Patriotismul: de la Corneliu Coposu la Diana Şoşoacă

Indiferenţa faţă de masele dezorientate şi uşor de manipulat a condus la apariţia pe scena politică a unor aventurieri mai mult sau mai puţin cunoscuţi pînă la alegerile parlamentare.

Patriotismul a devenit un cuvînt desuet, ba chiar ruşinos a-l rosti în mass-media, în conferinţele ţinute de o serie de intelectuali cu blazon sau în scrierile acestora, dar mai ales în rîndul tinerilor. Conform ultimelor sondaje de opinie, sub 10% din generaţia tînără afirmă că sînt „foarte patrioţi“. Întrebarea e pusă prost, întrucît nu poţi să fii mai patriot sau mai puţin patriot. La fel cum nu poţi să fii mai credincios sau mai puţin credincios, mai integru sau mai puţin integru, mai viu sau mai puţin viu. Tocmai aici cred că întîmpinăm esenţa patriotismului, anume aceea de a fi om viu, protagonist al propriei existenţe alături de a celui de lîngă tine.

Patriotismul de faţadă, zgomotos, bine împachetat în poleiala lozincardă a frazelor sforăitoare a fost instrumentul implacabil de manipulare a maselor de către Iliescu şi CV Tudor. Ei sînt corifeii colectivizării sentimentelor celor mulţi faţă de iubirea de patrie. „Nu ne vindem ţara“ a fost refrenul confecţionat în laboratoarele fostei Securităţi prin care mari companii occidentale au fost împiedicate de clientela FSN să investească într-o Românie energofagă, cu o economie pusă pe butuci de regimul comunist. Milioanele de locuri de muncă subvenţionate au însemnat tot atîtea milioane de patriotarzi, în vreme ce pionii puterii politice căpuşau fabricile şi uzinele falimentare.

Preoţii faţă cu enoriaşii rău-platnici

Patriotismul sforăitor al lui CV Tudor cădelniţat în parlament, în paginile revistei România Mare şi în apariţiile televizate, părea să fi dispărut odată cu moartea tribunului. Nu a fost aşa. Isteria naţional-extremistă de extracţie legionară a fost conservată şi întreţinută de ofiţerii fostei Securităţi, ai Armatei şi Poliţiei, pilonii PRM care au reuşit în anul 2000 să-l plaseze pe CV Tudor în turul doi al alegerilor prezidenţiale alături de Ion Iliescu. Servind aceluiaşi ţel al patriotismului de mucava, nu puţini au fost preoţii ortodocşi, parte din ei cu stele sub sutană, care au predicat în biserici extremismul şi intoleranţa faţă de minorităţile etnice, în speţă faţă de cetăţenii maghiari, faţă de minorităţile religioase sau de cele sexuale.

Aceste manifestări xenofobe au continuat şi continuă să se manifeste şi astăzi. Nucleul dur al Bisericii Ortodoxe consideră că ecumenismul e o scrînteală care îi îndepărtează pe credincioşi de la adevărata cale a credinţei. Învăţăturile preoţilor, în sensul celor spuse, caută să-i readucă la biserică pe cei rătăciţi din parohie, altfel spus pe rău-platnici. Şi asta nu numai în sate şi comune, cum s-ar putea crede, ci şi la bisericile din oraşe, acolo unde mulţi dintre cei care spun că au încredere în Biserică nu calcă pragul unui lăcaş de cult decît la nuntă, la botez sau înmormîntare. Sau atunci cînd dau acatiste pentru „reuşita la examen“ a odraslelor (chiar asta scrie pe bileţelul înmînat preotului pentru pomelnic), pentru fetele de măritat care nu au peţitori ori pentru vitele care nu mai dau lapte şi multe asemenea sminteli.

Să nu se creadă că intru în intimitatea credinţei unuia sau a altuia. Mă revoltă însă făţărnicia multor slujitori ai bisericii care predică enoriaşilor despre cucernicie şi sfinţenia sărăciei, în timp ce ei sînt vînduţi pînă-n măduva oaselor celor lumeşti, între care se înscrie şi concubinajul făţiş cu un politician sau altul, cu un partid sau altul.

Extremismul nu a dispărut odată cu CV Tudor

Am insistat asupra păcatelor multor preoţi şi a smintelii multor credincioşi ori a comerţului unei mari părţi a politicienilor cu milostenia pentru a ajunge la patul germinativ în care plaga naţionalismului extremist de sorginte legionară a ieşit din nou la iveală la alegerile parlamentare din 6 decembrie. Extremismul nu a dispărut niciodată din rîndul gloatei revanşarde ori din clica unor politicieni, preoţi, ofiţeri activi sau în rezervă ai Armatei, Poliţiei, serviciilor secrete, din fauna unor intelectuali turmentaţi de propriile complexe. Lista este mult mai lungă şi rămîne în sarcina sociologilor şi a istoricilor să-i dea de capăt. Rădăcinile patriotismului sforăitor care au condus la dictatura maselor năuce sînt secreţii ce au germinat adînc în cursul istoriei.

Cei care au crezut că odată cu dispariţia lui CV Tudor extremismul a dispărut şi el s-au îmbătat cu apă rece. Rasismul, intoleranţa faţă de minorităţile de orice fel, punerea la zid a valorilor, oportunismul, impostura şi-au continuat marşul în subteranele societăţii fără ca partidele democrate şi proeuropene, presa, analiştii, intelectualii autentici să bage de seamă. Iar acest autism se datorează unui dictat ipocrit al categoriilor enunţate, anume al lipsei de implicare în a pune piatra de temelie la zidirea spiritului comunitar. Indiferenţa faţă de masele dezorientate şi uşor de manipulat a condus la apariţia pe scena politică a unor aventurieri mai mult sau mai puţin cunoscuţi pînă la alegerile parlamentare. 

Aşa a reuşit partidul Alianţa pentru Unitatea Românilor (AUR) să fie votat de 9% dintre alegători la alegerile parlamentare. Impostorii din fruntea acestei făcături politice care au defilat prin ţară cu lozinci patriotarde au înfierbîntat minţile a jumătate de million de votanţi. Dintre ei, doar 8% cu studii superioare. 

Un aspect care a scăpat presei şi comunicatorilor publici este acela că conglomeratul AUR a adunat cele mai multe voturi în judeţele din Moldova, precum Botoşani, Suceava, Neamţ, Vaslui, Iaşi, Bacău, dar şi în Constanţa. Să fie oare întîmplător faptul că judeţele respective din Moldova, unele dintre cele mai sărace, au fost fieful legionarilor? E o temă de lucru a sociologilor, istoricilor şi analiştilor politici.

Închei, pentru a pune faţă în faţă patriotismul sforăitor, şi nu doar al extremiştilor de la AUR, ci şi de la partidele stîngiste sau dreptace, cu un citat din Corneliu Coposu: „Găsesc că afişarea patriotismului este indecentă. Un om care simte dragostea pentru ţară, un om care este decis ca în interesul ţării să-şi sacrifice propria existenţă nu are să se bată pe piept cu sentimentul acesta.“

Mă tem că dintre Corneliu Coposu şi o anume Diana Şoşoacă din fruntea unui partid apărut din subteranele societăţii vor fi tot mai mulţi aceia care o vor alege pe Şoşoacă.

George Arun - Deutsche Welle