Politicieni fără viziune şi fără strategie, dar care aşteaptă să fie votaţi

Suntem la cinci luni de când România a intrat în starea de urgenţă, urmată de mai multe prelungiri ale stării de alertă. Liberalii din 2020 se străduiesc să comită greşeli pe care le-a comis, în 1989, fostul lider comunist Nicolae Ceauşescu. Alegerile vin, promisiunile sunt mari, iar electoratul pare tot mai lipsit de speranţă.

Încep rândurile de faţă prin a spune că nu sunt adepta niciunui partid politic care şi-ar trimite candidaţi la Primăria Generală a Capitalei. Din punctul meu de vedere, toate partidele politice parlamentare din ultimii 30 de ani au greşit fundamental cât s-au aflat, fie în Parlament fie la guvernarea României.

În 12 aprilie 1989, Nicolae Ceauşescu anunţa plata integrală a datoriei externe. Toată lumea aşepta cu sufletul la gură să scape de cozile la carburant şi alimente, de întreruperea energiei electrice, să aibă căldură la calorifere în iarna care se apropia. Foarte mulţi intelectuali credeau în posibilitatea ca Nicu Ceauşescu să-i urmeze tatălui său. Fie că această idee era ”gogoriţă” lansată cu bună ştiinţă de autorităţi, fie că era o simplă speculaţie, cert este că la Congresul al XIV-lea, Nicolae Ceauşescu a spulberat chiar şi iluziile celui mai optimist dintre români, fiind ”unanim reales” în fruntea partidului şi a statului. Până în decembrie 1989, la o lună după Congres, toate regimurile comuniste se prăbuşiseră paşnic.

Huliganii  şi cârciuma

În România, după 16 decembrie 1989, regimul a încercat să reprime manifestaţia din Timişoara, apoi, după 21 decembrie 1989, a repetat scenariul la Bucureşti. Nicolae Ceauşescu vorbea despre huliganii care trebuiau puşi la punct prin uz de armă cu muniţie de război. ”Huliganii” erau de fapt muncitorii pentru care Partidul Comunist Român se angajase să lupte, la ultimul Congres pentru a le face viaţa mai bună. Însuşi Ceauşescu le mai promisese, printre huiduieli, îndemnat de consoartă, o sută de lei....

Timpul a trecut, iar în martie 2020, în România, românii vedeau din nou blindatele Armatei patrulând pe străzi, soldaţi înarmaţi până în dinţi şi oameni ţinuţi în case de teama pandemiei de Covid 19. Asta în timp ce despre Guvernul României, au apărut şi apar ştiri şi anchete documentate despre cum au fost făcute afaceri bănoase şi dubioase cu dezinfectanţi, aparatură, măşti.

Din aprilie şi până în august 2020, liberalii lui Ludovic Orban au reuşit să lovească exact în baza electorală a PNL: proprietarii de restaurante, antreprenori, profesori. Dacă restaurantele mai lucrează azi doar în regim de catering, profesorii au aflat din gura lui Ludovic Orban că dacă li se dă mărirea de salariu prevăzută de lege, acest fapt echivalează cu modul în care cineva care duce lipsă de bani, ar cheltui, ceea ce are, în cârciumă: ”Uitaţi-vă la datele prezentate de INS şi la prognoza privitoare la creşterea economică, în care noi estimăm o contracţie economică, o scădere economică de 3,8%. E ca într-o familie – când îţi scad veniturile şi abia mai ai bani de mâncare, de plata chiriei, nu te duci să-ţi bei banii la cârciumă”.

Dictatorul Stalin, la un moment dat, supărat că era bătut la cap în Politburo (Biroul Politic al PCUS) cu importanţa unei noi hidrocentrale, dorind să folosească banii în direcţia înarmării,  dăduse un răspuns ceva mai elegant: ”a face hidrocentrala era ca şi cum ţăranul sovietic şi-ar lua gramofon în loc de vacă”. Nu sunt deloc admiratoarea dictatorilor, însă şi ei o mai făceau pe spiritualii câteodată. Tot Stalin, cunoscut pentru crimele sale, pentru deportarea intelectualilor şi ”culacilor” în Gulag, a mai rămas în memoria colectivă printr-o scrisoare în care îşi cerea scuze profesorului fiului său Vasili, pentru că, el, ”tătucul” Stalin nu a avut timp să se ocupe de educaţia lui Vasili şi că acesta era cam neobrăzat.

Liberalul Ludovic Orban, care stă pe scaunul Brătienilor compară plata drepturilor legale acordate cadrelor didactice cu a cheltui banii în cârciumă. Oricât a încercat să repare gafa monumentală, comparaţia neinspirată rămâne. Nici măcar sângerosul dictator Stalin n-a îndrăznit să jignească într-un asemenea mod cadrele didactice.

În 2008, când se cerea mărirea salariilor profesorilor cu 50%, Traian Băsescu, în calitate de Preşedinte al României a promulgat legea, dar Călin Popescu Tăriceanu, premierul liberal s-a opus. Călin Popescu Tăriceanu spunea că profesorii au cele mai multe vacanţe şi muncesc puţin într-o zi, ceea ce i-a adus critici puternice şi chiar înfrângerea la alegerile generale din 2008: ” Iertaţi-mă, am lucrat şi eu în învăţământ, programul nu e de opt ore pe zi, în învăţământul preuniversitar, dacă pui la cap toate vacanţele, ai patru luni de vacanţă pe an. Patru luni de vacanţă”.  Azi, Călin Popescu Tăriceanu, candidat la fotoliul de Primar General al Capitalei, uită ce a spus atunci şi condamnă atitudinea premierului Ludovic Orban.

În 2010, Traian Băsescu şi guvernul PDL condus de Emil Boc au tăiat salariile bugetarilor cu 25 %, ceea ce a dus la succesul alianţei PSD-PNL în 2012, succes de care cei doi aliaţi nu-şi prea amintesc cu plăcere şi pe care vor să-l uite. A fost un soi de pact Ribbentrop-Molotov care a adus România în pragul dezastrului.

Aşadar, PNL face aceeaşi greşeală ca PCR. PCR, în decembrie 1989 a tras în clasa muncitoare, azi PNL distruge antreprenorii şi intelectualii. PNL primeşte dezertori de la PSD, pregătindu-se de alegeri locale şi parlamentare.

Cum poate Traian Băsescu să ia caimacul acestor alegeri

Traian Băsescu, după ce şi-a încheiat al doilea mandat de preşedinte în 2014, a continuat să activeze ca parlamentar şi apoi ca europarlamentar. Intervenţiile sale în mass-media au fost tot mai dese, mai ales când apăreau decizii controversate ale unor politicieni aflaţi în posturi de răspundere.

Au rămas memorabile obţinerea de către el a cetăţeniei Republicii Moldova, asumarea Unirii cu Basarabia ca proiect politic personal. Dacă Igor Dodon, preşedintele socialist al Republicii Moldova, i-a retras cetăţenia Republicii Moldova, Traian Băsescu a continuat să menţină relaţiile de cooperare cu Maia Sandu, exponenta liniei pro-unioniste şi europene a Republicii Moldova.

Traian Băsescu a fost văzut de mulţi ca favorit pentru postul de prim-ministru din partea Dreptei româneşti, numai că fostul preşedinte al României nu a dat curs acestor speculaţii.

Faptul că Traian Băsescu vrea să candideze la Primăria Generală a Capitalei nu poate surprinde pe nimeni. Traian Băsescu a pornit pe acest drum fiind sigur că va da o lovitură de imagine.

În Bucureşti, sunt mii de moldoveni de dincolo de Prut care au faimosul ”buletin de Bucureşti”.  În Bucureşti, trăiesc sute de mii de români care nu au ”buletin de Bucureşti”, deci nu pot vota. Aceştia, veniţi din provincie, fac parte din electoratul PNL şi USR. PSD are un electorat îmbătrânit format mai ales din pensionari şi din bugetari.

Aşadar, Traian Băsescu având sprijinul moldovenilor de peste Prut poate miza pe voturi sigure, fiind printre favoriţi, mai ales că spre el se pot îndrepta şi foştii membri PD-L, intraţi în PNL şi pe care Traian Băsescu i-a chemat deschis alături de el. Mulţi membri PNL au decis să părăsească partidul după ce Sectorul 2 a fost cedat de PNL pentru un candidat al USR la postul de primar.

Cum Ludovic Orban a reuşit performanţa să îşi ia adio de la voturile profesorilor, iar liderii de sindicat au ameninţat cu blocarea anului şcolar, şansele lui Traian Băsescu pot creşte în mod substanţial, fiindcă, la ora actuală, este cel mai sigur candidat pe voturile sale.

Din păcate, deşi s-a vorbit mereu de ”oamenii noi” din politică, aceştia nu şi-au făcut apariţia între candidaţii din acest an electoral. Nu există o nouă viziune, nu există o strategie coerentă pentru Bucureşti. USR chiar a reuşit să-i dezamăgească şi pe cei mai optimişti dintre votanţii din acest an. Mesajul lor critic nu este însoţit de soluţii viabile la marile probleme din Bucureşti şi din România.

La un moment dat, am avut impresia că domnul Ludovic Orban a încercat să schimbe cursul politicii româneşti spre un viitor mai bun, dar din păcate, constat că totul a rămas la stadiul de intenţie.

Mă întreb, dragi cititori, cine va fi acel Primar General al Capitalei şi dacă viitorul Primar General al Capitalei se va ocupa de problemele bucureştenilor şi va ajuta Bucureştiul să recupereze decalajul în raport cu marile capitale europene.