Pleşoianu, nou atac la Dăncilă: Partidul CEX şi sforarii de serviciu au candidată. Treaba lor... Eu voi candida din partea românilor liberi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PSD Liviu Pleşoianu a lansat un nou atac la adresa Vioricăi Dăncilă, validată în unanimitate de PSD candidat la alegerile prezidenţiale. Pleşoianu anunţă că va intra ca independent în cursa pentru Cotroceni şi îndeamnă la „o horă vie a unirii“.

„Partidul CEX şi sforarii de SERVICIU au candidată. Treaba lor... Eu voi candida din partea românilor LIBERI, a oamenilor care au crezut şi în 2012, şi în 2016 în posibilitatea:

- de a ne ridica din genunchi (nu de a lustrui fericiţi pantofii altora);
- de a avea o justiţie adevărată (nu una care distruge sufletul unui copil târându-l pe jos la propriu);
- de a reaşeza România în destinul său de ţară menită să creeze punţi între ţări (nu de stat vasal mulţumit să fie mereu mutat de alţii pe o tablă de şah ce nu-i aparţine);
- de a reaşeza fiinţa omenească în centru şi de a reumaniza profund societatea, politica, educaţia, relaţiile de muncă (nu de a continua să construim castele de nisip care se vor răsturna la cea mai mică adiere de vânt);
- de a face politica OMULUI LIBER (nu de a fi marioneta unor grupări, interne sau externe, de interese economice sau politice, din zona ieşită din matcă a serviciilor sau a altor organizaţii metastatale);
- de a preţui rădăcinile spirituale şi culturale ale acestui neam (nu de a deveni clone lipsite de identitate proprie încolonate spre prăpastia aşa-zisului "progresism");
- de a aduce în prim-plan oameni curaţi şi dornici să-şi ajute semenii (nu politruci şi ipocriţi înregimentaţi care mimează prost grija faţă de fiinţa omenească)!

Vă invit pe dumneavoastră, oamenii DEMNI şi LIBERI ai acestui neam, să dăm mână cu mână şi să încingem o HORĂ VIE a UNIRII care să învingă orice calcule politice meschine, orice planuri oculte care se fac peste noi şi peste toate!

Voi candida ca independent la alegerile prezidenţiale din acest an, cu susţinerea tuturor celor care cred în acest mesaj! La 30 de ani de la Revoluţie, FIE să triumfe curajul, nu frica, FIE să triumfe dreptatea, nu injustiţia, FIE să triumfe vorba LIBERĂ a OMULUI LIBER, nu tăcerea vinovată, FIE să triumfe ROMÂNIA, nu... "Românica"!

Fie să FIM, OAMENI LIBERI!“, a scris Liviu Pleşoianu pe Facebook. 

Viorica Dăncilă a fost votată în unanimitate de Congres candidat al PSD pentru Cotroceni. Dăncilă l-a acuzat pe Klaus Iohannis că nu a făcut nimic timp de cinci ani, a pledat pentru un preşedinte care ”nu dă socoteală” în Europa şi le-a cerut colegilor să se mobilizeze ca România să aibă primul preşedinte femeie. Dăncilă a exclus posibilitatea de a se retrage în favoarea lui Tăriceanu. La Congres a fost prezent şi soţul Vioricăi Dăncilă.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite