Politică

articolul anterior articolul urmator

Politicieni şi tehnocraţi

15
30 Jun 2016 05:33:35
Mircea Vasilescu

„Ăştia nu sunt tehnocraţi, sunt scribălăi” – zicea un nene la televizor acum câteva zile. „Ce cuvânt e ăsta, scribălăi? Eu nu-l cunosc” – l-a interpelat, un pic indignată, moderatoarea. „Uitaţi-vă în DEX”, i-a zis omul. „Eu vă propun să folosim numai cuvinte pe care le înţelege toată lumea”, a mai zis moderatoarea, de teamă că „scribălău” o fi ceva de ruşine.

Discuţia a continuat, lălăită şi dezlânată, despre ce nu face guvernul sau face prost. În platou erau, evident, politicieni şi comentatori. Tonul era al unor oameni convinşi că deţin toate adevărurile în buzunar şi că guvernarea e o treabă extrem de simplă, pe care toată lumea o poate duce la capăt, în afară de – v-aţi prins – aceşti tehnocraţi.

La noi (ca şi la italieni) se consumă multă energie şi multă emoţie în discuţiile despre politică şi despre guvern. Şi se spun multe vorbe radicale, categorice, tari. Şi, adesea, iraţionale. Oricum, lumea pare să uite că acest guvern a fost făcut rapid, în noiembrie 2015, şi i s-a dat un mandat de un an. Are un sprijin politic subţire şi, mai ales, n-are timp să-şi propună cine ştie ce proiecte pe termen lung. Mai degrabă repară ce au stricat alţii înainte şi pune în aplicare măsuri aparent mici, dar de efect. De exemplu, chestia cu tăiatul hârtiilor: la halul în care e birocraţia românească, eliminarea unor hârtii inutile e o mare victorie pentru bietul cetăţean. Sau găsirea unei soluţii pentru ca sute de mii de copii să aibă acte (adică CNP, adică posibilitatea de a fi ajutaţi să scape de sărăcie): e o problemă veche, plimbată dintr-un minister în altul, cu veşnicul refren „nu avem o soluţie legală”. Uite că avem. Sau schimbarea contractelor de management din spitale.

Cu astfel de măsuri concrete, vizibile (şi am dat doar trei exemple, mai sunt şi altele), acest guvern şi miniştrii lui calcă însă pe coadă mulţi politicieni. Care se străduiesc să apere sistemul corupt şi ineficient la care au pus umărul atâta amar de ani. Bunăoară, ministrul Culturii, d-na Corina Şuteu, a prezentat în Parlament câteva modificări legislative necesare pentru a face lucrurile să meargă mai bine în domeniul culturii, în special în cinematografie. Comisia parlamentară le-a respins pe toate. Sunt foarte bune şi foarte necesare, dar onorabilii noştri parlamentari le-au respins. În schimb, câţiva parlamentari din PSD vor să înfiinţeze, prin lege, Festivalul „Pasărea Măiastră” în Bucureşti. Nu s-a mai pomenit, în lumea civilizată, înfiinţarea unui festival prin lege. Dar ai noştri atâta gândesc şi-atâta pot: au puterea, deci pot înfiinţa orice. Alt exemplu. Ministrul Fondurilor Europene, dl Cristian Ghinea, a scos la iveală nişte contracte în neregulă; a primit ameninţări (după cum a declarat public) de la membri importanţi ai PSD. Şi a fost chemat în Parlament la audieri. Omul lucrează cu legea în mână, cu date şi contracte, şi primeşte în schimb mesaje cu „las’ că-ţi arătăm noi”.

Aceste exemple arată limpede care e raportul de forţe dintre tehnocraţi şi politicieni. E un raport între competenţă şi oftică. Şi Corina Şuteu, şi Cristian Ghinea se pricep foarte bine la ceea ce fac (au demonstrat-o deja). Dar ei pot fi oricând blocaţi de nişte inşi care nu numai că nu au priceperea lor, dar şi un soi de reavoinţă în exercitarea puterii. Şi le place să arate că au puterea şi fac ce le vor muşchii. După care „ies pe televiziuni” (cum sună o expresie cam ridicolă, dar larg răspândită) şi zic că guvernul nu-i bun.

Deocamdată, guvernul a făcut un lucru foarte bun: a arătat că se poate guverna altfel, în alt stil. Asta îi macină, de fapt, pe politicienii români, care abia aşteaptă să revină la putere şi să-şi reia vechile obiceiuri. Sper ca, prin ceea ce mai reuşeşte să facă până în noiembrie, guvernul Cioloş să deschidă o breşă destul de mare în năravurile proaste ale guvernării politice, astfel încât roata să nu mai poată fi întoarsă.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

15 Comentarii

Iulian Arion
30.06.2016, 07:21:06

Domnule Vasilescu, La preluarea mandatului, prim ministrul trebuia să ceara fiecarui ministru să efectueze un audit (verificare financiar contabilă) în minister. Era elementar. Au făcut? NU! Îşi merită soarta de continuatori ai practicilor de tip mafiot ale predecesorilor. PS Toate neregulile se adresează procuraturii (parchetului) nu televiziunilor! Aşa funcţionează statul de drept. Dreptatea se apără în justiţie, nu la tv.

0 (4 voturi)
Semper Fidelis
30.06.2016, 09:06:21

La preluarea mandatului Primul Ministru trebuia sa faca multe, insa in fiecare minister, in fiecare agentie, in fiecare institutie a gasit nepoti, unchi, matusi, etc ai celor din Parlament. Numai cine este nevinovat sa arunce piatra. Pana una, alta, Premierul Ciolos a deschis un drum pe care niciun alt politician nu o sa-l mai poata parasi: Se poate guverna si cinstit !!! Dupa Ciolos, ne vor ramane multe standarde pe care viitorii ministri vor trebui cel putin sa le atinga, altfel lumea va fi dezamagita.

+8 (8 voturi)
adrian hora
30.06.2016, 10:54:03

inca o dovada ca parlamentarii nostri sunt jmecheri prosti, tocmai ce au votat inca o lege care avantajeaza marile corporatii in dauna micilor intreprinzatori locali. uitati aici: http://cursdeguvernare.ro/pe-ultima-suta-de-metri-legea-horeca-un-hotel-de-lux-va-plati-un-impozit-forfetar-anual-cat-unul-dintre-angajatii-sai-legea-care-favorizeaza-marii-operatori-in-fata-imm-urilor-din-turism-a-fost-vo.html ei iau de la romani si pentru cativa firfilici, dau la straini cu sacul.

+3 (3 voturi)
radu pasa
30.06.2016, 10:34:33

Ideal ar fi ca la alegerile din toamna niciun partid sa nu indeplineaca conditiile pentru impunerea primului ministru ci acest lucru sa -i revina in excluzitate presedintelui.

radu pasa
30.06.2016, 10:39:14

In aceaste situatie s-ar forma un guvern de profesionisti nu din panglicari corupti.

-1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (15)

Modifică Setările