Politica nu este o poveste cu îngeri şi demoni

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am mulţi prieteni virtuali care îşi declară nemulţumirea pentru modul în care evoluează lumea politică românească. Nici eu nu sunt foarte mulţumit, dar, obiectiv vorbind, se putea mai mult? Să nu uităm de unde am plecat, după 45 de ani de comunism şi 24 de ce-or fi fost.

Să ţinem cont de faptul că societatea este inerţială şi conservativă, un lucru şi bun şi rău. Bun, pentru că nu plonjează în aventuri cu final necunoscut.  Rău, pentru că atunci când trebuie să se adapteze unui nou context economic, social, politic, o face cu lentoare şi dificultate.

Există personalităţi politice, exemple în istoria umanităţii, (Balcerowicz, în Polonia, un ultim exemplu), care trag popoarele după ele. Alţii n-au astfel de „baftă”.

Cum stă România?

Destul de bine, aş zice. 24 de ani reprezintă un mizilic la scara istoriei. Şi totuşi, suntem în UE şi NATO, nu ne-am prăbuşit economic cum s-a întâmplat în Grecia, avem creştere economică, stabilitate macroeconomică, mobilitatea persoanelor şi afacerilor în spaţiul UE, mobilitatea  mărfurilor.

Spre surprinderea multora, justiţia, procuratura, DNA, SRI, DIICOT sunt date exemplu în UE unor ţări care n-au reuşit să ajungă la astfel de performanţe.

Ruptura s-a produs în 2005, când Traian Băsescu a denunţat pactul nescris al politicienilor, să nu se bage unii pe alţii la închisoare odată cu alternanţa la guvernare, pentru furturi din averea României.

Ce a urmat ştim cu toţii, vedem zi de zi, cu arestări şi anchete care ţin afişul instituţiilor media.

Cele două suspendări ale preşedintelui Băsescu au avut drept obiectiv reincalecarea justiţiei. Din fericire, majoritatea populaţiei cu drept de vot a spus nu, o dovadă că înţelepciunea colectivă funcţionează.

Pretenţiile mari şi foarte mari la evoluţia politicii româneşti nu ţin cont exact de contextul în care trăim. O populaţie încă nedesprinsă de sindromul „tătucului”, de sindromul „ţapului ispăşitor”, de pretenţiile ca un singur om, Traian Băsescu, să rezolve în 10 ani ce n-a rezolvat întreaga clasă politică.

Că a făcut greşeli. Dar nu orice om face greşeli? Că a negociat cu Ponta numirea procurorilor şefi de la DNA şi Parchetul General. Dar ce alternativă avea, când Constituţia spune că poate refuza numirea propunerilor venite de la ministrul justiţiei şi doar atât. Până când?

Că de ce a promulgat legea delegării atribuţiilor primarilor. Dar câţi dintre critici au experienţă în zona administrativă, să poată critica în cunoştinţă de cauză? Şi exemplele se pot multilplica.

Ce s-ar fi întâmplat cu justiţia şi procuratura cu alt preşedinte, care ar fi tăcut la toate şmecheriile tripletei Ponta-Antonescu-Voiculescu?

Că ar fi fost bine să devenim peste noapte Germania, în care Helmut Kohl a devenit din erou un proscris, pentru o finanţare nelegală a partidului său. Şi eu aş fi vrut. Dar românii nu sunt nemţi, şi peste această realitate nu poate trece nimeni.

Ce vreau să spun?

Că trendul este pozitiv, pentru perioada istorică scurtă parcursă.

Am avut perioada Iliescu-Nastase-Stanoiu, care în afara unei scurte revelaţii „capitalism de cumetrie”, a avut drept fir conducător „proprietatea privată este un moft”, iar arestările erau decise în conducerea PDSR. Justiţia era unealta politicii şi nimic mai mult.

Am avut perioada Basescu-Macovei-Morar-Kovesi, în care justiţia a primit dreptul de a fi independentă, cu zeci de anchete, arestări, condamnări, inclusiv din partidul aflat la guvernare, PDL. De neconceput în perioada Iliescu-Nastase-Stanoiu.

Mai mult, după plecarea lui Tariceanu, economia României era în cădere liberă, în risc de a intra în încetare de plăţi. A fost nevoie de curajul echipei Boc-Băsescu, pentru a reveni la echilibre macroeconomice ce permit României să-şi continuie dezvoltarea economică şi plata pensiilor şi salariilor bugetare, să evite soarta Greciei.

Un salt calitativ evident, de la furturile şi fraudarea bugetului de stat din perioada Iliescu-Nastase.

PDL şi Băsescu au rupt filmul relaţiei, când PDL s-a dezis de guvernarea Boc, de modernizarea României, „forţată” prin asumări de răspundere.

Monica Macovei, un simbol al luptei anticorupţie şi la nivel european, a decis să rămână alături de PDL, să continue lupta aşa cum crede că e mai bine.

A apărut PMP, partidul inspirat şi girat de preşedintele Băsescu, cu doar câteva luni de existenţa legală.

Încă n-a demonstrat în ce direcţie va merge, pentru că nu a avut congresul de constiutire, alegerea unei noi conduceri, documentele programatice, etc.

„Problema” Elena Udrea se tranşează, ca şi în alte cazuri, daca instituţii ale statului găsesc ceva in neregula în activitatea sa. Nu prin suspiciuni şi articole de presă, care au rolul de a semnala, nu de a decide definitiv soarta politică a cuiva. Nu mai merge, ca pe timpul lui Stalin, cu „se stie că”. Alta este paradigma intr-un stat de drept.

În ciuda unor aşteptări uriaşe la activitatea şi existenţa PMP, avem totuşi episodul autosuspendării lui Florin Popescu, în aceeaşi zi în care s-a început urmărirea penală împotriva sa. Spre deosebire de toate celelalte partide, inclusiv PDL, care acceptă în conducerea sa persoane aflate sub urmărire penală. Este un progres categoric, posibil urmat de demisia lui Florin Popescu din parlament.

Aşteptările unei anumite categorii sociale  sunt uriaşe şi îndreptăţite. Dar trebuie să se ţină cont de contextul social şi democratic, al nivelului de înţelegere cu care tot electoratul se prezintă la vot, nu doar persoanele educate, ajunse la un grad rezonabil de inţelegere a pretenţiilor la adresa politicienilor.

Degeaba ai criterii şi standarde de integritate „perfecte”, cum le are, spre exemplu, Partidul Noua Republică, dacă şansele de a face pragul electoral sunt foarte mici, pentru că electoratul n-a ajuns la maturitatea să le înţeleagă. Mai sunt necesari încă 20-30 de ani să ajungem acolo.

Încă ceva de menţionat.

Majoritatea criticilor şi comentariilor se fac de pe marginea arenei, nu din mijlocul bătăliei politice. E mult mai uşor să comentezi un meci stând pe tuşă, comparativ cu lupta şi riscurile pe care le presupune bătălia din teren. Şi care bătălie presupune şi profesionişti ai politicii, ai bătăliei politice, nu doar idealişti care ne descriu cum ar trebui să fie arena politică, la modul ideal şi utopic.

În concluzie, cred că România se află pe un drum bun, demonstrat şi de faptul că USL şi Victor Ponta n-au reuşit să reîncalece justiţia, iar Crin Antonescu şi-a dat seama pe ce drum mergea USL şi a sărit din barca în ultimul moment, înainte de a se decredibiliza total.

Alegerea preşedintelui României va fi, sau nu, ultimul argument că românii s-au învăţat minte şi nu greşesc de două ori cu oameni care nu merită votul lor.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite