Parlamentul României, un teatru de păpuşi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Parlamentul României guvernează votul fricii. Oameni de afaceri discreţi, foşti securişti, potenţaţi ai anilor ’90 care fac politică, gândesc strategic, au armate întregi de politicieni care le slujesc interesele. Aceştia fac agenda publică, iniţiază legi, fac justiţia, fac totul pentru a dormi liniştiţi. Baroni locali, antreprenori de carton, ofiţeri acoperiţi,  petrolişti, bijniţari. Ei sunt şefii politicienilor!

Parlamentarul român al anului 2013 este o specie aparte. Poartă un costum de calitate medie, cămaşă cu butoni, mănâncă în restaurante unde cafeaua costă 15 lei, are cabinet, secretară, amantă, ceas scump, tabletă, două telefoane şi gel în păr sau vopsea (depinde de vârstă). Face business, foloseşte apelativul “excelenţă” atunci când vorbeşte la telefon şi este sau aspiră să devină mason, rotarian, ceva.

El a fost trimis în Parlament de un partid politic care a investit în el bani şi timp. Mulţi bani. I s-a cerut credinţă, obedienţă şi linii clare de urmat, care la prima vedere par simple: Nu vorbeşti de rău membrii partidului care te trimit în Parlament să le slujeşti. Tu nu ai opinii proprii! Nu serveşti interesele cetăţenilor, serveşti interesele de partid. Nu trebuie să ştii politică. Nici măcar să citeşti ziarele sau să te uiţi la ştiri. Poţi urmări liniştit serialul tău preferat din camera de hotel plătită de proşti. Noi îţi vom spune ce să vorbeşti, când să reacţionezi,  ce să votezi, ce să nu votezi. Partidul îţi este şi mamă şi tată. Şi prieten, şi duşman. Tu eşti al nostru, noi te susţinem atât timp cât ne eşti fidel. Nu scriu lucruri noi, ştim cu toţii cum a ajuns acest individ parlamentar. Când partidul a decis, a investit 100.000 de euro în campania electorală, i-a pus figura candidatului pe toate blocurile/casele, i-a scris discursurile, i-a plătit petreceri câmpeneşti pentru votanţi şi aranjat sediile de votare. Candidatul nu a făcut nimic decât să jure credinţă.

Deasupra parlamentarului român este liderul de grup parlamentar. Acesta are vechime şi în afaceri şi în politică. Are relaţii mai multe, secretare şi amante mai multe, costume mai multe. Acesta este Caius Caesar pentru parlamentari. El ridică degetul când votul trebuie să fie da şi îl îndreaptă spre podea când votul trebuie să fie negativ. „Excelenţa Sa” se deplasează în teritoriu, are întâlniri de taină, are aparat de bruiaj şi are dreptul să gândească. Nu de capul său, ci în deplină conformitate cu liderul de partid.

Deasupra liderului de grup este preşedintele de partid. Ca Antonescu, Ponta, Blaga, Voiculescu (Daniel Constantin). Nici măcar aceştia nu sunt cu mult mai presus decât liderii de grup parlamentar. Ei au putere de decizie, pentru că ei au cea mai mare responsabilitate faţă de cei care le finanţează afacerile, amantele, costumele, camerele de hotel, vacanţele, conturile. Orice decizie politică trebuie luată în conformitate cu acestea. Asta nu înseamnă că deciziile lor sunt guvernate de altceva decât de frică. Frica de a rămâne fără toate aceste beneficii pentru care au muncit ani în şir. Au pornit de jos, au lipit afişe, ori au cărat genţi diplomat ale înaintaşilor lor. Şi-au sacrificat imagine, viaţă personală, au pus la bătaie familie, tot ce au pentru a ajunge aproape de vîrful piramidei. Nu ca parlamentarul cu costum de serie care nu a investit mai nimic. Şi odată ajunşi aici nu se vor împiedica în câteva mizilicuri cum ar fi bunăstarea cetăţenilor ca să-şi atingă scopurile meschine. Ei au maşini cu girofar, structuri întregi care îi slujesc, afaceri uriaşe, interese uriaşe.

În sfârşit, în vârful piramidei sunt cei care au bani. Foarte mulţi bani pe care sunt dispuşi să-i investească în bunăstarea şi libertatea lor. Oameni de afaceri discreţi, foşti securişti, potenţaţi ai anilor ’90 care fac politică, gândesc strategic, au armate întregi de politicieni care le slujesc interesele. Aceştia fac agenda publică, iniţiază legi, fac justiţia, fac totul pentru a dormi liniştiţi. Baroni locali, antreprenori de carton, ofiţeri acoperiţi, membri în cluburile internaţionale selecte, petrolişti, bijniţari. Ei sunt şefii politicienilor din România.

Aşa se face că în Parlamentul României guvernează votul fricii. Trei legi au fost dezbătute în teatrul de păpuşi numit Parlament. Prima lege a fost cea a  bugetului unde se prevedea o majorare a accizei la carburanţi cu 7 cenţi. Camionagii au protestat, Ponta s-a speriat şi a promis că se mai gândeşte. Frica a guvernat în decizia sa de a amâna cu trei luni aplicarea legii şi pentru motorină, rămânând în vigoare doar acciza majorată la benzină. A doua a fost legea amnisitiei şi graţierii şi face referire la modificarea Codului Penal în vederea eliberării puşcăriabililor şi puşcăriaşilor din PSD. Dezbătută în toiul nopţii, pe genunchi, a fost impusă de cei din vârful piramidei care au probleme cu legea. Preşedinţii de partid au dat ordin de frică, parlamentarii din comisie au votat de frică, dar tot de frică, votul în plen a fost amânat. A treia lege a fost cea a minelor, o lege care ar fi permis statului român să exproprieze cetăţenii care au avut ghinionul să vieţuiască pe o rezervă de resurse minerale de interes naţional. O lege care ar fi trebuit să treacă, dar care tot de frica „protestaşilor” care le-au ocupat sediile de partid, secretarele şi cabinetul avocatului poporului şi pieţele, nu a mai trecut. Pentru toate aceste decizii vom plăti. De fapt, pentru toate aceste indecizii, România se întoarce cu 10 ani în urmă. Teatrul de păpuşi din Parlament va continua, investitorii serioşi vor căuta ţări mai prietenoase, iar noi suntem condamnaţi să ne holbăm la aceleaşi piese ieftine puse în scenă de aceleaşi păpuşi răfuite, cu hainele rupte de pe o scenă politică mucegăită. Gong!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite