Politica intereselor: val de trădări în PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victorie cu orice preţ în cursa pentru şefia PNL. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Victorie cu orice preţ în cursa pentru şefia PNL. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Mai mulţi lideri liberali din teritoriu au trecut din echipa Orban în cea a premierului Cîţu, cu toate că de curând fuseseră susţinuţi la alegerile interne chiar de preşedintele PNL.

Fotografia făcută echipei Cîţu la finalul alegerilor PNL Cluj a arătat situaţia din partid, adică faptul că pe lângă liberalii care au venit de la început alături de premier şi-au făcut loc şi mai mulţi lideri judeţeni care până de curând erau mari susţinători ai echipei Orban. Mai mult, aceşti lideri judeţeni au ajuns să câştige alegerile interne prin sprijinul direct al lui Ludovic Orban în faţa contracandidaţilor susţinuţi de premier.

Unul dintre primii lideri care au părăsit echipa Orban şi au trecut în tabăra Cîţu este Costel Şoptică, noul şef al PNL Botoşani în urma alegerilor din 3 iulie. Şoptică l-a învins la începutul lunii iulie pe Dan Nechifor, prefect al judeţului susţinut de Florin Cîţu.

O altă trădare surprinzătoare este cea a deputatului Mircea Fechet, care l-a învins pe Daniel Fenchiu (susţinut de Florin Cîţu) în cursa pentru şefia PNL Bacău. „Pentru a reuşi să implementăm marile proiecte, trebuie să fim o echipă unită în regiune, cu o voce puternică, voce care luptă pentru acelaşi scop - dezvoltarea Moldovei”, a fost explicaţia lui Fechet pentru trecerea în echipa lui Cîţu.  

Printre cei şi-au reevaluat opţiunile politice sunt şi Dragoş Soare (preşedinte PNL Ialomiţa), şi Lucian Heiuş (prim-vicepreşedinte Hunedoara şi secretar de stat la Finanţe). Heiuş era inclusiv pe lista scurtă a lui Orban pentru preluarea şefiei Finanţelor, funcţie vacantă după demiterea lui Alexandru Nazare.

Liviu Voiculescu, şef al PNL Olt care s-a bazat în ascensiunea sa politică pe sprijinul lui Orban, a trecut aproape peste noapte în echipa Cîţu. Preşedintele PNL Olt este trimis în judecată într-un dosar DIICOT, fiind acuzat de procurori de aderare la un grup infracţional organizat, cu referire la organizarea unei „reţele de păcănele” ilegale.

Surse din PNL Teleorman au declarat pentru „Adevărul” că este o problemă de zile până trece în echipa Cîţu şi Eugen Pîrvulescu, lider de filială care şi-a reafirmat sprijinul pentru Orban în urmă cu o săptămână.

Negocieri cu ambele tabere

Ciprian Ciucu a ales să meargă în echipa lui Florin Cîţu şi să candideze pentru şefia PNL Bucureşti, însă doar după ce a negociat cu ambii candidaţi. Primul care a vrut să-l convingă să vină alături de el şi să-l susţină pentru organizaţia Bucureşti a fost Orban, însă pe fir a intrat şi echipa Cîţu, care avea drept alternativă doar susţinerea lui Rareş Bogdan, au precizat surse politice din echipa premierului. Până la urmă, Ciucu a fost convins şi a mers alături de Cîţu. Soluţia de avarie a echipei Orban a fost aruncarea în luptă a Violetei Alexandru, adică una din singurele persoane care au mers în majoritatea filialelor ca să-l susţină pe preşedintele PNL.

După mai multe săptămâni în care a pozat drept neutru în lupta pentru şefia PNL, Sebastian Burduja a fost dat de gol de Florin Cîţu, care a anunţat că şeful liberalilor de la Sectorul 1 şi o bună parte din organizaţie sunt alături de echipa premierului. De altfel, şeful PNL a ştiut din timp că Burduja va merge alături de Cîţu şi de aceea l-a susţinut la alegerile interne pe Dragoş Preda, fost secretar de stat la Ministerul Transporturilor.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite