Pătura intelectuală (III)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deci, am mai trăit ca să o vedem şi pe asta. Un cunoscut distih de pe vremuri zicea: „La masa verde, faţă-n faţă /Cer unii moarte, alţii viaţă”. În Marţea cea mixtă, albă şi neagră au stat faţă în faţă Tudorel Toader şi Laura Codruţa Kövesi. Dânsul, în calitate de ministru şi procuror, dânsa, în calitate de procuror şi inculpat. Procesul începe cu acuzarea, deci cu Tudorel (mânca-l-ar tata sau mama pe el).

 Ni se promite iarăşi un rezumat, o sinteză a celor expuse pe larg cu câteva zile înainte şi chiar publicate. Vezi-ţi de treabă, care sinteză!? Profesorul universitar Tudorel Toader este incapabil de o sinteză. Într-un comentariu inteligent (TVR 1), Alina Pippidi-Mungiu observă că oricare lucrare ştiinţifică publicată începe cu un rezumat, care poate fi formulat în 10, hai 20 de propoziţii, sau enunţuri, cum le spune şi Tudorel. Iar dacă 35 de pagini nu le poţi sintetiza în 2-3 pagini, te poţi duce acasă la culcare şi să ţii discursuri interminabile în vis, în faţa întregii lumi. Dar, cu această ocazie, a apărut o notă nouă în atitudinea aparent echidistantă a vorbitorului. Este vorba de agresivitate, care, după omul de ştiinţă Konrad Lorenz, este proprie tuturor animalelor, inclusiv omului, ca mamifer superior, sau ca „animal politic”, cum i-a spus Aristotel.

De la tonalitatea stridentă, prin gesticulaţia agitată, până la ridicarea repetată a degetului arătător spre inculpată, chiar spre ceilalţi membri ai comisiei (colegi), avem toate indiciile unei agresivităţi departe de echilibrul unui autentic Profesor universitar. La cele 20 de puncte de acuzare a mai adăugat două şi - încercat de un iremediabil simţ al Perfecţiunii - ne-a asigurat că mai sunt şi altele pe care (probabil că dintr-un exces delicateţe şi de bun-simţ) le trece sub tăcere. Prin contrast evident - să zicem că prin „contrapunct armonic” -, Laura Codruţa Kövesi a folosit mult mai puţin timp (el este măsurat exact), răspunzând calm, corect, temeinic, la cele 22 „articuluşuri de price” (Gherontie Cotorea). Votul final a fost semnificativ. Din cei 7 membri ai comisiei CSM, 6 au votat contra, adică pentru respingerea respingerii, iar unul (TT) pentru aprobarea ei. Dacă reluăm metafora cu zilele săptămânii, s-a început cu Marţea cea tărcată (albă şi neagră) şi s-a încheiat cu Duminica neagră.

Fiind mixtă cromatic (alb-negru), ziua de Marţi se poate metamorfoza. Ea poate deveni o zi gri, apoi albul poate anula negrul, dar şi negrul poate elimina albul, ca să devină el pe deplin stăpân. Iar, ca să fie ziua pe deplin neagră, după încheierea întregii lucrări, vine şi o „lucrătură”, şi nu de oriunde, ci din partea „Curţii Constituţionale a României” (CCR). Vă daţi seama, la nivel de titulatură, ce sinteză înaltă, ce superioară elevaţie: şi „curte”, şi „constituţie”, şi ”Românie”. Ultimul termen este pândit de pericolul unei rupturi semantice, în care putem avea: „rom” şi „mânia”, ultimul, prin metateză, putând să devină şi „mâine”, iar prin extensie, chiar „poimâne”. CCR invocă un text din „Constituţie” care se referă la relaţia dintre toţi procurorii (deci, inclusiv, Şefa DNA) şi Ministrul Justiţiei. Textul sună aşa: „Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei”. Noi ştim că există trei Puteri într-un stat democratic: Puterea legislativă, aceea care elaborează legile (Parlamentul), Puterea executivă, care le pune în practică, le aplică, şi Puterea judecătorească, adică aceea care judecă şi sancţionează abaterile de la Legi. Despre cea de a doua Putere, înalta CCR afirmă explicit că este „bicefală”, în ea intrând atât Guvernul, deci şi Ministrul Justiţiei, cât şi Preşedintele, care este al României, nu al unui bloc închiriat cu plată sau dat în folosinţa săracilor. Or, prin comunicatul dat în Marţea tărcată, înalta CCR desface „bicefalul” în două.

Textul este interpretat în favoarea Ministrului Justiţiei, iar pe ocolite sunt limitate drepturile Preşedintelui României, în numirea sau respingerea propunerilor pentru procurori. Se ştie că această „sacră” „Constituţie” trebuie să fie modificată în diverse puncte, dar toate tentativele de a o modifica au eşuat. Chiar în sintagma invocată de CCR, apare o contradicţie evidentă, chiar la nivelul unei logici elementare. În aceeaşi sintagmă ni se spune că procurorul îşi desfăşoară activitatea „potrivit legalităţii” şi „al imparţialităţii”, deci el este autonom sau este independent (Puterea judecătorească fiind şi ea autonomă, independentă), dar, pe de altă parte, acelaşi procuror este şi controlat ierarhic, deci el este „subordonat” în relaţia cu Ministrul Justiţiei, deci cu Tudorel Toader, în acest caz. Or, „subordonat” înseamnă „dependent”, iar logica noastră naturală nu poate pricepe cum poţi să fii în acelaşi timp şi în aceeaşi relaţie, atât „independent”, cât şi „dependent”. Există mai multe explicaţii posibile, dar noi mergem pe ipoteza noastră privind „pătura intelectuală”, în varianta ei leninistă (Ulianov). Membrii actualei CCR (în primul rând Şeful, adică Valer Dorneanu) fac parte din „pătura intelectuală” formată la şcoala dialecticii marxiste (comuniste), care soluţionează orice contradicţie în numele „unităţii de monolit a Partidului”. Diferenţa dintre trecutul şi prezentul acestei „pături” se concretizează în faptul că Partidul a fost înlocuit cu Partida.

P.S. Dacă vorbim în limbajul actualei CCR, Puterea executivă nu este „bicefală”, ci este chiar „tricefală”, a treia ipostază a ”cefaleei” fiind chiar CCR, inspirată din umbră sau din clar-obscur de cei doi penali majestuoşi, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite