Politică

articolul anterior articolul urmator

Parlamentul României, excepţia care a devenit regulă

6
1 Apr 2015 12:52:11
Tudor Cătineanu
Vot în Parlamentul României
Vot în Parlamentul României

Ieri, în seara zilei de marţi, la B1 TV a avut loc un dialog între moderatoarea Sorina Matei şi senatorul PNL Radu F. Alexandru. Dialogul a avut loc după ce preşedintele Klaus Iohannis a ţinut Conferinţa de presă privind cele 100 de zile de la alegeri, „perioada de graţie” fiind astfel încheiată.

Stimulată, probabil, şi de ethosul reşedintelui, moderatoarea incriminează întreg Parlamentul, pe baza unei constatări evidente. Adică, în fiecare zi, începând cu dimineaţa, aflăm de noi arestări, unele fiind făcute în timpul nopţii. Iar arestaţii nu fac parte dintr-un singur partid, arestările fiind transpartinice, ca şi interesele infractorilor, fie ei confirmaţi, de către Justiţie, ca fiind vinovaţi, sau aflaţi într-o altă fază a procesului juridic. Deci, ca să recurgem la o metaforă, pomul întreg este plin de poame stricate, aceasta fiind Regula. Senatorul recurge la metoda dialectică, atrăgând atenţia asupra pericolului generalizării, care pleacă de la ignorarea relaţiei dintre un întreg şi părţile lui. Adică, într-un pom sunt tot felul de poame şi numai unele sunt răscoapte sau chiar stricate, acestea fiind excepţiile negative. Acestea ar fi, aşadar, doar excepţiile, dar moderatoarea, nu foarte moderată fiind, nu recunoaşte niciun fel de excepţie, nici chiar pe domnul senator, prezent acolo personal. Din păcate, nu avem cum să tranşăm deocamdată acest conflict între două opinii perfect opuse. Sociologia, care este o armă redutabilă („revoluţionară”, îi spunea Ulianov), ne spune că încrederea în Parlament este sub orice critică, deci este sub orice critică, nu deasupra ei.
 
Cel puţin la prima vedere, cunoscutul enunţ „Excepţia întăreşte regula” pare ciudat. Luăm Dicţionarul general al limbii române, al lui Vasile Breban, iar la cuvântul „excepţie”, citim: â
 
1. Abatere de la o regulă; ceea ce nu se supune normei generale...
2. (Dr.) Abatere, îngăduită de lege, de la aplicarea unor norme juridice” ( I, p.338). Avem, aşadar, o Regulă, cum ar fi „Şcoala începe la ora 8”.
 
Dacă toţi elevii unei clase, în intervalul unei săptămâni sau a unei luni, sunt prezenţi în clasă la ora 8, situaţia este atât de naturală, încât putem avea impresia că Regula a dispărut. Numai că, într-o zi, Petrişor vine la ora 8,30, iar Păvăluţ nu vine deloc. Petrişor îi explică  învăţătoarei că Păvăluţ, un coleg, bun prieten şi vecin, s-a îmbolnăvit şi că el l-a condus la spital, care este departe de casele lor. Abia cu prilejul unei întârzieri  şi a unei absenţe, iese în evidenţă şi Regula, care părea că a dispărut. Deci, excepţia întăreşte Regula, întrucât  prin abaterea de la ea, Regula se actualizează, sau re-devine evidentă, totul intrând în ordine, în mersul firesc al lucrurilor, dacă excepţia este eliminată. Aici, excepţia are o semnificaţie axiologică negativă, Regula fiind pozitivă.

În învăţământul superior, universitar, putem identifica două situaţii tipice, dar şi elocvente. Înainte de 1989, prezenţa studenţilor la cursuri era obligatorie, încât absenţele erau sancţionate, sancţiunea mergând până la exmatriculare. Dar, în primele săptămâni de după „evenimente”, mai ales la aşa numitele Ştiinţe Sociale, şi doar la unii dintre profesori, studenţii nu s-au mai prezentat la cursuri. Era vorba de profesorii mediocri sau sub-mediocri, care încercau să le transfere şi studenţilor lor, nu lumina proprie, care nu exista, ci lumina Documentelor PCR. Aici, relaţia se răstoarnă, în sensul că absenţa devine Regulă terapeutică, iar excepţia negativă devine profesorul boicotat, „exmatriculat” în cele din urmă. Dar, el nu se lasă cu una cu două, iar după 1989 se înscrie la o Facultate privată, acestea ivindu-se ca ciupercile după ploaie. Şi se ştie că unele ciuperci sunt benefice, altele sunt otrăvite. La înfiinţarea Facultăţii a contribuit şi el, împreună cu alţi confraţi, aflaţi la acelaşi nivel, adică „Eiusdem farinae”. Cum prezenţa la cursuri devine facultativă, adică liberă, studenţii se duc toţi la primul curs, şi se duc din curiozitate. Dar, cum ar spune Petre Ţuţea, „dumirindu-se” despre cine şi despre ce este vorba, la al doilea curs vin mai puţin de o jumătate, iar la al treilea curs mai vine doar un student. Acesta  este fiul unui prieten al domnului profesor, care este tot „tovarăş”, dar unul de „cumetrie”, cum ar spune cineva, sau de „gaşcă”, sau „mafie”, cum ar spune Bulă însuşi. În această situaţie cu totul nouă, se estompează treptat,  apoi se dizolvă diferenţa dintre Regulă şi excepţie, adică se intră într-o stare pe care Durkheim a numit-o stare de anomie.
 
Această situaţie apare în stările istorice de tranziţie, în care Regulile vechi nu mai sunt acceptate, iar cele noi încă nu sunt implementate. Universul axiologic intră într-o criză generalizată, estompându-se diferenţele dintre semnele axiologice, adică dintre valori (+), anti-valori (–), non-valori (0) şi pseudo-valori, ultimele fiind valori în aparenţă, şi non-valori sau chiar anti-valori în esenţă ( +/0, +/–).  Într-un univers axiologic normal, pseudo-valorile ocupă un loc marginal, adică ele constituie excepţia. După 1989, această excepţie a devenit treptat o Regulă, care marchează toate domeniile vieţii sociale. Afirmam, într-un articol precedent, că dintre cele 10 Păcate capitale ale tranziţiei din România, şi nu numai, cel mai grav este polarizarea socială, adică reapariţia opoziţiei dintre săraci şi bogaţi. Îmbogăţiţii peste noapte, adică „băieţii deştepţi” au recurs la mecanisme de parvenire pseudo-valorice, care în esenţă sunt anti-valorice. Aceste mecanisme pot fi definite din câteva perspective solidare:
 
1) Sub raport psihologic, este vorba de simulare-disimulare, adică de mascare;
 
2) Sub raport moral, este vorba de ipocrizie, de fariseism;
 
3)  Sub raport pragmatic, este vorba de viclenie, adică de tragerea pe sfoară a celuilalt, a celorlalţi;
 
4) Sub raport juridic, este vorba de răstălmăcirea Legii Legilor, care este Constituţia, ca şi de elaborarea unor Legi şi Regulamente în ziua de Marţi, care nu este prima zi a săptămânii;
 
5) Sub raport sociologic, este vorba de constituirea diverselor grupuri infracţionale, care se integreză treptat, până la scara naţională;
 
6) Sub raportul comunicării, este vorba de folosirea Mass-media ca instrument de manipulare, instrument cumpărat ca orice altă marfă,  pe piaţa liberă;
 
7) Pe plan internaţional, toate acestea şi altele, câteva, similare, au redus ţara noastră la condiţia unui elev  care nu este exmatriculat, dar care este corigent la câteva discipline şi este mereu repetent la intrarea în „Spaţiul Schengen”.
 
Integrarea grupurilor infracţionale are şi ea o „etică” a ei, adică are un limbaj comun, adesea secretizat sau securizat, ca un cod special, iar membrii ei sunt „confraţi”, de unde şi cuvântul „confrerie”. Ei au interese comune şi se ajută reciproc în atingerea intereselor, întrucât, parafrazând un enunţ biblic, pavelian, „Unde interes nu este, nimic nu este”. Numai că, aceste interese „interesante” nu au nici în clin nici în mânecă, deci nimic în comun, cu interesele naţionale. În limbaj comun, cotidian, dar nu numai, Clasa politică apare ca o ultimă sinteză a acestei integrări succesive, care a cerut iniţiativă liberă (adică, libertină), timp şi bani. Deci, tot de iniaţiativă (acum, nu doar liberă, ci şi necesară), de timp şi de bani, are nevoie şi DNA, ca să isprăvească demascarea şi dezintegrarea ei, a acestei noi clase, suprapusă tuturor celorlalte clase sau grupuri sociale. Parlamentul este ultimul distilat, deci nucleul şi cristalul acelei integrări succesive, care repune pe tapet relaţia dintre Regulă şi excepţie. O repune cu referinţă la activitatea trecută şi prezentă a DNA. La început, infractorii mascaţi erau puţini, adică erau excepţia, dar cu timpul ei s-au înmulţit, tinzând către Regulă. Cei care sunt deja condamnaţi, ca şi cei care sunt în faza de urmărire penală, pot fi număraţi riguros aritmetic, dar întrebarea rămasă deschisă este câţi dintre ceilalţi parlamentari ar putea fi luaţi în vizor, adică ar putea fi infractori mascaţi prin tehnici subtile, dar şi  protejaţi de faimoasa prezumţie de nevinovăţie

PS: La noile alegeri, o soluţie a problemei ar fi aplicarea faimosul punct 8 din „Proclamaţia de la Timişoara” , dar, o aplicare care să vizeze exlusiv „aleşii” poporului din Noul Parlament. Adică, nu mai poate candida niciunul dintre foştii parlamentari, indiferent de partidul din care a făcut, face acum sau va face parte , la noile alegeri, din 2016. Numai că o astfel de propunere nu va fi votată de actualul Parlament, întrucât, cum ar zice Bulă, „Aleşii şi-ar tăia craca de sub propriile picioare”, şi, apoi,  ce s-ar mai  face, oare, poporul, fără "aleşii" lui !?

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

rolari
1.04.2015, 22:48:52

Buba este in alta parte ! De 25 ani tot schimbam parlamente, cu altii sperati mai buni dar constatam unilateral - aceleasi metehne. Dispare Basescu si apar arestatii ca ciupercile. Germinatia sa fi durat 10 ani? Nu romanii dezbateau problema ciubucului legalizat, si a comisionului oficializat. In fata abundentei au picat cu totii au ramas curati cei care nu au avut tangente. Concluzia - sistemul este de vina. Actul de constrangere legala a functionat stramb, si inca va functiona. M-am bucurat de aparitia USL - eu problemele de sistem speram sa fie rezolvatae - din pacate nici Antonescu nu a inteles. Concluzia - pecinginea se-ntinde, si nu ne vom curata niciodata. Solutia este un guvern de uniune nationala - care sa faca ordine in legislatie, in sisitem in institutii. Apoi partidele sa se bata ca chiorii pe programae care pe care sa creasca nivelul de trai ! E greu dar nu imposibil. Cu molaul de J nu vom face nimic !

Tudor Cătineanu
2.04.2015, 04:50:00

Sunt absolut de acord cu afirmaţia dvs. „Concluzia-sistemul este de vină” Dar, aceasta înseamnă că „buba”, despre care vorbiţi, este prezentă în toate componentele sistemului. Nu aş vorbi despre cancer, metaforă la care recurge Cristian Tudor Popescu..Cancerul generalizat aduce moartea organismului, sau dezagregarea sistemului, dacă ne referim la sistem. Ca metaforă, poate că este mai potrivită râia, care este inegal distribuită pe un organism, şi care poate fi tratată „pas cu pas”, ca să recurg şi eu la o expresie românească, preluată şi de Preşedintele Klaus Iohannis (Schimbarea lui J în I, cred că este un semn de bun simţ, nu de oportunism) Dacă luăm ca punct de plecare SISTEMUL, analiza depinde de natura lui, respectiv de componentele lui reale, noţiunea de „sistem” fiind una abstractă, întrucât şi o furnică sau un sistem solar sunt SISTEME. Să zicem că este vorba de sub-sistemul Puterilor din Stat Acestea, după cum ştim, sunt trei, Legislativă (Parlamentul), Judecătorească (Justiţia) şi Executivă (Guvernul şi Preşedintele) La acestea se mai adaogă şi „Câinele de pază” (Mass-media), care, din păcate, mârâie, latră, muşcă, sau tace, după împrejurări şi interese. Dacă este vorba de cele trei mari Puteri, de la distanţă, şi cu ochiul liber, se vede că râia este inegal distribuită. Parlamentul este grav bolnav, aici fiind posibil şi cancerul, iar Guvernul este absolut râios. DNA a scăpat de râie şi să sperăm că nu va regidiva, iar pe Preşedinte, boala, cel puţin până acum, nu l-a atins. Ca idee generală, consider că boala sistemului, sau „buba” lui, cum ziceţi dvs., nu poate fi tratată pornind dintr-un singur punct, oricare ar fi acesta. Eu m-am referit la Parlament, înscris chiar în titlul articolului meu, iar soluţia propusă, poate că este utopică. Dvs. vă referiţi la Guvernul de uniune naţională, soluţie la care ţara noastră a mai recurs, înainte de 1944, în situaţii critice, de criză. Dar, şi acesta este doar un punct de plecare, respectiv, una dintre pârghiile necesare, pentru a echilibra sistemul, sau a vindeca „buba”, respectiv „baiul”, cum spun ardelenii. Oricum, Guvernul nu emite Legi, ci numai Ordonanţe, care devin Legi, dacă trec prin Parlament. Oamenii înclină să aştepte toate soluţiile de la Preşedinte, dar acesta are atribuţii bine definite, delimitate şi limitate de Constituţie, altfel ar ajunge Dictator. Problema, în întregul ei, este complexă şi complicată, de aceea cred că soluţia trebuie să vină din mai multe părţi, din mai multe puncte. Aici, îşi poate aduce contribuţia şi Societatea civilă, respectiv populaţia, nucleul ei fiind poporul,care încă nu s-a „dizovat”, cum cred unii şi mai ales alţii. În acest sens, l-am citat undeva pe Goethe, nu pentru că este german, ci pentru că este Goethe. Locuind câtva timp în acel oraş, Goethe zice undeva „Dacă fiecare cetăţean din Hamburg face curat în faţa casei lui, Hamburgul va fi un oraş curat” PS Vă mulţumesc pentru intervenţia dvs., elegantă şi calificată!

Paun Al
2.04.2015, 22:11:34

Cred ca ati neglijat singurul criteriu care conteaza in deciziile parlamentarilor ....interesul . Parlamentul este cea mai putin controlabila putere a statului alaturi de CC . Dupa cum s-a vazut , daca nu respecta Constitutia , daca nu respecta referendumuri , daca se protejeaza de justitie ,daca isi dau privilegii ....practic nu li se poate face nimic . Nefiind practic o putere controlabila , singurul mecanism care i-ar putea determina sa ia masuri bune pentru tara este o puternica presiune din partea poporului . Efectul fricii s-a vazut cateva saptamani dupa alegerile din noiembrie ... Dupa care le-a trecut . Sistemele democratice nu degenereaza , doar daca exista un feedback exterior puterilor statului si independent de puterile statului , care sa faca presiune , sa reactioneze dur si eficient cand acestea se abat de la spiritul democratiei . Ori asa ceva poate face doar o sociatate civila solida , responsabila si activa . Care la noi nu exista . Exista o teorie a functionarii sistemelor dinamice in echilibru si rolul hotarator al reactiei , independenta de sistem !!! in stabilirea nivelului la care se realizeaza echilibrul , in sistemul respectiv . Cum reactia societatii civile la noi este practic inexistenta , echilibrul "democratic" se stabileste la cele mai joase nivele ale respectatii legilor , Constitutiei , principiilor democratice , normelor etice si morale . Reactia ...aici este cheia . Fara existenta reactiei , a controlului ...sistemul degenereaza . Doar cand interesele o cer de abia atunci se manifesta "vointa politica " a parlamentarilor . Si asta s-a vazut ori de cate ori si-au legiferat privilegii , sau la demiterea presedintelui Basescu de ex., Cand au stat zi si noapte, cat a fost nevoie , cu prezenta statutara ... pentru a duce la capat procedura . In 25 de ani , pentru ce lege in interesul Romaniei , a romanilor de rand , pentru legile sanatatii , invatamantului ...etc ati vazut o asemenea manifestare a "vointei politice " ?

