Partid local cu iz de multinaţională

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu ştiu dacă aţi observat, dar în România se construieşte o platformă politică. E o imitaţie a mişcărilor antisistem din Europa occidentală. O generaţie de manageri şi „businessmeni” susţine că poate să aducă un suflu nou, de care are nevoie politica noastră. Numai că mişcările de protest care au dus la răsturnarea guvernului Ponta nu au aparţinut unor foşti şefi de multinaţionale, nici unor publicitari din diverse agenţii de public relations.

Promovată cu sloganul „primul partid local din România”, formaţiunea „Pentru Iaşi” a fost prezentată public drept o nouă speranţă, aidoma primului episod din Războiul stelelor. Ca nişte eroi necunoscuţi, ieşind din periferiile ignorate ale României, ei par să se înalţe ca o adevărată revoluţie politică.

La Iaşi grupul este condus de un manager IT (Andrei Postolache). Nu e de mirare că mişcarea lui Postolache, fost manager la Endava, unul dintre cei mai mari investitori din sectorul IT, a atras în jurul său o duzină de „software development engineer”, ori „senior consultants” sau „head developeri” - cine ştie ce-or fi toate funcţiile astea?!

Oricum ar fi, acest model antreprenorial pare să se repete şi în alte oraşe de provincie. Un partid nou înfiinţat pe malul Someşului, numit (ce coincidenţă!) „Pentru Cluj”, are în frunte tot un „tânăr om de afaceri”: Cătălin Berindean. Tânărul lider de la Cluj este promovat drept un profesionist care a lucrat „în domeniul privat, fiind manager sau director de producţie la mai multe companii locale”. Prin urmare nu e de mirare că susţine public idei pur neoliberale de genul: viitorul este al „oamenilor firmă”.

Să nu ne mirăm, deci, că şi la Bucureşti s-a ivit o formaţiune similară, care se cheamă (cu o mică întorsătură de creativitate) „200 pentru Bucureşti”. Aceşti 200 (care nu sunt cei 300 ai lui Băsescu) au parte de susţinerea „tânărului” Bogdan Naumovici, care s-a remarcat prin faptul că afăcut campanie pentru Roşia Montană. El, împreună cu „junele” Bîtu, cu Niţă şi Ştefănescu, au coagulat la rândul lor o parte din nemulţumiţii din multinaţionale bucureştene. E drept că Naumovici şi-a reşapat fostul embrion de partid, iniţial anunţat cu numele Forţa Nouă (poate după Berlusconi), dar acum face publicitate lozincii „cetăţeni, cinstiţi şi competenţi”.

Această idee a partidelor alternativă, care a fost marota preşedintelui Iohannis, şi care se conturează tot mai mult în sfera politică de la noi ar trebui înlocuită cu formula „ABC”: antreprenori, cu bani şi cu credite. Auto-promovându-se drept oameni „noi şi curaţi” aceşti onorabili cetăţeni au tot dreptul să se organizeze şi o fac după un plan bine pus la punct. De exemplu „200 pentru Bucureşti” a intrat foarte repede în zona virală, exploatând nou descoperita atractivitate politică a online-ului şi a demarat o pagină pe Facebook, unde încearcă să iniţieze un proces decizional virtual.

Ei visează să ia 25% la alegerile locale, să numească oameni în consiliile locale şi apoi, ca într-un mega-business, să facă un „cluster” politic la nivel naţional. Proiectul, care este preluat aproape şcolăreşte din mişcarea Podemos, care la rândul ei a şocat „establishmentul” din Spania, se bazează pe nemulţumirea concetăţenilor faţă de clasa politică existentă. Şi Podemos a început ca o mişcare a indignării (se numea iniţial Indignados), şi a adunat resursele extrem de puternice ale unui grup demografic sătul de partidele tradiţionale.

Numai că, spre deosebire de Podemos, care a fost generat ca o mişcare crescută şi formată în mediul online, din păcate în România nu există un proiect cu adevărat „grass roots” în sfera virtuală, unul care să pornească de la cetăţenii simpli, pe reţelele de socializare - nici măcar „partidul Facebook” al Monicăi Macovei nu se califică în această categorie. Cu atât mai puţin versiunea dâmboviţeană a modelului Podemos. El nu este totuna cu modelul „partidului multinaţionaliştilor” de la noi. De ce?

Pentru că, deşi seamănă fizic, Pablo Iglesias nu este un Remus Cernea iberic, nici un Naumovici de la Madrid. Iglesias este un universitar de stânga, un fost membru al tineretului comunist spaniol şi un militant anti-globalizare.

Problema cu aceste noi formaţiuni de la noi este una pur ideologică. Mişcările contra-curent şi contra-politice de acest tip (la fel ca Syriza în Grecia sau chiar Bernie Sanders în Statele Unite) sunt stângiste. La noi, fiindcă totul este cu fundul în sus, vedem cum se coagulează mişcări anti-sistem la dreapta eşicherului politic. Ca şi modelul patentat timp de un deceniu, fostul preşedinte anti-sistem Băsescu, care striga împotriva politicii din epicentrul sistemului politic, şi aceşti „noi politicieni” ştiu că îşi pot păcăli concetăţenii cu astfel de discursuri „anti”. Pur şi simplu pentru că românilor le plac figurile atipice. Nu degeaba aproape un sfert dintre votanţii României au fost vrăjiţi în urmă cu un deceniu de aiurelile bombastice şi delirante ale lui Vadim.

Amuzant este că, în tandem cu discursul anti-politicieni, textele acestor „partide de multinaţională” folosesc truisme de extracţie politicianistă: prosperitate, proprietate privată, dezvoltare economică etc. etc. Aşa cum am scris pe blogul Adevărul, pentru a reseta România trebuie făcută reforma statului în primul rând, care presupune transformarea sa instituţională, nu formală. Orchestra antreprenorilor care cântă piesa revoluţiei anti-sistem sună spart şi fals.

Şi, dacă acestea sunt marionetele unui „Podemos mioritic”, care încearcă să confişte idealul resetării României, atunci cine sunt păpuşarii?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite