Politică

articolul anterior articolul urmator

Pe când 2% din PIB şi pentru diplomaţie? Crochiul unei reforme a Aparatului de Externe românesc

6
20 Feb 2018 11:07:20
Iulian Chifu
FOTO Adevărul
FOTO Adevărul

Trăim vremuri turbulente, cu schimbări majore la nivelul relaţiilor internaţionale. Şi nu e o întâmplare faptul că regăsim această afirmaţie la toţi analiştii, editorialiştii şi profesorii de relaţii internaţionale, studii strategice, studii de securitate.

Cum ar putea fi altfel această perioadă de incertitudine când toate referenţialele pe care le consideram invariabile ale perioadei post-război rece sunt puse sub semnul întrebării? În vremuri turbulente, într-o lume ce se agită spre conflict, e nevoie de armată serioasă, de componenta de securitate profesionistă, dar şi de diplomaţie vie şi substanţiată, bine dotată şi care să-şi poată face treaba, comunicând constant şi oportun evoluţiile în statele unde sunt reprezentanţe.

În toată această complexitate turbulentă, cu manifestări tectonice, cunoaşterea despre ce se întâmplă în jurul nostru este absolut necesară. De aceea şi nevoia ca, după ce am întărit serviciile de informaţii, oferindu-le cadrul de dezvoltare şi profesionalizare care le-a făcut extrem de apreciate la nivel mondial, după ce am întărit Apărarea şi am redat Armatei române capabilităţi şi resursele pentru pregătire şi forţă de acţiune, pentru a reprezenta mai mult decât greutatea strategică a statului, mult peste numărul de cetăţeni, dimensiunea teritoriului şi capacitatea economică, să ne aplecăm şi pe dimensiunea dezvoltării instrumentarului, finanţării, profesionalizării şi modernizării diplomaţiei româneşti.

Este absolut crucial să ne îndreptăm şi spre diplomaţie şi spre consolidarea politicii externe, pentru a avea cunoaştere, dar şi sprijin pentru dezvoltarea economică. Sprijin profesionist. De aceea pledez pentru o formula de 2% din PIB pentru diplomaţia românească astăzi, pentru revigorarea ei, reconstrucţia ambasadelor acolo unde e nevoie, consolidarea personalului extern şi profesionalizarea lui, consolidarea şi reforma internă în minister. Sunt absolut cruciale astăzi pentru supravieţuirea statului român, e o chestiune de cunoaştere şi adaptare în timp real, de valorificare a elementelor de oportunitate şi plus valoare.

În plus, contractele economice nu le face nici UE, nici diplomaţii europeni din statele terţe, nu le urmăresc decât reprezentanţii naţionali, care pot sprijini interesele româneşti în statul unde sunt acreditaţi. Contractele relevante şi avantajele economice de nişă nu se obţin prin reprezentarea multiplă a unui ambasador în nu ştiu câte capitale, vizitate la 3 luni, ci prin prezenţă directă, cunoaştere şi valorificare a acestor atuuri şi oportunităţi, pas cu pas. Şi dacă în ţară avem nevoie de campioni naţionali, firme mari capabile să investească şi să ne reprezinte, în format multinaţională, la nivelul ambasadelor avem nevoie de reprezentanţă economică şi comercială profesionistă şi de susţinere politică penetrantă şi cunoscătoare a legislaţiei şi problematicii locale.


Donald Trump FOTO Getty Images

Lumea tectonică de azi, în alunecare spre conflict

La nivelul Statelor Unite, referenţialul democratic şi al progresului global, alegerea lui Donald Trump a bulversat punctul stabil care răsturna universul. Astfel, tot ceea ce cunoşteam despre libertate în societatea americană s-a relativizat, de la ţara imigranţilor şi tărâmul făgăduinţei, statul cucerit cu arma în mână, pas cu pas, de la băştinaşi şi construit de întreprinzători, azi el pare a nu mai acceptă migranţi sau vrea să îi aleagă, actorul global care domină comerţul şi economia mondială iese din acorduri sau blochează negocierile la tratatele de liber schimb, statul rival al autoritarismului şi nedreptăţilor în lume a plecat la drum, dorindu-şi o apropiere cinică de Rusia lui Putin. Să nu mai vorbim despre administraţia republicană, fidelă îndeobşte exportului de democraţie şi model, care se mişcă spre realism dur şi pur, unde avantajul economic e cel prevalent.

Peste toate, constatăm eternizarea conflictului din Siria ca şi conflict global, care atrage pe teren toţi actorii relevanţi mondiali şi regionali.

Marea Britanie părăseşte UE, într-un exerciţiu fără precedent, cu implicaţii majore pentru ea însăşi, dar mai ales cu tulburări majore în echilibrul strategic, în ceea  ce priveşte aranjamentele subtile ce privesc pacea şi capacitatea de apărare pe continent, o formulă ce-i transformă pe ambii soţi ai divorţului, UE 27 şi UK, în perdanţi, deopotrivă. Iar dezechilibrul german care nu se mai încheie cu votarea guvernului şi voluntarismul francez, cu propriile probleme economice pe care doreşte să le acopere sub măreţia soluţiilor în fostele colonii şi a conducerii Armatei Europene, nu anunţă decât reaşezări complicate şi falii. Ca să nu mai vorbim despre renaşterea unui conservatorism naţionalist, populist, anti-sistem în Centrul Europei, de la Austria la Ungaria şi Polonia, care dublează semnalele extremei drepte renăscute şi prezente în Parlament în Olanda, Germania sau Suedia, sau anarhismele de tot felul în Italia şi Spania.

Peste toate, constatăm eternizarea conflictului din Siria ca şi conflict global, care atrage pe teren toţi actorii relevanţi mondiali şi regionali, Orientul Mijlociu în prag de reaprindere, rivalitatea sectară sunniţi-şiiţi şi cea geopolitică Iran-Arabia Saudită/respectiv Iran-Israel, luptători străini din teatre de operaţiuni teroriste ce revin acasă, în Europa, terorismul cu trei viteze – extern, revenit acasă sau intern, aşa numitul „inamic din cetate“ -, războiul hibrid şi cel informaţional al Rusiei pe tot globul, migranţi şi radicalizare, şi convertiţi, şi demografie, şi conflicte vechi reizbucnite, şi ambiţii istorice regăsite, si tot aşa mai departe.

Eficienţă într-un minister cu 4 miniştri

Situaţia actuală, motivată politic în forma de soluţionare a problemelor coaliţiei şi a celor partinice interne, face ca astăzi, pe aparatul unui minister – şi acesta văduvit de resurse umane, cu doar 20% angajaţi proprii, restul detaşaţi de peste tot – să deservească astăzi, deodată, 4 miniştri. MAE a fost rupt în 4 ca atribuţii, după crearea unui Minister al Românilor de Pretutindeni, a unei poziţii de ministru delegat pentru Afaceri Europene şi a unui post de vicepremier pentru Parteneriate strategice. Încât ajungi să te întrebi ce mai rămâne la MAE propriu-zis, care trebuie să gestioneze afacerile externe, dar cu o structură dependentă de 4 reprezentanţi, care fiecare în parte se crede el mai ministru de Externe, cu propria agendă.

De altfel, baza de cunoaştere şi referentura există doar la MAE, desk officer-ii pe fiecare ţară sau ambasadorii cu misiuni speciale pe anumite teme sunt în Externe, iar mandatele sunt elaborate tot la MAE, înainte de a fi aprobate de Preşedinte. Şi uzanţele la nivelul fiecărui nou ministru, ar trebui să includă strict elementele aferente atribuţiilor, nicidecum discuţii de politică externă generală. Dar postura de ministru de Externe creează posturile cele mai apetisante şi cele mai relevante ca imagine, dar şi cele mai stricte ca exprimare în numele României, pe baza punctajelor profesioniste pe dosare făcute de MAE şi a mandatelor existente, semnate de Preşedinte, nicidecum improvizaţii voluntariste sau întâlniri în care miniştrii se reprezintă fiecare doar pe sine şi-şi vehiculează propriile idei.

Tinereţea şi ideile inedite nu sunt întotdeauna (ca să nu spun că nu sunt niciodată) cele mai bune atuuri.

Cum să explicăm nebunia nenumăraţilor miniştri în domeniul Externelor? Imaginea bună pe care o pot crea? Da, e posibil, dar doar dacă ştii ce vrei, şi dacă ai, parafrazându-l pe Titulescu, o politică internă bună, pe care să o prezinţi şi să o aperi extern. Când ai probleme, când sunt divergenţe şi conflicte, când ai dosare grele pe masă, nu mai e vorba de imagine şi nici nu mai e aşa de uşor. Deci respectarea strictă a strategiilor existente, continuitatea celor mai relevante politici şi abordări sunt de primă importanţă, de unde nevoia unui ministru profesionist, echilibrat, sofisticat şi cunoscător. Tinereţea şi ideile inedite nu sunt întotdeauna (ca să nu spun că nu sunt niciodată) cele mai bune atuuri, mai ales când sunt dublate de voluntarism şi când ideile nu trec prin malaxorul reflecţiei instituţionale, al aprobărilor mandatelor, proces care arată impactul ideilor inedite şi noi, dezvăluie efectele şi rotunjeşte colţurile, reducând asperităţile unor porniri inedite.

Reforma internă în MAE

Nici în interiorul MAE, a ceea ce a mai rămas funcţional din Minister, lucrurile nu sunt neapărat cele mai dezirabile. Un număr mare de persoane detaşate şi actualul impact al legii salarizării creează multe probleme. E greu să discuţi în acelaşi termen egalitarist ca în politica internă când directorii generali şi secretarii de stat din minister au salarii mai mici decât ambasadorii pe care-i coordonează în statele acreditare, şi chiar aceştia au probleme majore comparativ cu colegii lor omologi din terţele state acolo unde sunt acreditaţi. Dar aici discuţia este lungă.

De remarcat că au fost două valuri de concursuri pentru intrare în MAE, un lucru relevant. Şi pe dimensiunea afacerilor europene, aferent preşedinţiei Consiliului UE, s-au făcut/se fac angajări noi pe perioade determinate, deşi aici putem discuta despre factura, pregătirea şi profilul celor ce sunt admişi. Pregătirea aproape că nu doresc să o discut, ştiind cine intră la cursuri, unde se fac şi cam cine vine la aceste cursuri. Cei care ştiu din şcoală, cunosc materie, se pot descurca, în rest e jale.

Nu poţi să împingi politica externă în ciorba disputelor politicianiste interne.

Numărul nu e suficient, iar pregătirea e necesară, obligatorie. Iar MAE ar trebui menţinut în formula cunoscută, cu un ministru politic, dar cunoscător profund al domeniului, cu secretari de stat din minister, responsabili şi profesionişti în domeniu şi cu un secretar de stat, tradiţional cel pentru „restul lumii“, care să fie desemnat politic. În rest, există personal pentru a desemna secretari de stat profesionişti pe care-i poate alege orice forţă politică dintre ambasadorii profesionişti, cunoscuţi, chiar dacă mai apropiaţi forţei/forţelor politice care guvernează.

Nu în ultimul rând, trebuie remarcat că joaca politică în Ministerul de Externe este inacceptabilă, chiar pernicioasă. Nu poţi să împingi politica externă în ciorba disputelor politicianiste interne, mai ales că responsabilitatea revine în continuare Preşedintelui României, politica externă, de securitate şi apărare fiind apanajul responsabilităţilor sale executive. Nu contra guvernului, ci împreună cu guvernul, de unde nevoia ca ministrul de Externe şi ministrul Apărării să colaboreze cu Preşedintele în format apropiat, dacă nu să existe chiar consultarea Preşedintelui înainte de desemnarea persoanelor în aceste poziţii. La nivelul şefilor serviciilor de informaţii, legile stabilesc echilibrul la nivelul numirilor şi îi dau rolul preeminent preşedintelui, în timp ce prezenţa miniştrilor în CSAT şi decizia prin consens asigură echilibrul pe politicile majore ale ţării.

Ghidul carierei diplomatice

O altă problemă majoră intervine în interiorul MAE. Şi aici, postura politică şi spezele de partid sunt cele care determină dimensiunea departamentelor şi atribuţiilor fiecăruia, şi nici acest lucru nu e corect. MAE are un ministru, un singur ministru, care are responsabilitatea deplină a realizării politicii externe, în legătură cu premierul, coaliţia şi majoritatea, dar în primul rând cu Preşedintele României. Departamentele ar trebui să fie cele clasice, afaceri strategice şi dimensiunea securităţii - care să se definească strict pe această component-, departamentul Afaceri europene, un al treilea pentru Vecinătăţi - Balcanii de Vest, spaţiul post-sovietic, Regiunea Extinsă a Mării Negre, Rusia, fireşte, şi Orientul Mijlociu şi Africa de Nord-, şi al patrulea, secretarul de stat pentru Asia, Africa, America de Sud, Australia şi Oceania.

Cred că trebuie să trecem mai repede la un sistem clar de ambasadori cu misiuni speciale pe temele majore. Responsabilul, şeful de filă pe domenii complicate, cu un grad de continuitate mult mai mare, cu teme transversale, care acoperă mai multe arii geografice, trebuie definit ca poziţie de director general şi rang ambasadorial. Mă gândesc că putem să identificăm principalele 10 teme de importanţă absolută pentru România pentru aceşti ambasadori cu misiuni speciale, de la Energie, la controlul armamentelor, de la Vecinătatea Estică la românii de pretutindeni, de la conflicte şi crize la negocieri comerciale şi recuperări de creanţe.

Nu în ultimul rând, cred că în subordinea Ministrului trebuie întărită direcţia generală planificare şi analiză politică, cu o componentă majoră de politici publice şi comunicare în imediata coordonare, ca şi dimensiunea comunicării strategice şi a combaterii războiului informaţional, pe care aş vedea-o tot în această coordonare. Subordonarea directă faţă de ministru e necesară pentru profil şi relevanţă transversală în minister, această postură reclamând cooperarea tuturor departamentelor şi, totodată, deservirea lor.

Trebuie să revenim şi la cariere clasice şi clare pentru diplomaţii români, mult mai clare şi mai fără excepţii decât astăzi, poate chiar e nevoie de o lege de tip Ghidul Carierei Diplomatice, după modelul originar al Ghidului Carierei Militare. Aici lucrurile ar trebui să fie clare, iar obiectivul MAE e să-şi crească personalul propriu şi să şi-l menţină, trecându-l prin toate etapele, de la referent la desk officer, misiuni externe la diferite niveluri, director adjunct, director, director general, cu episoade de prezenţă în misiuni externe între fiecare asemenea etaj de evoluţie în carieră. Majoritatea personalului din MAE ar trebui să ajungă în postura de a fi parcurs toate etapele profesionale, pas cu pas.

În ghidul carierei aş vedea o succesiune directă între un mandat de ambasador în Vest, un stagiu în Centrală şi un post la Est. Adică un post bun, eventual mai uşor, stagiul obligatoriu în centrală – unii au uitat, sărind din post în post, pe cine mai reprezintă peste hotare – şi al doilea într-o zonă dificilă, complicată, periculoasă. Această alternare ca regulă este absolut necesară pentru echilibrarea profilului şi pentru evitarea redundanţelor, a salturilor şi a „senatorilor de drept“ în a ocupa posturi ambasadoriale de prim-plan, relevante, călduţe.

Nu înseamnă că suntem absurzi în evaluare. Nu. Echilibrul este caracteristic politicii externe, MAE şi diplomaţiei româneşti, pentru că, indiferent cum abordează politicienii de la un moment sau altul o relaţie, rolul MAE e să refacă orice bavură şi să menţină relaţiile la nivelul comunicării optime şi constante. De aceea cred că e corect un echilibru la nivelul ambasadorilor între componenta diplomaţilor de carieră şi a celor politici sau a personalităţilor de prim-plan ale naţiunii române. Aş face un raport între 50-50% şi 66-33% în favoarea diplomaţilor de carieră.

Sunt schiţele unei reforme a diplomaţiei române pe care asumarea nevoii de diplomaţie, negociere şi cunoaştere a evoluţiilor externe o poate face înţeleasă pe deplin la nivelul clasei politice, al diferitelor partide.

De asemenea, pentru ghidul carierei diplomatice înţeleg excepţiile, ba chiar pledez pentru nevoia de a aduce în minister personalităţi, experţi, profesionişti din spaţiul academic care să se insereze la nivelul pe care îl recomandă cariera lor până la momentul intrării în minister. Dacă astăzi un asemenea pas e necesar, pentru configurarea mai solidă a ministerului cu personal specializat într-o proporţie de peste 60% regula trebuie să fie ca membrul corpului diplomatic al României să fi trecut prin toate stadiile carierei, iar cel venit direct pe o poziţie superioară să fie excepţia.

În ceea ce priveşte situaţia din Ambasade, cred că trebuie evitate paralelismele şi prezenţele reprezentanţelor unor ministere în statul acreditar. Da, într-o ambasadă sunt reprezentanţi cu dublă subordonare – apărare, interne, cultură, economie/comerţ extern – însă toţi se conformează şi subordonează direct şefului de misiune. La fel şi Institutele culturale sau reprezentanţele economice, ca şi alte reprezentanţe speciale ale statului român în statul cu pricina. Nu paralelisme şi lipsă de cooperare sau indisciplină şi comunicare deficitară.

Sunt schiţele unei reforme a diplomaţiei române pe care asumarea nevoii de diplomaţie, negociere şi cunoaştere a evoluţiilor externe o poate face înţeleasă pe deplin la nivelul clasei politice, al diferitelor partide, iar trecerea la un buget de 2% din PIB pentru diplomaţie şi politică externă îi poate da resursele pentru a deveni un motor de dezvoltare şi creştere economică, concomitent cu rolul de reprezentare, apărare a intereselor cetăţenilor români, recuperare de creanţe şi datorii istorice, negocierea marilor dosare de contencios ale României. Totul concomitent cu activitatea curentă de susţinere a unei creşteri a prezenţei şi greutăţi strategice a României la nivel mondial, în toate spaţiile de interes, cu precădere în zona de interes strategic imediat şi în spaţiile unde România poate avea avantaje de nişă şi complementaritate în cooperarea cu partenerii strategici, cu aliaţii din NATO şi cu partenerii europeni.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

b f
20.02.2018, 11:59:31

Un pic rabdare. Prima data pentru invatamint, sa avem dilpomati scoliti, apoi pentru sanatate, sa le dea Domnul sanatate, s-apoi om vedea.

0 (2 voturi)
Lucifer
20.02.2018, 12:00:10

O problemă importantă, dar spinoasă. Da, "afacerile externe" nu trebuie politizate, aici nu este vorba de partide politice ci de interesele fundamentale ale statului numit România. Noi întotdeauna am avut o bună politică externă, peste nivelul politicii interne. Este greu însă să formezi şi să ai personal performant, profesionist şi de încredere, formarea unui astfel de personal durează mult timp, anvergura şi responsabilitatea problemelor este enormă. Din nenorocire, personal mai tânăr şi competent nu prea există, asta şi din cauza interferenţei politicului în ministerul de externe. Trebuie într-adevăr o altă filozofie de lucru îm ministerul de externe, care nu trebuie să fie una considerată de lux şi onoare pentru satisfacerea unor orgolii politice neproductive ci de a servi cauza interesului naţional al României.

0 (2 voturi)
v q
20.02.2018, 12:42:51

Domnule Chifu, Apreciez cateva puncte din materialul dvs, iar daca as face o prioritizare, as spune: - 1. personal bine pregatit, incadrat pe baza de concurs pentru orice post din MAE. S-a scris mult in presa despre "la mgrande famiglia" din minister unde angajatii isi gasesc neamuri inca de la '48 :), ca sa nu mai spunem de puternicii zilei care si-au proptit odraslele in minister (Tutuianu e doar un exemplu); - 2. prea multa lume se ocupa de problemele externe, transmitand semnale divergente. Ati mentionat celelalte 3 ministere care "falseaza" nu valseaza. Sa nu mai aducem in discutie initiativele "extreme" ale lui Tariceanu si Dragnea si cu voia dvs, ultimul pe lista, dna Dancila. La acest punct, as dezvolta un pic legat de mandatele (ministrilor si ale altor demnitari) participanti la reuniuni externe. La plecare ne spun ceva, iar la sosire, aflam ca problemele discutate au fost cu totul altele - slaba pregatire a celor ce le pregatesc dosarele. Nu in ultimul rand, 2% mi se pare o exagerare. Cu toate acestea, mi-ar placea sa existe un capitol separat in bugetul tarii, dedicat misiunilor de gestiune a situatiilor de criza 9poate gestionat de MAE). In felul acesta, prioritatile de politica externa ar putea fi sustinute direct si nu prin alte ministere (interne ....)

Marcel Cristea
20.02.2018, 16:14:42

You got to fire them all without exception and replace them with young Romanian from diaspora, who are qualified culturally and linguistically to make a better representation.

Scorilo
21.02.2018, 10:27:07

Care diplomatie ? In Romania "roade cine poate" ! Aceasta este politica...Sustinuta de diplomati !

Vezi toate comentariile (6)

Modifică Setările