Politichia şi Prostia

Era de fapt, un val de teroare mediatică. De intensitatea celei din campania electorală, nu de mult trecută, fumată, rezolvată. Ai crede că sunt inerţii ale ei. Postelectoralitatea nu era aşa, pe vremea mea, măi copii! Începea cu victorie, victorie, cu deştili crăcănate-n sus, feminin. Cu entuziasme, viziuni mirifice, utopii rozbonbonice. Se sugea cu paiul din nectarul victoriei. Se instalau noii politicieni.

Scurt tratat de orbanistică...- pamflet -     
Dumnezeule mare, ce valuri, ce turbulenţe, ce furtună! Nu într-un pahar cu apă, cum de fapt este, ci pe toată media noastră. ”A noastră” e  un fel de a spune,că e fiecare cu stăpânul lui. Deschizând televizorul într-o seară recentă, şi tristă, m-am trezit, că miroase a praf de puşcă. Eram pe  punctul critic de a percepe eronat că se pregăteşte un război cu ţara ”vecină şi prietenă” cândva, Ungaria. Mă gândeam să mă înrolez deja, să mă prezint la comisariat ca sublocotenent se îs. Chiar mă bucuram că odraslele  mele nu au stagiul militar făcut ca să, Doamne fereşte!, se sacrifice într-un război injust. Aiureli...   

Cei vechi realeşi  îşi savurau neo-succesul uşor  blazaţi, atoateştiutori,  suficienţi, având afişat pe  figură un  evident ”ştiam eu, că tot eu...” Proiecte măreţe, viitor luminos, chiar dacă curentul se scumpeşte sub orice regim imediat după victorie când capitalul politic e încă fată mare. Pe scurt, apă de  ploaie. Flogiston, acea substanţă imaginară a alchimiştilor. Fiţe. Flogistoane. Flatulaţii.

Iată că intrigantul nostru prezident de republică a inventat  în cârdăşie  cu orbanii lui, pe banii noştri, cu udemereaua  lui -  mai puţin, măi draghe, consilierul premierului,dl Frunda, care neutru la el – a inventat zic, această alarmă falsă. Provocare internaţională.

Pionul otrăvit: ambasadorul ungur, devenit din diplomat, rahat. Nu am zis ratat ci...rahat. Maleabil, vâscos, elastic.  Ostentativ.  Ignorând cele  mai elementere  reguli ale diplomaţiei. Ca diplomaţii -comisari din vremea lui Stalin. Că parcă ambasadorul Gittenstein era altfel..tot stalinist.

Ei nu, chiar dacă mă ştiţi a fi un naţionalist uneori pătimaş, plus fiind neinformat la secundă (am pierdut doi prieteni într-o singură zi, aceea) nu am  luat în seamă, în tragic, în serios spectacolul ca text. Ci, numai ca regie. Am urmărit  circul cu o mâna la gură şi cu alta la burtă, să nu mă sparg  de râs.

Insul aflat în fruntea ţării - încă, dar pe făraş- are instinct artistic. Şi încă unul regizoral al montajului isteric, al decupajului psihopat. E mai tare ca Sergiu Nicolaescu. Care lucra cu figuranţi plătiţi, nu cu mase populare, diplomaţi, jurnalişti, toţi din lumea reală. Am auzit, văzut, citit, astfel, pe un ton adecvat unui moment post-electoral, opinii de la experţi, naţionalişti , folclorişti, comentatori, politologi, politruci, udemerişti pe viaţă, experţi, academicieni pe mai toate canalele media. Ei lătrau... Băse era în Shambala. Extatic şi limfatic. Flegmatic şi enigmatic.   

Ca, finalmente, să râdă cu Orban, precum Gâgă prins de mamy cu caca pe degeţele. Din toată liota excitată un singur om a avut o viziune extrem de  calmă, limpede: Emil Hurezeanu. Nu s-a  inflamat .

El a încercat să ne spună un adevăr pe care-l ştim toţi: chestia asta naţională nu se rezolvă cu isterii, acuze, demascări. Ea se face cu calm, în  timp. E drept, că dl Hurezeanu n-a  precizat cât timp. Mă risc eu: în secoli.

Căci -demult  m-am prins!-  asta e o aporie. Ca aceea a primariatului oul-găina. Ca antagonia zoologică dintre câine vs pisică. Ca războiul evrei– arabi. Ca noi cu eterna durere: Rusia - Basarabia şi Bucovina...apă de ploaie. Provocări de care paţakinele care le stârnesc să râdă la o cupă de euro-şampanie.

Rămâne-le-ar gazul pe trahee...Căci, astea sunt diversiuni clasice, nu ştiu dacă musai KGBiste, poate originale  româno-maghiare,  traian-orbanistice, dar diversiuni... Încep să cred că până şi suspendarea stadionului din Budapesta la meciul nostru cu ei din martie este tot  un arajament traian-orbanistic, ca să nu se certe, ei între ei, de formă după eventualele incidente rasiste maghiare tradiţionale la acest meci.

Astea, amuzamentele semi-zeilor pasageri ai unei  ţări, au şi un fundament de realitate. Binecunoscuta mutare a atenţiei de la criza în care se află sau au fost aduse, cele două popoare. Sau, un troc supralicitat ca, finalmente, să se ceară o bagatelă compensatorie gen plăcuţele bilingve pentru populaţia maghiară din România sau cine ştie ce ciozvârtă pentru zgomotoasa, iritata, zădărâta secuime.

Scheme...Trucuri...Stratageme.              

"Adevărul" încurajează dialogul, dar opiniile exprimate în rubrica de bloguri sunt asumate în totalitate de bloggeri şi nu reprezintă întotdeauna poziţia ziarului.