Tudor Cătineanu
4.04.2015, 02:16:14

Domnule Păun Al., vă răspund sintetic, pe trei puncte: 1. În toate textele, respectiv în analizele mele, conceptul de INTERES este unul central, chiar dacă nu formulez explicit cuvântul „interes” Deşi nu îmi face plăcere, mă auto-citez, adică citez din textul meu , pe care îl comentaţi.Referindu-mă chiar la grupurile infracţionale ale parlamentarilor, spuneam, adică scriam: „Ei au interese comune şi se ajută reciproc în atingerea intereselor, întrucât, parafrazând un enunţ biblic, pavelian, „Unde interes nu este, nimic nu este”. Numai că aceste interese „interesante” nu au nici în clin nici în mânecă, deci nimic în comun, cu interesele naţionale” Într-o viziune mai largă, punctul de plecare al oricărei acţiuni este NEVOIA, care generează INTERESUL. 2. Cu referinţă la ceea ce dvs. numiţi „reacţie populară”, chiar în răspunsul dat partenerului de dialog ROLARI, am scris negru pe alb: „Oamenii înclină să aştepte toate soluţiile de la Preşedinte, dar acesta are atribuţii bine definite, delimitate şi limitate de Constituţie, altfel ar ajunge Dictator. Problema, în întregul ei, este complexă şi complicată, de aceea cred că soluţia trebuie să vină din mai multe părţi, din mai multe puncte. Aici, îşi poate aduce contribuţia şi Societatea civilă, respectiv populaţia, nucleul ei fiind poporul,care încă nu s-a „dizovat”, cum cred unii şi mai ales alţii” Chiar noi, care optăm pentru schimbarea stării actuale a societăţii, facem parte din Societatea civilă, exprimându-ne verbal atitudinea. Greul cade pe umerii celor care organizează efectiv, adică practic, aceste posibile mişcări de reacţie a Societăţii civile.Opiniile şi cuvintele au rosturile lor necesare, dar au şi limitele lor . Numai în Cartea GENEZEI, Cuvântul este atotputernic, creator: „ Şi a zis Dumnezeu Să fie lumină, şi a fost lumină, şi a fost bine!” 3. În oricare activitate umană este loc şi pentru un „Mai bine”, deci este un loc şi pentru critică, avându-şi şi autocritica, deci şi conştiinţa de sine, rosturile ei. Critica este necesară dar nu este şi suficientă. Problema problemelor este soluţia reală şi potrivită, sau clasicul „Ce-i de făcut!?”, şi nu pe planul ideilor şi a cuvintelor, ci pe plan practic, efectiv. Întrucât nu sunt înscris în nici o organizaţie politică, sau de alt gen, eu rămân la idei şi la cuvinte, perfect conştient de limitele lor. .

+1 (1 vot)
cornel jurja
5.04.2015, 09:29:52

O asemenea lege nu poate sa treaca din doua motive: Nu ar fi cine sa voteze in favoarea ei asa cum se arata in articol si nu ar trece de o exceptie de neconstitutionalitate ridicata de un partid politic, sau chiar de presedinte.Solutia ar fi ca sa se constituie partide noi, pe baza unei docrtrine puternice anticoruptie si care sa aiba ca membri numai cetateni care nu au fost implicati politic si fara cazier judiciar.Aceste partide sa participe la alegeri , programul lor fiind dezvoltarea economica si sociala pe baza unor masuri care sa excluda actegoric orice act de coruptie si care in tstutele lor sa stipuleze ca existenta unor indicii cat de cat rezonabile ca un membru al partidului a savarsit sau a avut tendinta de a savarsi un act de coruptie sau alta infractiune voluntara,sa fie obligat sa paraseasca partidul si orice functie dobandita cu sprijinul partidului.In plus , pentru acte de coruptie sa se stabileasca obligatia conducerii partidului respectiv de a sesiza DNA sau DIICOT dua caz.Cred ca un asemenea partid ar fi votat de majoritatea romanilor.

Vezi toate comentariile (6)

Modifică Setările