comparație cu ,,vestitul,,coș zilnic al muritorului de rînd.Dacă nu mă credeți ,încercați o experiență,cîntăriții- s-au verificațile greutatea corporală cu care au intrat în parlament -și veți afla adevărul,pe lîngă asta verificațile starea materială pe care o au de la intrarea în FORUL SUPREM al Romîniei de care aceste PANARAME își bat joc,așa cum ne sfidează și pe noi.

+1 (1 vot)
mitrut
1.08.2015, 10:20:40

Sa li se dubleze domnule, da odata cu salariile sa li se dubleze si pedepsele tuturor infractorilor din parlament (adica vreo 85%)! Ba chiar si amenzile.

Vezi toate comentariile (7)