PNL sau frica de cătuşe, acum în format video

PNL a ieşit în campanie cu un spot electoral care transmite atâtea idei, mai toate tâmpite, încât mă zbat între a felicita echipa de creativi şi a înjura clipul.

În primul rând, clipul este emoţionant. Nai, ie, chestii tradiţionale, mai că-ţi vine să iei în braţe prima oaie pe care o întâlneşti şi să o strângi tare la piept, pentru că-ţi gâdilă sentimentul acela mioritic. De ce resemnarea unui cioban idiot în faţa sorţii reprezintă ţara mea, vorba OCS, încă nu înţeleg, dar... asta-i viaţa, nu?

În al doilea rând, clipul este cam lung, la un minut si trei secunde, dar curge, în contextul datei de 1 decembrie, a centenarului Marii Uniri de peste doi ani. Stilistic este impecabil, minimalist, parca e pentru Apple. Parcă ar vinde noua aplicaţie iCătuşe. 

Şi aşa şi începe, cu o dualitate a spiritului mioritic:

  „Există în mine ceva care mă face să fiu rea şi hoaţă, dar şi ceva care mă împinge înainte, să fiu bună şi să ofer mai mult; voci care-mi şoptesc să fiu coruptă, dar şi o lumină care mă îndeamnă să stau dreaptă.”

Româncele sunt nehotărâte, înţelegeţi? Metafora vie a României stă să se gândească dacă vocile în ureche nu-i zic de bine, cu ceva care o împinge înainte şi o îndeamnă să stea dreaptă (că altfel nu i-ar ajunge la ureche). Este o măgărie sexistă care l-ar stârni şi pe Ron Jeremy să ridice o sprânceană. 

„Am clipe în care mă ascund şi mint şi clipe în care mă deschid şi cred în adevăr, dar lanţurile îmi par iarăşi atât de aproape şi vântul din est e atât de rece!”

Se merge spre ideea că suntem toţi la fel, corupţi, pentru că şi ţara e aşa, speriată de lanţurile DNA-ului şi/sau ale Rusiei. Vine frigul de la răsărit, înţelegeţi? Ea ar vrea să fie liberă, dar pericolul există. Pentru că e femeie. Elena Udrea ar putea ţine aproape acelaşi monolog de până aici cu zâmbetul pe buze, în ie - şi ar fi de 10 ori mai credibilă. 

  „În curând, fac o sută de ani de când m-am făcut mare şi de 26 de ani simt că sunt liberă. Acum, vreau să fiu puternică şi plină de viaţă. Eu sunt România şi vreau să merg înainte, nu înapoi. Oare încotro voi merge?”

Arată bine la 100 de ani, e prima reacţie. A da, e metaforă vie, spiritul e tânăr, gen. Totuşi, dacă de 26 de ani se simte liberă, unde-s lanţurile şi problema dacă de la Nea Nelu încoace o tot ducem bine? Şi totuşi, niciun pas înainte nu face în clip, arată doar nehotărâre. 

„România poate merge înainte, prin noi înşine. Dacian Cioloş şi Partidul Naţional Liberal”

Vocea bărbatului îi spune unde să meargă, cu cine să voteze. Aşa! Nehotărâta naibii! Merge înainte doar cu Dacian Cioloş şi PNL! Am înţeles. Doar cu ei se poate înainte, dar totuşi „prin noi înşine”. Cum e? Adică acum se leagă toată povestea, se leagă şi ideea de resemnare. Ea ar vrea, ea ar putea, dar tot ea trebuie să poată şi să vrea. Mă doare capul. 

Ca în Mioriţa, draga mea, PNL şi Dacian Cioloş nu vor veni, aşa că mai bine cheamă un câine şi fă pasul singură, ca femeie independentă şi liberă. Într-o bodegă din Bucureşti, mi-a fost ruşine să rulez clipul la volum maxim. 

Uite aici un clip care ar putea fi folosit de campanie, tot cu o româncă, tot cu aceleaşi idei, dar spuse bine. Din păcate, nu se aplica PNL-ului, dar te îndeamnă la vot mai bine decât orice aţi putea găsi în această campanie. 

Mergeţi la vot că ne fură ăştia şi evenimentele istorice.