Pensiile de urmaş pentru copiii cadrelor medicale decedate din cauza coronavirusului, pe ordinea de zi a Senatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatorul Paul Stănescu este unul dintre semnatarii proiectului de lege. FOTO Mediafax
Senatorul Paul Stănescu este unul dintre semnatarii proiectului de lege. FOTO Mediafax

Comitetul liderilor grupurilor parlamentare a hotărât, ca miercuri, să se desfăşoare, prin mijloace electronice, o şedinţă de plen a Senatului, pe ordinea de zi fiind inclusă, printre altele, propunerea legislativă a unor parlamentari PSD prin care se acordă pensie de urmaş copiilor cadrelor medicale decedate în lupta cu coronavirusul, transmite Agerpres.

Vor beneficia de pensia de urmaş copiii de până în 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile, până la finalizarea acestora, dar nu mai mult de vârsta de 26 de ani.

Potrivit proiectului pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva Covid – 19, „la decesul unui cadru medical, Ministerul Sănătăţii acordă familiei acestuia sau persoanei care a suportat cheltuielile ocazionate de deces, după caz, un ajutor suplimentar în cuantum de două salarii medii pe economie”.

„Urmaşii cadrelor medicale decedate, ca urmare a desfăşurării activităţii medicale în lupta cu Covid-19, au dreptul la o pensie de urmaş egală cu 75% din cuantumul salarial pe care cadrul medical o avut-o la data decesului care se actualizează potrivit reglementărilor legale în vigoare. În cazul în care nu există urmaş, dacă cel decedat era singurul susţinător al părinţilor săi, aceştia vor beneficia de jumătate din pensia de urmaş menţionată anterior. Membrii familiilor cadrelor medicale decedate în timpul şi din cauza serviciului ca urmare a desfăşurării activităţii medicale în lupta cu Covid-19 beneficiază gratuit de asistenţă medicală şi medicamente în cadrul reţelei sanitare a Ministerului Sănătăţii sau în alte reţele sanitare cu decontarea cheltuielilor de către acest minister”, se arată în propunerea legislativă înscrisă pe ordinea de zi, sub rezerva primirii raportului.

De asemenea, parlamentarii PSD propun ca urmaşii personalului medical decedat ca urmare a participării la acţiuni medicale împotriva Covid-19 beneficiază de scutire de la plata impozitului pe terenurile aflate în proprietate sau coproprietate şi a impozitului pe clădirea folosită ca domiciliu şi/sau alte clădiri aflate în proprietate sau coproprietate.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite