Parlamentul disperării
0
Votul de ieri din Senat arată o faţă îngrozitoare a unor oameni disperaţi, înspăimântaţi şi încremeniţi într-o poză sepia a anilor 90. Infractori de meserie, sinecurişti, „tovarăşi” de parlament sunt astăzi hăituiţi de către procurorii DNA precum câinii de hingheri şi încearcă să se ascundă prin toate cotloanele Casei Poporului pentru a nu fi găsiţi.
Câţiva „proscrişi” sunt aruncaţi în groapa cu lei pentru a salva aparenţele sau mai degrabă din iluzia că astfel procurorii ”înfometaţi” vor fi ocupaţi cu ”devorarea” pradei. Trecând cu privirea prin cele două săli de plen ale Camerelor, un ochi cu minimă experienţă remarcă astăzi o cu totul altă imagine a parlamentarilor ”îmbuibaţi” ai anilor 90, ai anilor 2000 sau chiar ai anilor 2010. Din aroganţa, vanitatea şi frustrările din trecut nu a mai rămas acum aproape nimic, ceea ce domneşte este teroarea, ceea ce nu îi mai lasă pe aleşii noştri să doarmă noaptea este titlul filmului ”Ştiu ce ai făcut astă vară” şoptit cinic din gura balaurului anticorupţie.
Că aproape fiecare a mai călcat strâmb e un loc comun. Aproape fiecare român, nu doar parlamentarii, a înfăptuit un mic act de corupţie în viaţa sa – de la plicul dat doctorului, de la ciocolata dată portarului unei instituţii până la lucruri foarte grave. România primilor 20-22 de ani de democraţie funcţiona în paradigma asta de la cel mai neînsemnat cetăţean şi până la cel mai înalt nivel al ţării. Dar în acelaşi timp, în psihologia criminalistă este descris faptul că un infractor timid care reuşeşte de 2-3 ori să scape neprins, după ce a comis o faptă, va continua şi de cele mai multe ori va mări miza.
Infracţiunile comise de politicieni au evoluat odată cu societatea şi odată cu economia. Dacă în primii 10 ani de după Revoluţie am asistat la o guvernare sălbatică în care fiecare fura ce vroia şi de la cine vroia, băncile se devalizau de la o săptămâna la alta, majoritatea privatizărilor sfârşeau la fier vechi şi nimeni nu răspundea niciodată pentru nimic, e oarecum de înţeles cum odată cu dezvoltarea ţării şi infracţiunile au început să fie din ce în ce mai sofisticate, mai complexe dar şi cu mize financiare uriaşe.
Primul test al justiţiei a fost înfiinţarea PNAului de către Adrian Năstase. După ce toată lumea a înţeles că structura a fost înfiinţată doar pentru a vinde o poză partenerilor externi, toţi s-au preocupat liniştiţi mai departe de ”businessuri” fără nicio jenă. Consolidarea DNAului propovăduită în ultimii 7-8 ani de Traian Băsescu a fost trimisă în derizoriu de trusturi de presă aservite grupărilor infracţionale, iar politicienii fără acces la informaţie au căzut în capcana manipulării media, nimeni nu a mai luat în serios ceea ce Preşedintele spunea seara de seara. Era trist să vezi că mulţi credeau sincer că Traian Băsescu face şi desface dosare şi că tot răul lor li se trage de la Cotroceni. La fel de trist cum singurul motiv pentru determinarea viscerală de demitere a Preşedintelui în 2012 a fost calmarea DNAului şi readucerea României în ”normalul” cu care erau ei obişnuiţi.
„Rebranduirea” politicienilor post Referendum
După eşecul Referendumului mulţi dintre politicieni s-au calmat. S-au retras din combinaţii, s-au apucat să îşi construiască o nouă imagine, curată, mulţi au fugit din locurile pe care le-au stăpânit ani la rând. Este cazul lui Darius Vâlcov care s-a reinventat politic într-un alt partid (trecând de la PDL la PSD), într-un alt oraş şi în alte funcţii. E cazul Alinei Bica, cea care a ales să meargă să conducă o instituţie puternică, de blazon dar care nu avea nimic de a face cu perioada în care tot ea controla comisia din ANRP. Este şi cazul lui Horia Georgescu şi el alegând să se retragă într-o instituţie complet diferită de ANRP. Dan Şova, la fel, s-a apucat de construit drumuri şi căi ferate, nemaiavând nicio legătură cu avocatura. Foarte mulţi ca ei au înţeles că joaca s-a cam terminat şi că trebuie rapid să se adapteze noilor vremuri, trebuie să se reinventeze, să se rebrandeze şi să profite de notorietatea scăzută pe care o aveau la momentul săvârşirii de infracţiuni pentru a acoperi acea perioadă din CVurile lor.
Culmea este că multora le-a şi reuşit planul! Darius Vâlcov ajunsese să fie o revelaţie a PSD, era pe drumul de a se legitima drept cel mai competent ministru din toate guvernele conduse de Victor Ponta din mai 2012 încoace. Se pregătea şi îşi planifica deja în anumite cercuri preluarea PSDului la momentul decesului politic al lui Ponta. Horia Georgescu era unul din cei mai respectaţi luptători anticorupţie, mai ales în afara României. Teo (sau Theodor Nicolescu) apărea pe listele potenţialilor miniştri PNL. Dan Şova e printre puţinii care nu a reuşit, a eşuat lamentabil şi asta după ce Victor Ponta s-a şi chinuit să-l numească de trei ori ministru în mai puţin de un şi jumătate dar a eşuat din motive de incompetenţă şi nu din motive penale (cel puţin din informaţiile care sunt publice până la acest moment). Dar a încercat să se reinventeze.
Fantomele trecutului sunt cele care îi urmăresc astăzi pe parlamentari. Marea lor majoritate umblă ”pe vârfuri” ştiind că în trecut au făcut fărdelegi mai mici sau mai mari. Mulţi ar fi dispuşi să dea banii înapoi, se căiesc sincer. Mulţi îşi pun speranţele în denunţuri şi încearcă pe la colţuri să adune informaţii pentru ca, în eventualitatea unei anchete, să aibă ce furniza procurorilor sperând ca astfel să scape. Imprevizibilitatea şi impredictibilitatea anchetelor DNA generează cea mai mare nelinişte. Astăzi DNAul arestează în paralel politicieni ai PNL şi PSD, parlamentari şi primari, nu există o etapizare, nu există un modus operandi previzibil.
Teroare generalizată în Parlament
Astăzi în Parlament nimeni nu mai este preocupat de procesul legislativ. Nimeni nu mai este preocupat de Constituţie, nimeni nu mai este interesat de România, de interesul general al ţării, de viitorul ţării. Viitorul multora înseamnă aproape sigur ani grei de puşcărie. Manifestările primare ale unora dintre politicieni izvorăsc tocmai dintr-un instinct de conservare uman dar sălbatic. Afirmaţia iresponsabilă a doamnei Jipa ”Mai lăsaţi-mă cu Constituţia” este exact expresia lipsei de concentrare, lipsei de atenţie pe fondul terorii generalizate. Legislatura 2012-2016 va rămâne în istorie ca cea mai ineficientă la toate nivelele, de la Guvern şi Parlament până la Primării şi Consilii Judeţene (avem astăzi jumătate din Preşedinţii de Consilii Judeţene şi 13 miniştri arestaţi sau anchetaţi) nimeni nu mai este preocupat de mandat în sine ci doar de propria salvare. Umorul cinic al lui Victor Ponta din expresia ”scapă cine poate” este astăzi mottoul scenei politice româneşti.
Primăvara în România va veni cel mai probabil în 2016. La viitoarele alegeri partidele actuale vor avea o problema reală în a găsi candidaţi dispuşi să-şi mai asume mandate de demnitate publică. Aproape toţi politicienii cu care ne-am obişnuit în anii aceştia la televizor vor fi arestaţi sau dispăruţi. Problema majoră internă a partidelor va fi selecţia celor care îi vor înlocui iar riscul cel mai mare va fi înlocuirea unor personaje corupte cu unele cinstite dar incompetente.
Până atunci, sunt convins că în următorul an şi jumătate rămas până la alegeri vom mai trăi episoade precum cel de ieri . Ca element deja de ”cancan” este interesant de urmărit şi poziţia Curţii Constituţionale care este pusă acum în situaţia de a reitera un punct de vedere limpede, emis în urmă cu câţiva ani prin care spunea că hotărârile Parlamentului se adoptă cu majoritatea voturilor celor prezenţi. Din conduita lui Călin Popescu Tăriceanu din ultimele zile putem să ne aşteptăm ca Senatul să nu ţină cont de această decizie lucru care poate genera un val de proteste din partea societăţii de amploarea celor din ianuarie 2012 care au dus la căderea Guvernului Boc. Dar din nou, nimănui nu-i mai pasă astăzi de reacţia societăţii atâta timp cât în joc este perspectiva următoarelor 10 primăveri... în puşcărie.
Se încarcă comentariile...
