Politică

articolul anterior articolul urmator

PNL îi cere premierului Dăncilă să promită în faţa Parlamentului că va respecta recomandărilor Comisiei de la Veneţia în refacerea legilor justiţiei

2
19 Oct 2018 17:30:14
Autor: Sebastian Zachmann
Ludovic Orban, preşedintele PNL
Ludovic Orban, preşedintele PNL

PNL o cheamă pe Viorica Dăncilă în Parlament pentru a da explicaţii cu privire la respectarea recomandărilor făcute de Comisia de la Veneţia în procesul de refacere a legilor justiţiei, a anunţat vineri Ludovic Orban. Liderul PNL a mai spus că „e prea puţin demisia lui Tudorel Toader” şi că ar fi de fapt nevoie de o „resetare” în ceea ce priveşte partidele de la putere.

„PNL o va convoca pe Viorica Dăncilă în faţa Parlamentului să spună foarte clar dacă se angajează să respecte recomandările Comisiei de la Veneţia în procesul de refacere a legilor justiţiei şi în procesul de redezbatere a modificărilor aduse Codului penal şi Codului de procedură penală sau dacă nu intenţionează acest lucru. Vremea dublului limbaj într-un fel la nivel european şi alt fel pe plan intern s-a terminat. România nu mai poate sta la cheremul personal al lui Dragnea şi Tăriceanu. Noi vom adopta o declaraţie angajament şi eu personal o voi semna. Voi solicita fiecărui partid parlamentar să procedeze în mod similar, pentru că este timpul să facem o diferenţă clară între cei care vor binele României şi cei cărora nu le pasă decât de interesul personal”, a declarat vineri, în Parlament, Ludovic Orban.

Întrebat dacă ar trebui ca Tudorel Toader să rămână în funcţia de ministru al Justiţiei în urma acestui scandal, Orban a spus că demisia sa ar fi o măsură insuficientă, fiind necesară mai degrabă o „resetare” în ceea ce priveşte partidele de la putere.

„Am cerut demisia ministrului Justiţiei în repetate rânduri, dar de data asta este de o răspundere politică mult mai amplă, pentru că toate aceste modificări care sunt contra firii, care riscă să ne pună pe coji de nucă în Europa sunt rezultatul PSD-ALDE. E mult prea puţin demisia lui Tudorel Toader. Este necesară o resetare”, a spus Orban.

Liderul PNL a explicat că rapoartele Comisiei de la Veneţia au fost extrem de critice în legătură cu modificările aduse legilor justiţiei şi Codului penal şi Codului de procedură penală, iar instituţiile europene au solicitat de mai multe ori ţării noastre să respecte punctele de vedere ale Comisiei de la Veneţia.

„Suntem în ceasul al doisprezecelea. Majoritatea trebuie să se trezească. În toate luările de poziţie ale forurilor europene s-a solicitat României respectarea punctelor de vedere ale Comisiei de la Veneţia. Se solicită reformularea modului în care au fost redefinite aproape toate infracţiunile. Le spun limpede celor de la PSD-ALDE: nu pot să redefinească infracţiunile după interesul lor personal de a scăpa de puşcărie. Trebuie să respecte toate standardele în materie, acordurile şi tratatele la care este parte România, legislaţia la nivel european”, a spus Orban.

El a atras atenţia că, dacă recomandările Comisiei de la Veneţia în privinţa legilor justiţiei nu vor fi respectate, inclusiv raportul MCV va fi devastator.

„Instituţiile europene nu vor mai tolera nicio abatere de la standardele independenţei justiţiei şi nu vor mai tolera ceea ce vor PSD şi ALDE: să se pună punct luptei anticorupţie. Dacă majoritatea PSD-ALDE nu va relua procesul de legiferare şi nu va ţine cont de punctele de vedere ale Comisiei de la Veneţia, le spun românilor că riscăm să spunem adio Schengen, putem spune adio fondurilor europene, ceea ce înseamnă adio autostrăzi, adio spitale regionale, adio investiţii în infrastructura localităţilor, adio fonduri necesare pentru dezvoltarea companiilor româneşti. Declaraţiile domnului Timmermans sunt foarte clare, există riscul ca în cazul în care vor fi păstrate articolele care aruncă în aer sistemul de justiţie din România, Comisia să folosească toate pârghiile pe care le are la dispoziţie, inclusiv aducerea României în faţa Curţii”, a conchis Orban.

Comisia de la Veneţia consideră, într-o opinie adoptată vineri, că reforma privind legilsaţia penală din România slăbeşte lupta împotriva corupţiei şi a altor infracţiuni grave.

Comisia de la Veneţia recomandă autorităţilor române să facă o reevaluare a amendamentelor la ambele coduri, printr-un proces de consultare, pentru a se ajunge la nişte propunere legislative stabile şi coerente, cu largă susţinere în societatea românească şi să se conformeze recomandărior Curţii Constituţionale, având în vedere că în 12 octombrie CCR a stabilit că peste 60 de articole ale proiectului de modificare a Codului de procedură penală sunt neconstituţionale, în timp ce constituţionalitatea amendamentelor la Codul penal urmează să fie analizată mai târziu luna aceasta.

De asemenea, Comisia a adoptat cu câteva amendamente opinia preliminară emisă în iulie cu privire la legile justiţiei, opinie potricvit căreia aceste legi vor afecta eficienţa, calitatea şi independenţa sistemului judiciar, cu consecinţe negative asupra luptei anticorupţie.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Wolfram Litium
19.10.2018, 19:23:20

demiterea prin referendum a lui CIORBEA ! [ da stiu este foarte greu ]

Un cititor
19.10.2018, 20:56:15

Indiferent ce ar promite, legi bune nu vor iesi din mana astora ! Sa plece ! TuDorel sa-si dea demisia !

Modifică Setările