Politica este o amantă capricioasă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sunt multe cugetări care se referă la politică şi, evident, multe destul de puţin îngăduitoare cu această profesie care este legată de gestiunea problemelor interne sau externe ale unei ţări.

„Politica este o damă versată căreia îi plac tinerii, dar preferă bătrânii”, spune o astfel de cugetare. Cel mai bine, această maximă se potriveşte în contextul alegerilor parlamentare care se pregătesc să intre în etapa campaniei electorale.

Opinia publică a rămas consternată în această toamnă când a văzut că pe lista de consilieri pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti, la PSD, candidata acestui partid şi Primarul General al Capitalei în exerciţiu la acea dată, Gabriela Firea a ales, fără consultarea partidului, o serie de nume ale unor personaje politice ajunse la senectute, care populaseră peisajul politic românesc mulţi ani fără să facă mai nimic. Un partid care pretindea că se reformează, PSD ajunsese să defileze cu Dumitru Dragomir – „Mitică de la Ligă”, Anghel Iordănescu, fost antrenor al Naţionalei de fotbal la mijlocul anilor 90, fost parlamentar, Petre Roman, fost premier, ministru, parlamentar - judecat în dosarul Revoluţiei.

După eşecul categoric al Gabrielei Firea, liderul PSD Marcel Ciolacu a decis să „perie” serios lista, înlăturând numele respective, nu fără protestele lui Mitică Dragomir, care încercase să invoce „alegerea de către popor” ca să rămână pe liste.

Toate partidele politice au decis ca la alegerile parlamentare să opereze modificări astfel încât mult râvnitele locuri eligibile să ajungă la persoane care se bucură de susţinerea conducerii, chiar dacă acestea erau dorite de „bătrâni” care le revendicau de parcă erau moştenire de familie.

Cel mai important exemplu poate fi reprezentat de PSD. În PSD, s-a trecut la o epurare a listelor de candidaţi la alegerile parlamentare, fapt care a provocat un „cutremur politic”.

Astfel, nume grele din „garnitura Dragnea” au rămas în afara listelor: Viorica Dăncilă, Şerban Nicolae, Eugen Nicolicea, Marian Oprişan, „baronul de Vrancea”, Niculae Bădălău, „baronul de Giurgiu”, Liviu Pleşoianu, Cătălin Rădulescu supranumit „Mitralieră”, Liviu Pop, fost ministru al Educaţiei, Carmen Dan, controversatul Ministru de Interne care a gestionat reprimarea dură a protestului Diasporei din 10 august 2018. Cel mai răsunător nume de politician din PSD trimis la plimbare a fost cel al Ecaterinei Andronescu, al cărei nume a rămas pentru totdeauna sinonim cu dezastrul învăţământului românesc, pentru că a avut de mai multe ori mandat de senator şi de ministru la portofoliul Educaţiei, în mai multe guverne conduse de PSD. În afara listelor, la Iaşi, a rămas şi Camelia Gavrilă, deputat PSD pe care Viorica Dăncilă ar fi dorit să o propună ministru la portofoliul Educaţiei, după demiterea Ecaterinei Andronescu în 2019.

Codrin Ştefănescu, eliminat şi el din PSD, a gândit un fel de strategie prin care Şerban Nicolae, Liviu Pleşoianu, Cătălin Rădulescu să aibă locuri eligibile pe lista Partidului Ecologist Român, alături de Marian Vanghelie, fost lider PSD şi fost primar la Sectorul 5 al Capitalei, cel care „garantase” cândva ocuparea de către Ecaterina Andronescu a portofoliului Educaţiei, într-un guvern PSD.

Cea mai surprinzătoare lovitură politică a încasat-o însă actualul lider de grup al senatorilor PSD, Radu Preda, senator de Dolj, care s-a trezit din poziţia de candidat cap de listă la Camera Deputaţilor pe lista PSD Dolj, poziţia a 11-a din 12 locuri. Evident, Radu Preda a „fugit” repede la PMP, unde a prins poziţie eligibilă (cap de listă la Senat), dar într-un judeţ unde PMP nu a câştigat nici la alegerile din 2016 şi nici nu speră să câştige la aceste alegeri parlamentare.

Mulţi membri ai PSD care s-au văzut fără şanse reale de a mai prinde un mandat de parlamentar au plecat de mai mult timp la Pro România, partid condus de Victor Ponta, el însuşi deputat ales pe listele PSD în 2016, fost lider al PSD şi fost premier al României. 

Călin Popescu Tăriceanu încearcă şi el să joace ultima carte, fostul premier, preşedinte al Senatului, decizând să se alăture lui Victor Ponta în Pro România. Aceste alegeri, din perspectiva ALDE, marchează şi absenţa unuia din „dinozaurii” politicii româneşti postdecembriste, Varujan Vosganian, care îşi va încheia ultimul mandat de parlamentar la Iaşi, în această iarnă. Şi Teodor Meleşcanu, un alt „supravieţuior” în diverse demnităţi parlamentare şi ministeriale, se pare că va spune „rămas bun ” politicii mari din această iarnă.

Şi la USR-PLUS situaţia arată că această alianţă nouă a învăţat din practicile vechi tradiţionale, deşi USR a intrat în Parlament tocmai ca să contribuie la schimbarea practicii politice în România. Senatoarea Florina Presadă, deputatul Adrian Prisnel, senatorul Dan Lungu, figuri vizibile ale USR atât pe plan naţional, cât şi în Bucureşti, Dolj, Iaşi - circumscripţiile unde au fost aleşi, nu au mai prins locuri eligibile la aceste alegeri parlamentare, scandalurile mediatizate fiind la ordinea zilei.

PNL este singurul partid care urmăreşte să-şi pună toţi actualii miniştri din Guvern pe locuri eligibile în Parlament, deşi unii au prestaţii de la „jalnic” la „dezastruos”. Este clar că şi în PNL nu vor întârzia să apară reglările de conturi.

Aşadar, PSD „se reformează” după modelul stalinist al epurărilor membrilor „vechii gărzi” de către „noua gardă”, USR care predica reformarea clasei politice procedează ca PSD, iar Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu se agaţă ca „înecatul de pai” pentru a intra în Parlament, pentru a scăpa de problemele penale care-i pândesc, mai ales că, recent, fostul deputat PSD Cristian Rizea, condamnat la închisoare şi fugit la Chişinău a pierdut cetăţenia Republicii Moldova şi este plasat în custodie, iar deputatul Nicolae Bănicioiu, fostul ministru al Sănătăţii de tristă amintire în timpul tragediei de la Clubul „Colectiv”, ex-PSD, actual deputat Pro România şi-a pierdut imunitatea parlamentară putând fi anchetat de DNA pentru fapte de corupţie.

Să nu uităm că alţi apropiaţi ai lui Victor Ponta, fostul deputat Sebastian Ghiţă şi fostul senator Dan Şova, au avut şi au probleme cu legea, Sebastian Ghiţă fugind din ţară, iar Dan Şova ajungând chiar la închisoare, în urma unei condamnări definitive, fiind eliberat în urma anulării condamnării, în timp ce procesul de corupţie se va relua de la 0.

Aşadar, se vede că politica românească este o amantă capricioasă, iar cei care vor să o cucerească fie continuă să procedeze cum au învăţat de la foştii favoriţi, fie abdică de la principiile reformatoare a căror promovare zgomotoasă le-a a dus locuri în actualul Parlament. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite