Partidul Paralel

Sunt surprins de cât timp au avut nevoie liderii PSD, dar şi alţi politicieni pentru a-şi da seama că trăiesc într-un stat paralel. Însă ce nu vor ei să accepte sau să recunoască este că acest stat paralel nu este cel pe care îl văd ei, ci unul în care o bună parte dintre români trăiesc cu grija zilei de mâine.

Ce ştim că este un partid politic?

Prin definiţie, partidul politic reprezintă o grupare de oameni constituită pe baza liberului consimţământ, ce acţionează programatic, conştient şi organizat pentru a servi intereselor unor clase, grupuri sociale, comunităţi umane, pentru dobândirea şi menţinerea puterii politice, în vederea organizării şi conducerii societăţii, conform cu idealurile proclamate în platforma program (conform legii partidelor politice).

Cunoaşteţi vreun partid politic din România care să se regăsească în definiţia menţionată mai sus? Eu nu.

Pentru că Soroş începe să devină un personaj ce intră în umbra protestelor din ultimii ani, politicienii care au probleme cu justiţia aveau nevoie de un demon nou pe care să dea vina şi au inventat Statul Paralel.

Sunt surprins de cât timp au avut nevoie liderii PSD, dar şi alţi politicieni pentru a-şi da seama că trăiesc într-un stat paralel. Însă ce nu vor ei să accepte sau să recunoască este că acest stat paralel nu este cel pe care îl văd ei, ci unul în care o bună parte dintre români trăiesc cu grija zilei de mâine.

Adevăratul stat paralel este umilit zilnic de către politicieni, iar partea tristă e că acest lucru a devenit o stare de fapt.

Statul paralel este cel în care legile şi programele politice se fac pe „genunche” pentru interesele partidelor şi în defavoarea bunului mers al societăţii. Este acel stat care se bate în fiecare an la locul 1 pentru a avea cei mai mulţi analfabeţi din Europa. Nici nu vreau să îmi imaginez contraperformanţele care ne aşteaptă în ceea ce priveşte educaţia dacă mă gândesc la greşelile pe care actualul ministru le face în mod curent cu zâmbetul pe buze şi ironic.

Adevăratul stat paralel este umilit zilnic de către politicieni, iar partea tristă e că acest lucru a devenit o stare de fapt. Este un act de normalitate ca cetăţenii să fie mulţumiţi de un primar care a furat şi îl votează fiind în închisoare doar pentru simplul fapt că „a furat, dar măcar a făcut ceva”.

S-a ajuns la nivelul în care românii nu-şi mai permit să spere. Nu mai au nici măcar minimum de aşteptări de la partide, politicieni şi promisiunile acestora. A face a devenit un verb cu o conotaţie sensibilă atunci când este asociat cu mediul politic.

Opoziţia nu are putere, nu este vocală, nu este organizată, nu ştie  ce vrea şi probabil că nici nu are interesul să facă asta, pe când PSD îşi doboară propriile recorduri negative.

Adevărata problemă este Partidul Paralel.

Este format din PSD, PNL, ALDE, PMP, UDMR şi alte partide care au dispărut între timp. De ce? Pentru că tacit participă la măsurile care-i favorizează pe toţi politicienii. Pensiile speciale sau modificarea legilor justiţiei fiind două exemple concrete. USR se exclude din ecuaţie pentru că momentan partidul nu este legat de fapte de corupţie, ci mai repede are o problemă de orientare politică.

Opoziţia nu are putere, nu este vocală, nu este organizată, nu ştie ce vrea şi probabil că nici nu are interesul să facă asta, pe când PSD îşi doboară propriile recorduri negative. Cu cât majoritatea este mai covârşitoare, cu atât mai repede sunt pasibili să piardă puterea. Este fascinant cum un partid poate pierde atât de multă încredere fără ca nimeni să îl încurce.

Partidele politice din România sunt slab organizate, la fel şi o parte dintre reprezentanţii lor. Se întâmplă pentru că ignoră cea mai importantă componentă pentru orice tip de organizaţie şi anume resursa umană. Este trist pentru că într-un număr mai mic sau mai mare fiecare partid are membri valoroşi şi are potenţialul de a atrage oameni cu poftă de muncă şi dorinţă de implicare, dar nu o fac pentru că cei care sunt în conducerea actuală fie nu au interesul să o facă, fie nu sunt capabili să construiască sau să reconstruiască ceva. Toţi vorbesc de schimbare, dar în realitate nu se întâmplă nimic.

Într-o altă ordine de idei, mi se pare îngrijorătoare ignoranţa pe care o pot avea o parte dintre liderii vocali ai PSD şi atitudinea celor care iau decizii. Cum este posibil ca un partid care are majoritate parlamentară, controlează guvernul şi are majoritate în consiliile locale din Bucureşti şi din multe oraşe ale ţării să nu fie în stare să facă ceva semnificativ?

De ce nu sunt în stare să îşi asume proiecte şi decizii importante măcar pentru a produce schimbări şi îmbunătăţiri în domeniile care ne afectează cel mai mult şi pe care premierul Tudose le repetă ca pe o poezie cu fiecare ocazie: sănătate, educaţie, infrastructură?

Politica nu mai este despre stânga, centru, sau dreapta şi nici nu ştiu dacă a fost vreodată aşa în România.

Nu cred că românii au suferit umilinţe mai mari decât cele pe care le trăiesc acum din partea politicienilor. Deduc faptul că trăim într-o continuă dezorientare politică. Miza se rezumă la rapoarte fictive şi voturi cât mai multe, iar circumstanţele ne arată că nu prea avem speranţă sau că poate nu ar trebui să avem pentru a avea o ţară în care lucrurile ar putea să funcţioneze normal şi civilizat.

Lupta principală a politicienilor de astăzi a devenit evitarea puşcăriei şi din păcate nu este doar principala, ci aparent este singura luptă care contează pentru ei şi au de gând să folosească toate armele democraţiei pentru a o câştiga.

Politica nu mai este despre stânga, centru, sau dreapta şi nici nu ştiu dacă a fost vreodată aşa în România. Nu este despre state paralele sau politicieni paraleli. Este despre bine sau rău. Este despre promisiuni neîndeplinite, contracte cu statul, rude angajate la stat, partide şi politicieni fără viziune, lipsa unui proiect de ţară, iar lista lucrurilor negative poate continua la nesfârşit.