Politica disconfortului moral. „Ministrul mă necăjeşte mult, am prevăzut eu asta”.

„Ministrul mă necăjeşte mult, am prevăzut eu asta. Meticulos şi ceremonios ca o mătuşă bătrână; e o pacoste să ai de a face cu un astfel de om”. Sensul disconfortului moral în politică a trecut dinspre făcătorii de lege spre cei care ar vrea s-o prefacă-n tocmeală. S-o schimbe la faţă, pentru că singură nu poate face minuni. Disconfortul moral în politică resimte trecerea de la „a fi” la „a avea”.

Ministrul mă necăjeşte mult; am prevăzut eu asta. E caraghiosul cel mai punctual care se poate închipui. Meticulos şi ceremonios ca o mătuşă bătrână; un om care niciodată nu e mulţumit de el însuşi şi pe care deci nimeni nu-l poate mulţumi. Lucrez bucuros fără să-i fac greutăţi, dar situaţia e cum ştii; e în stare să-mi trimită înapoi o lucrare şi să-mi spună: „E bună, dar mai revizuieşte-o puţin; întotdeauna se poate găsi un cuvânt mai potrivit, o particulă mai pură”. Îmi vine să înnebunesc. Nu trebuie lăsat deoparte niciun „şi” şi nicio conjuncţie. E un duşman de moarte al tuturor inversiunilor, care îmi scapă de multe ori. Dacă nu psalmodiezi frazele după melodia tradiţională, nu pricepe nimic. E o pacoste să ai de a face cu un asemenea om.  (Goethe, Suferinţele Tânărului Werther)

Dar un asemenea om trăieşte  fiind guvernatorul celui mai mare decât el, fără a purta cea mai mică umbră de necaz pentru faptul că nu e decât un legiuitor de umbre. El stă mereu tihnit într-un colţ la care mereu îi trimite pe alţii, şi asta îl face nu un bun maniheist, dar cel puţin, un cârmaci de ţară scuturat. Povestea lui, ruptă din Suferinţele Tânărului Werther, e o istorie de nuanţe comice ale politicii disconfortului moral. În fond, cine nu îşi mai încape în piele ca animal politic? Cine resimte suferinţa după plăcerile Celuilalt şi  cui îi aparţine disconfortul moral într-o parabolă de politici urbane?

E drept, osânda ministrului se petrece şi acum, dar parcă nu cu aceeaşi manifestare romantică de pe vremea lui Goethe. De la puţina chibzuire imperativă, „dar mai revizuieşte-o puţin”, astăzi caraghioslâcul de Cotroceni se semnează caragialesc, cu capricii condiţionale: „să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimic”. Nimic, pentru că şi-aşa e prea mult; mult, pentru că până mai ieri nu aveam nici măcar atât; atât, pentru că asta le e putinţa.

Sensul disconfortului moral în politică a trecut dinspre făcătorii de lege spre cei care ar vrea s-o prefacă-n tocmeală. S-o schimbe la faţă, pentru că singură nu poate face minuni. Să-i dea un alt veşmânt, pentru că cel vechi s-a rupt de mâinile celor care l-au tras de capetele în care nu încăpea bunăstarea tuturor. Disconfortul moral în politică resimte trecerea de la a fi la a avea. Pacostea a izbucnit însă abia atunci când disconfortul moral în politică a devenit, de drept, politica disconfortului moral. Să domesticeşti nelinişti, să culpabilizezi antagonizarea generaţiilor, să ţeşi diplomat, uneori ba chiar retoric, parabole despre o spadă fanariotă între punguţele cu doi bani ale muncitorilor de pământ, toate aceste optative ale legiuitorului ingrat moderează, de fapt, o încrengătură de patimi naţionale, prea puţin locuite de polemici cordiale. Aici zace un suflet de protocol, o politică de trocuri în care vinzi speranţe şi cumperi imagini, toate la un preţ de omenire.

Astăzi, inversiunile nu mai scapă nimănui. Disconfortul moral a instaurat o politică cineastă, o peliculă alb-negru în care joacă mut actori „meticuloşi” şi „ceremonioşi” în „a avea”, mimi copleşiti de gestul magistral al unui „a fi”, figuranţi care fac din planul din spate o scenă a unui teatru social absurd, grotesc. E drept, „e o pacoste să ai de a face” cu asemenea oameni, dar dacă „Ministrul mă necăjeşte mult”  e şi pentru că „am prevăzut eu asta” dar n-am făcut mare lucru ca să nu se mai întâmple.

Dar cum ai putea să-l trimiţi la colţ la fel de caraghios pe cât e chiar el, dacă nu începând prin a-i spune ceea ce mai marii lui obişnuiau cândva: politica ta „e bună, dar mai revizuieşte-o puţin; întotdeauna se poate găsi un cuvânt mai potrivit, o particulă mai pură”.