Pe cine a ales Klaus Iohannis consilier pe Educaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a numit-o pe Ligia Deca în funcţia de consilier de stat la Departamentul Educaţie şi Cercetare al Administraţiei Prezidenţiale, începând cu data de 1 iulie.

 Ligia Deca este cercetător în ştiinţe politice la Universitatea din Luxemburg, având că arii de expertiză procesul de Europenizare, politicile publice în învăţământul superior şi internaţionalizarea educaţiei. De asemenea, ea colaborează şi că expert în politici publice, în cadrul Unităţii Excutive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, cercetării, Dezavoltarii şi Inovării (UEFISCDI), unde coordonează activităţi legate de politicile publice privind internaţionalizarea educaţiei în cadrul proiectului a€˜Internationalizare, echitate şi management universitar pentru un învăţământ superior de calitate (IEMU)a€™.
 
Ligia Deca este membră a grupului de experţi al Comisiei Europene pe temă a€˜Science în Educationa€™ şi expert al Consiliului Europei. În plus, Ligia este şi co-editor al unui volum de articole de cercetare vizând reformele din învăţământul superior românesc, ce urmează a fi publicat la editură Springer în anul 2014.
 
Anterior, Ligia Deca a fost coordonatoarea Secretariatului Bologna (2010-2012), perioadă în care a coordonat o echipă de profesionişti în vederea susţinerii programului de lucru 2009-2012 din cadrul Procesului Bologna. Nu în ultimul rând, Secretariatul a organizat Conferinţa Ministerială de la Bucureşti (2012) şi a treia ediţie a Bologna Policy Forum, sub coordonarea Ministerului Educaţiei din România, precum şi a preşedinţiei Spaţiului European ai Învăţământului Superior.
 
În perioadă 2008-2010, această a fost preşedintele Uniunii Studenţilor din Europa (ESU), ceea ce a presupus, între altele, şi reprezentarea organizaţiei în cadrul Bologna Follow-Up Group, structurile Uniunii Europene în domeniul educaţiei şi UNESCO.
 
În anul 2008, Ligia Deca a coordonat proiectul pilot al Coaliţiei pentru Universităţi Curate, în cadrul Societăţii Academice din România (SAR).

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite