Partidul care nu se vrea partid. O propunere modestă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
tech

În care ofer câteva păreri apropo de cum ar trebui, în viziunea mea, să arate un partid nou, pe o structură evolutivă, computerizată. Practic, spun cum ar trebui să arate un partid construit pe internet.

În urma ultimului articol, în care scriam că nu au existat mişcări civice ale membrilor din Piaţă pe seama transformării unor petiţii în act politic, am fost contactat de mai mulţi oameni care au ţinut să mă corecteze. Există astfel de iniţiative, la stadiu incipient, ceea ce mă bucură. Cinic, de fel, am văzut şi mici derapaje în argumentaţia lor pe temă, dar prefer să văd 10 formaţiuni noi, create de nişte idealişti fără experienţă politică, decât un milion de nemulţumiţi pe stradă, fără direcţie exactă.

În acelaşi timp, aş dori să ofer şi câteva păreri apropo de cum ar trebui, în viziunea mea, să arate un partid nou. Aceste sfaturi sau păreri sunt publice şi oricine doreşte este invitat cu mare drag să le implementeze.

Descentralizat

Noul partid nu poate fi centralizat. Ar fi cea mai mare greşeală să faci voinţa majorităţii tributară unor cetăţeni de la Bucureşti, indiferent că-s aleşi prin concurs intern sau aşezaţi acolo de baronaşi şi finanţatori locali. Greşit, este modelul perdant al tuturor partidelor politice de până acum. Măcar partidul poate funcţiona ca un motor de voinţă democratică directă.

În secolul XXI, cu internetul care nu doar că bate la uşă, dar poate fi accesat şi de maşina de spălat, să pui oamenii să-şi voteze reprezentanţi, când principala problemă a Pieţei, dar şi a generaţiei care o reprezintă este tocmai lipsa de reprezentare este o prostie.

Nu, noul partid, dacă poate fi numit aşa - mult noroc cu numele, apropo, dacă se va numi P** sau PR*, va da chix - trebuie să fie descentralizat. Există doar membri şi o Fundaţie care gestionează tehnologia din spate, nu sunt organizaţii locale, judeţene sau centrale. Oamenii se întâlnesc la nivel local în sedii închiriate sau în puncte de lucru, dacă vreţi, dar toate deciziile sunt online.

Tehnologia blockchain, a bazelor de date populare, trebuie să stea la bază. Un vot este un calculator, un token, este poate prima dată când votarea pe internet este sigură, absolut garantată. De altfel, tot blockchain-ul este şi cel care poate elimina absolut orice urmă de corupţie internă, care stabileşte adevărul. Adaptarea la cele existente deja, cum ar fi cel Ethereum sau crearea unuia nou, este o problemă academică, dar dacă ai un sistem sigur la îndemână, de ce să nu-l foloseşti.

Pentru cei nefamiliari cu tehnologia aferentă, imaginaţi-vă că vi se dă un formular electronic la înregistrarea în partid, pe email, de exemplu. Este o adresă, un soi de site pe care intraţi şi vă faceţi un cont. Acel cont vă generează o adresă unică, ea fiind exact dovada prezenţei voastre în partid. La voturi, indiferent de zi şi noapte, vă este protejată identitatea de nici CIA nu vă vede, dar orice alt pas, părere, candidatură, declaraţie, toate sunt publice pentru membri şi înregistrate.

Sistemul e chiar atât de deştept încât îţi poate arăta când minţi sau îţi schimbi părerea, câţi bani ai băgat în partid, cotizat sau donat. Ţi-i urmăreşte inclusiv apropo de unde se duc, tot circuitul financiar aferent. Şi e vorba doar de un site nenorocit, tehnologia din spate e cea care îmbină totul, tehnologie care există astăzi, fără SF-uri şi probleme.

Fără ideologie, fără promisiuni

Există posibilitatea ca problemele tale, din Bucureşti, să fie complet diferite faţă de cele ale unuia din Cluj. Pe lângă subiectele meta, precum lupta anticorupţie, unii vor taxe mai mici, alţii mai mari, unii sunt de stânga, alţii de dreapta. Ideea e că, în secolul XXI, unitatea partidului este dată de subiecte largi şi difuze, nicidecum de un întreg program politic sau de vreo doctrină. Toate acestea se schimbă, la nivel mare, naţional, prin vot, în ciclurile electorale aferente actului politic. Vorbesc aici despre o structură evolutivă, nicidecum îndesată în ideologie.

Sună haotic, dar dacă privim acest nou partid ca pe o structură unitară, pierdem din vedere tocmai incapacitatea vechilor partide de a-şi aduce promisiunile la îndeplinire. A rezolvat PSD-ul cumva sărăcia din România, în ultimele trei decade? A făcut PNL-ul din România vreun hub investiţional pentru firmele din Europa? Nu, au făcut câte puţin din astea, niciodată destul, niciodată îndeplinindu-şi promisiunile făcute înainte de guvernare.

Noul partid n-ar face promisiuni, ar urma un sistem integrat, naţional, de dezvoltare pe mai mulţi ani (mulţumiri cam tuturor partidelor comuniste de până acum pentru idee). Înainte de alegeri, s-ar trage linia şi s-ar face performance reviews, nu s-ar primi promisiunile pentru următorii 4 ani. Corporatist, frumos, dar prin votul membrilor.

Manageri de informaţii, nu de voturi

Cea mai mare problemă a politicienilor din ziua de astăzi este că nu pot face un management banal al informaţiei. Nu au timpul necesar să analizeze legile din Parlament, nu au cunoştinţele necesare pentru specializare pe diferite teme, sunt practic trimişi ai unor primari să voteze pentru aceiaşi aleşi locali, în cazul parlamentarilor - şi mai degrabă ale unor interese economice în cazul primarilor. Nu există manageri între politicieni care să gestioneze corect un flux de informaţii sau care să acţioneze independent de partid în folosul reprezentării. Şi atunci e mai simplu să strângi voturi decât să implementezi schimbări.

Toată problema asta vine din faptul că este de datoria politicienilor să comunice şi să strângă voturi, că mecanismul este făcut pe acest principiu, de promisiuni şi reacţie la presă. Dar sistemul ar funcţiona foarte bine dacă partidul în sine ar fi responsabil, nu politicianul vremelnic aflat într-o funcţie. Politicul a încălecat presa şi a transformat-o în ştampilă publică la corupţie, or tocmai asta încercăm să evităm.

Un partid nou ar trebui să fie într-o campanie electorală constantă, dar comunicarea şi execuţia trebuie să fie separate. Gestionarea comunicării cu votanţii (nu membrii de partid) trebuie să vină sub aspectul unui sistem de suport, ca pentru un site sau un joc, nicidecum prin comunicare directă între ales şi votanţi. Ştiu că sună nasol, dar treaba asta trebuie asumată şi dusă la bun sfârşit, atât timp cât există o interfaţă macro, nu specifică. Fundaţia aferentă s-ar ocupa de comunicare, nu politicienii aleşi. Procesul de „vetting” intern, se presupune, asigură destulă responsabilitate în alegerea politicienilor. Cât timp există încredere în partid, există şi în oamenii săi.

===========

Nu este un partid pentru toată lumea, ci pentru 30, maximum 40% din români. Nu este un partid naţional, în adevăratul sens al cuvântului. Dar scopul lui este ca, peste 20 de ani (în România, cel puţin), când statul va funcţiona pe aceleaşi tehnologii şi va avea nevoie de un sistem anticorupţie eficient, inclusiv pentru vot, să se poată adapta sistemul aferent nevoii publice. Atunci când nu vor mai există doar state naţionale, sistemul va exista deja, la nivel local. Atunci va evolua şi reprezentarea politică, la nivel european sau global, dacă vom mai prinde aşa ceva.

Până atunci, vorbim de un stat în stat, similar cu PSD-ul, până la urmă, dar care este imposibil de hack-uit din interior. Când nu eşti votat de propria organizaţie pentru a candida la un post, când ai alegători de pe tot cuprinsul lumii şi din diaspora care te împing spre o candidatură populară, iar atunci când câştigi te concentrezi pe actul aferent, al reprezentării, parcă ai merita banii investiţi din buzunarul public, dar şi cel al susţinătorilor. Şi s-ar şti exact, prin tehnologiile antemenţionate, care ţi-e mandatul, către cine, cine ţi-a făcut lobby şi aşa mai departe.

E un alt sistem, nu este perfect, este SF la nivelul actual, pentru că puţini înţeleg tehnologia de care scriu, dar e perfect fezabil cu o investiţie serioasă mâine. Să faci partide care seamănă cu toate celelalte de până acum, doar ici şi pe colo diferite, nu invită la altceva decât hlizeală ieftină, atunci când sunt corupte de sistemul actual şi ajung la fel de înjurate în Piaţă, peste 20 de ani.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite