PNL nu se dezice de penali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liberalii s-au reunit sâmbătă, la Piteşti, în forul Consiliului Naţional, unde au adoptat modificările de Statut privind criteriile de integritate ale partidului. Paradoxal, la reuniune şi-au făcut apariţia şi membrii PNL cu probleme penale, precum deputatul Mircea Roşca sau fostul preşedinte al ANSVSA, Marian Zlotea.

Peste o mie de liberali au luat cu asalt, sâmbătă, Casa de Cultură a Sindicatelor din Piteşti, reuniţi în forul Consiliului Naţional al partidului. Printre ei, jovial şi vorbăreţ, s-a strecurat şi fostul şef PNL Prahova, deputatul Mircea Roşca, aflat sub control judiciar. Roşca, departe de a se feri de ochii presei, s-a instalat apoi chiar în primul rând, pe locurile rezervate jurnaliştilor, de unde a votat alături de colegii săi criteriile de integritate ale partidului, aplicabile însă numai pentru viitor.

În aceeaşi mulţime de liberali s-a aflat şi fostul preşedinte ANSVSA, secretar general-adjunct al vechiului PDL, Marian Zlotea. Zlotea, care a fost trimis în judecată în pentru luare de mită, în luna februarie a acestui an, activează acum ca asistent al europarlamentarului Traian Ungureanu. Ceva mai tîrziu şi-a făcut apariţia la eveniment şi senatorul PNL Dian Popescu, condamnat la închisoare cu suspendare, căruia i se pregăteşte, însă, mazilirea din funcţia de copreşedinte PNL Gorj. Într-o astfel de formulă, liberalii au votat criteriile de integritate ale partidului. 

Ce presupun modificările Statutului 

Într-un discurs susţinut în faţa activului de partid, copreşedintele PNL Alina Gorghiu a salutat cu entuziasm modificările Statutului, în aplauzele celor prezenţi. "Nu există un alt partid în România care să internalizeze atât de bine criteriile de integritate ca PNL. Pot să vă dau exemplu, fără emoţii, pentru alţi politicieni", a spus Gorghiu.

În conferinţa de presă care a urmat reuniunii PNL, Gorghiu l-a apărat şi pe colegul său, Vasile Blaga. Întrebată cum vede implicarea lui Blaga în dosarul în care ginerele acestuia, Andrei Rudeanu, a fost arestat preventiv, Alina Gorghiu a dat de înţeles că ar fi vorba, de fapt, despre o problemă de imagine. "Am convingerea că vom trece cu capul sus peste toate evenimentele mai mult sau mai puţin plăcute. Nimeni nu îşi cere scuze când îi strică imaginea unui om politic. Eu nu cred că este implicat, încearcă alţii să-l implice", a spus Gorghiu, cu referire la denunţul făcut de fostul ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov. Reacţia copreşedinţilor PNL intervine în contextul în care Vâlcov l-a denunţat pe Blaga la DNA, ca fiind artizanul licitaţiilor trucate de la Slatina, prin care firma Tehnologica Radion, care i-ar aparţine chiar fiicei  lui Blaga, a câştigat mai multe lucrări de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi canalizare. 

Noile modificări statutare salvează de excludere liberalii cu probleme penale şi se aplică doar pentru viitor. Astfel, membrii PNL condamnaţi definitiv, precum Verginel Gireadă sau Thuma Hubert, scapă de sancţiuni. În schimb, odată trimişi în judecată, membrii PNL vor fi suspendaţi din funcţiile de conducere deţinute. O condamnare în primă instanţă atrage suspendarea din calitatea de membru de partid, în timp ce abia o condamnare definitivă este biletul de ieşire din PNL. 

Atanasiu, mazilit 

Consiliul Naţional al PNL a scos la iveală, la scenă deschisă, tensiunile din partid, în ciuda declaraţiilor împăciuitoare venite de la centru. Astfel, după scandalul în care a fost  implicat prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu, înregistrat atacând colegii din PDL, într-o şedinţă informală alături de cei din vechiul PNL, delegaţii prezenţi la eveniment i-au făcut o surpriză neplăcută liderului de la Alba.

Prezent pe scenă alături de Cătălin Predoiu, Atanasiu i-a cerut moderatorului evenimentului, Gheorghe Flutur, să ia cuvântul, deşi discursul său nu era inclus în program. Flutur i-a cedat microfonul, iar Atanasiu a apărut în faţa delegaţilor, fără a reuşi, totuşi, să îşi ţină cuvântarea. Imediat ce a început să vorbească, în sală s-a stârnit rumoare, iar mai mulţi delegaţi au început să îl huiduie. Vizibil deranjat de huiduieli, dar fără intenţia de a lăsa microfonul din mână, Atanasiu a încercat să îşi continue cuvântarea. În acel moment, strigătele şi huiduielile s-au înteţit, ceea ce l-a făcut pe copreşedintele PNL Vasile Blaga să intervină."Am o mare rugăminte, vă rog să ne respectăm!", a spus Blaga, dar îndemnul său a rămas fără ecou, iar liberalii au continuat să scandeze: "Scuze! Scuze!", semn că îi cer lui Atanasiu să îşi prezinte scuze pentru afirmaţiile maliţioase la adresa lui Cătălin Predoiu.

În ce îl priveşte pe Atanasiu, el a cedat în cele din urmă microfonul şi le-a transmis, sec, liberalilor: "Mulţumesc pentru primire". Imediat ce s-a aşezat pe scaunul de pe scenă, alături de Cătălin Predoiu, premierul din umbră al PNL i-a strâns mâna şi l-a bătut prieteneşte pe umăr. "Pre-do-iu! Pre-do-iu!", a început sala să scandeze, într-o manifestare de simpatie. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite