PNL, atac la ministrul Sănătăţii: Cât de real e interesul lui Rafila pentru pandemie? Doar tace şi face unele informări / Replica PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul PNL Ionuţ Stroe FOTO Inquam Photos
Deputatul PNL Ionuţ Stroe FOTO Inquam Photos

PNL, prin vocea purtătorului de cuvânt al formaţiunii, îl critică pe ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, că nu vine cu un set de măsuri asumat la nivel de Coaliţie pentru a menţine răspândirea comunitară a coronavirus la un nivel cât mai mic posibil. PSD i-a transmis lui Stroe că Rafila a fost activ şi a luat măsuri pentru combaterea pandemiei.

„Am ajuns, astăzi, aproape la borna de 10.000 de cazuri noi de infectări cu Sars-Cov-2, o creştere de peste 8 ori ori faţă de acum 15 zile, imediat după Crăciun. În puţin peste două săptămâni avem o creştere uriaşă, care pune la îndoială pregătirea făcută de Ministerul Sănătăţii în faţa valului 5, unul care aduce sute de mii de cazuri în alte ţări din Europa. Ca un optimist, privind ce se întâmplă afară, eu încă aştept să văd care sunt aceste măsuri în domeniul sănătăţii pentru protejarea populaţiei, din partea ministerului? Cum oprim creşterea numărului de cazuri? Pentru că rezultatele până acum sunt proaste”, a scris pe pagina sa de Facebook deputatul Ionuţ Stroe.

Purtătorul de cuvânt al PNL l-a criticat pe Alexandru Rafila, pentru că nu a mai venit în Coaliţie cu un set de măsuri clare pentru combaterea răspândirii comunitare a coronavirusului. „Cât de real mai este interesul Ministerului Sănătăţii pentru pandemie câtă vreme, înainte de sărbători, opţiunea din partea ministrului a fost să venim cu alte relaxări, ca şi cum nimic nu s-ar întâmpla, iar acum doar tace şi doar face unele informări. Putem spera că acest val va aduce mai puţine cazuri grave. Dar strategia Ministerului Sănătăţii în faţa unei crizei sanitare nu este să ne bazăm pe noroc, mai ales când rata de vaccinare nu a depăşit 50% şi ştim că o parte mare din populaţie este în continuare expusă”. 

„Reamintesc că PNL a impus certificatul verde la restaurante, mall-uri, la intrarea în instituţii, din acelaşi raţionament – protejarea sănătăţii oamenilor – iar aceste prevederi şi-au dovedit eficienţa. Şi am iniţiat legea certificatului verde pentru unele categorii de angajaţi având acelaşi obiectiv mai important decât orice – sănătatea tuturor şi depăşirea pandemiei”, a mai precizat deputatul PNL. 

Replica PSD

Replica PSD a venit prin vocea lui Radu Oprea, purtător de cuvânt al formaţiunii. „Domnul Stroe (PNL) este cel mai bun epidemiolog dintre sportivii în şort (...) Strategia domnului Stroe este, însă, una extrem de proastă pentru că exact azi a fost aprobată înfiinţarea centrelor de evaluare COVID”, a scris pe pagina sa de Facebook Radu Oprea. Social-democratul susţine că Rafila a luat măsuri: „Toată lumea ştie că ministrul Rafila a făcut deja în câteva săptămâni, lucruri importante pe care predecesorii săi nu le-au făcut în cei doi ani de la declanşarea pandemiei”, mai arată senatorul PSD. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite