Politică

articolul anterior articolul urmator

Plan de ţară: creşterea constantă a numărului de angajaţi la stat

37
27 Jan 2022 06:37:11
Autor: Radu Eremia, Melania Agiu
Aparatul bugetar creşte de la o lună la alta FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Aparatul bugetar creşte de la o lună la alta FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Numărul angajaţilor la stat creşte de la lună la lună, chiar dacă acest lucru înseamnă o presiune mai mare pe buget. Angajările vor continua ca urmare a reorganizării şi înfiinţării unor instituţii.

Dinamica schimbărilor privind numărul de angajaţi la stat arată că de la lună la lună numărul acestora creşte, potrivit informaţiilor furnizate oficial de Ministerul Finanţelor Publice. Dacă în luna septembrie numărul angajaţilor la stat era de 1.233.386 de persoane, în octombrie numărul lor a crescut cu aproximativ 20.000, până la 1.253.365, iar în noiembrie a ajuns la 1.258.810 persoane (încă aproximativ 5.500).

O comparaţie între octombrie şi noiembrie arată că cele mai multe angajări au fost făcute în instituţii finanţate din venituri proprii, obţinute prin contracte cu ministere sau instituţii de stat (1.500 de persoane în unităţi sanitare sau instituţii de învăţământ superioare), în administraţia publică locală (1.443 de angajaţi în plus), la instituţii finanţate integral din bugetele asigurărilor de stat (1.005 în plus), la Ministerul Apărării Naţionale (1.036 persoane în plus), Ministerul Educaţiei (580 de persoane în plus) şi Secretariatul General al Guvernului (70 de angajaţi în plus). De altfel, potrivit unor surse guvernamentale, creşterile constante au fost mai ales în zona sanitară, unde a fost necesar personal care să se ocupe de gestionarea pandemiei, însă şi în administraţia publică locală (circa 1.200 de oameni mai mulţi în octombrie, faţă de septembrie), acolo unde aleşii şi reprezentanţii guvernului în teritoriu au deschis periodic uşile pentru noi angajaţi.

Pe viitor sunt aşteptate noi valuri de bugetari. De exemplu, ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat că instituţia pe care o conduce are nevoie de mii de angajaţi, pentru că plecările din ultimii cinci ani ajung la 30.000 de persoane. De aceea, instituţia apelează la angajări din surse externe, sunt organizate concursuri de avansare a 2.000 de persoane de la subofiţeri la ofiţeri, dar şi suplimentarea locurilor în unităţile de pregătire cu 2.400 la nivel naţional. Surse guvernamentale au precizat pentru „Adevărul” că o nouă structură, Autoritatea Vamală Română, va avea în plus cu 400 de persoane peste numărul de angajaţi preluaţi de la Direcţia Generală a Vămilor.  

Schimbările din ministere

„Adevărul” a arătat şi în numerele anterioare modul în care, prin reorganizarea anumitor instituţii centrale, au fost create noi locuri de muncă în ministere. De exemplu, la Ministerul Muncii, deşi a rămas fără componenta Familie, aflată acum la un minister distinct, numărul poziţiilor în instituţie a fost mărit de la 323 la 382, aşadar cu 60 de funcţii, dacă luăm în considerare şi înfiinţarea unei noi funcţii de secretar general-adjunct.

Ministerul Familiei şi Tineretului, condus de Gabriela Firea, va avea 298 de posturi, fără cele de demnitar şi persoanele angajate la cabinetele demnitarilor. Prin urmare, apariţia noii instituţii ar putea avea un total de circa 320 de persoane.   

„Exemplul” Tăriceanu

Panta ascendentă a angajărilor la stat aduce aminte de modelul de guvernare Tăriceanu, mai ales în perioada 2007-2008, când contextul mai multor rânduri de alegeri, dar şi nevoia de sprijin a Cabinetului minoritar i-a determinat pe cei din PNL să ajungă la un nivel de aproape 1,4 milioane angajaţi la stat.

Chiar înaintea alegerilor parlamentare din 2008, când guvernanţii ignorau semnele crizei economice mondiale, Guvernul Tăriceanu a majorat pensiile cu 20%, salariile profesorilor cu 9% şi pe cele ale poliţiştilor cu 20%. Tot premierul Tăriceanu afirma, la numai două zile după ce Lehman Brothers intra în insolvenţă şi la o zi după ce AIG era naţionalizată, adică pe 17 septembrie 2008, că România va fi ocolită de criza financiară, iar efectele acesteia în SUA ar putea determina o scădere a preţurilor pentru anumite active imobiliare, ceea ce va permite şi românilor să cumpere proprietăţi peste Ocean. România nu a fost ocolită de criza financiară, iar în anii următori s-a ajuns la scăderi de salarii şi concedieri.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

37 Comentarii

Uit Tot
27.01.2022, 07:20:47

BAH SUA de abia are 2 mil de angajati federali. Si noi avem 1.3 mil Voi sunteti nebuni?

+16 (16 voturi)
Ludwig
27.01.2022, 08:14:37

Lipitorii de afise si amantele chelnarite ce trebuie angajate pe post de inginer....Vedeti la RATB unde un sofer de troleu are 8500 lei in mana si un inginer 11 mii lei, desi doar 15% din venituri sunt din vanzarea biletelor si restul subventie de la stat ce de fapt e luata de pe spinarea prostilor ce lucreaza in privat pe salarii de mizerie...

+17 (19 voturi)
Vanatorul/dc
27.01.2022, 07:26:37

Doamne Dumnezeule, cu ce ti-au gresit romanii de vrei sa-i ruinezi de tot lasandu-i guvernati de 2 mafii nationale precum PNL si PSD si punand in fruntea statului un escroc imobiliar cu minte putina, neteda si inceată, iar in fruntea guvernului un Svejk plagiator, ambii impostori fiind cei mai habarnisti si mai penibili politicieni cu functii inalte de pe planeta, din ultimii 5 000 de ani..!

-17 (33 voturi)
Vanatorul/dc
27.01.2022, 07:32:45

Din ciclul ”Multumim din inima lui Iohnnis ca i-a adus pe pesedisti la putere” ”Nicolae Ciucă, decizie fulger în miez de noapte. Prim-ministrul Nicolae Ciucă a decis ca Tudor Buzatu să ocupe poziția de secretar de stat în Secretariatul General al Guvernului. Hotărârea luată de șeful Guvernului României a fost publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de miercuri. Tudor Buzatu a mai fost numit, în anul 2018, secretar de stat în cadrul Guvernului condus de Viorica Dăncilă. Tudor Buzatu este fiul liderului PSD Vaslui Dumitru Buzatu şi al senatoarei Gabriela Creţu. Acesta a ajuns în atenția opiniei publice pentru întâia oară atunci când a fost numit director al unei instituţii aflată în subordinea Consiliului Judeţean Vaslui, anume Centrul de Resurse pentru Afaceri Vaslui, o societate care se afla în responsabilitatea CJ în procent de 70% și în responsabilitatea Consiliului Local în procent de 30%. Tatăl lui Tudor Buzatu, Dumitru Buzatu, care este și în prezent președinte al PSD Vaslui, a intrat în politică în anul 1992, când a ajuns deputat pe listele PDSR. Această funcție a ocupat-o până în anul 2004, când a fost ales vicepreședinte al CJ Vaslui. Dumitru Buzatu a rămas în aceeași funcție până când a fost ales președinte al CJ Vaslui, politicianul deținând aceeași poziție și în prezent.” (presa libera)

-15 (33 voturi)
dumitru bogdan
27.01.2022, 08:17:29

Cu siguranță sunt multi angajați la stat. Dar vad un comentariu aici despre numărul angajaților federali. Dar acestora li se adaugă funcționarii din toate domeniile din iecare stat. Sii mă mir sa fie numai 2 milioane. Pai numai armata cati oameni are in America, FBI, CIA, NSA etc. Noi băgăm angajați la stat tot ce este angajat în primărie sau entități comerciale cu capital de stat. (Metrorex, Hidroelectica, spatii verzi prin primarii etc. ). Dar vedem că nu avem medici, asistente, personal calificat în asistența socială. Eu consider că primăria nu este o institutie de stat. Doar suge resurse publice. Ea este organul reprezentativ al autonomiei locale. Ar trebui să își asigure bugetul de functionare. In realitate acestea consuma resurse de la bugetul de stat, multe nu au bani pentru plata salariilor. Dar ele funcționează pentru că sunt sinecuri de partid. Aici se toaca bani la greu, in administrația locală.

-6 (20 voturi)

Vezi toate comentariile (37)

Modifică Setările