Politicienii de mâine - între Deep Fake şi Facebook

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
articol

În viitorul apropiat, echipele de campanie vor avea programatori pentru inteligenţă artificială, iar partidele vor deveni nişte abonamente la conturi de Netflix.

Cel mai probabil viitor al politicii este unul în care tehnologia este îmbrăţişată de o societate conectată la internet. Presupunând că toate serviciile statului se digitalizează, reacţia politicienilor la problemele noastre trebuie să fie una individualizată şi instantanee. Vom vota oameni cu idei (nu multe, că nu mai avem răbdare de ele), dar şi cu propuneri de îmbunătăţire a algoritmilor şi programelor care deja conduc, în fapt, ţara. Politica va rămâne o discuţie de idei, dusă de carismă şi populism, dar în echipele de campanie vor există şi programatori de inteligenţă artificială. 

Astăzi, echipe întregi de consilieri şi consultanţi construiesc mesaje pe baza unor strategii de imagine. Primeşti un mail săptămânal din partea partidului sau a unui candidat, te abonezi singur la canalul de Youtube sau pagina de Facebook a acestuia şi lucrurile au o cadenţă impusă de echipele de campanie şi nu de nevoile tale. Hai, poate-l prinzi într-o dezbatere televizată sau în vreo emisiune de seară. Dar cadenţa mesajelor este dată de ei şi comunicarea are un volum maxim de subiecte la care se poate răspunde. Este realitatea dată de cele 24 de ore din zi, de limitările unei echipe de imagine. Oamenii mai şi dorm.

Observăm faptul că această mecanică de mură-n gură şi de impunere a unor subiecte în mass-media nu duce la „great success”, vorba lui Borat. Din contră, agenda publică de pe Facebook sau chiar campaniile pornite acolo de oponenţii politici se lovesc puternic de ceea ce se impune de stat prin mass-media tradiţionale. Rezultatul este fix distopia pe care o trăim momentan, în drama din spitale şi în nebuniile învârtite pe grupurile de anti-vaccinişti de pe Facebook. Societatea democratică este aproape instantaneu polarizată pe orice fel de temă care i se înaintează pentru dezbatere şi atomizată de lipsa de atenţie directă a politicienilor asupra problemelor individuale. 

Realitatea este, deci, încet suprimată de nevoia de comunicare constantă, mai ales în situaţia în care reacţiile la scandaluri nu prea mai contează. Internetul face ca o ştire negativă despre un politician, indiferent cât de adevărată sau falsă este, să ajungă mai departe decât oricare reacţie a lui, în acelaşi ciclu de ştiri. Interesul primar al unei echipe de imagine, în politica actuală, devine unul simplu: să atace; acum!

Big Bro.. asta.. Channel

Nu este foarte greu să faci un deep fake, astăzi. Este doar o chestiune de putere de procesare şi acces la resurse. Îţi trebuie o mulţime de poze sau clipuri cu un personaj real, pe care apoi algoritmii le corelează şi copiază peste faţa altei persoane sau direct pe un model tridimensional. Vocea, la fel, îi este extrasă şi introdusă, apoi, într-un soft care este destul de deştept să citească, orice text îi dai, chiar şi cu inflexiunile specifice ale personajului. Treaba asta va putea ajunge cât se poate de generalizată, în măsura în care 1) politicienii actuali nu mai fac faţă comunicării pe influxul de ştiri, fiindu-le cerute reacţii la orice şi 2) politicienii oricum îşi vând imaginea. Este doar o chestiune de automatizare.  

Din aceste motive, în viitorul pe care-l prevăd, politicienii sunt doar personaje de Youtube şi, mai important, nu mai sunt ei înşişi. În continuare votezi omul real, dar în secunda în care câştigă postul, primeşti un mail în care îţi mulţumeşte, cu nume şi prenume, într-un videoclip special destinat ţie - ba chiar subliniind că va urmări ceea ce algoritmii reţelelor sociale au identificat ca fiind subiecte care te interesează. Totul s-a construit pe loc, de o mare reţea globală. Fiecare primeşte atenţia dorită.

Şansele să vezi candidatul în carne şi oase sunt oricum minime, în ziua de astăzi. Campaniile door to door se pot derula în continuare fără probleme, cu prezenţa fizică a candidatului. Sunt obligaţii de participare la diferite evenimente care n-au cum să fie transmise doar cu un model 3D pe ecran care salută garda de onoare. Însă pe parte comunicaţională, politicienii şi consilierii lor nu mai fac faţă volumului de date pe care internetul îl prezintă şi n-au alte soluţii decât digitalizarea reacţiilor. 

Textele sunt automat create pe baza programului politic al partidului şi a anumitor strategii sau factori care sunt, mai degrabă, cod. Un algoritm vede că politicianul este menţionat într-un articol, trimite ştirea altui algoritm care o analizează. Acesta îi defineşte gradul de emoţie negativă şi capacitatea de viralizare (asta se întâmplă cu uşurinţă şi acum, dar mai degrabă „ochiometric”). Alt program scrie o declaraţie de presă din care 75% este şi acum făcută cu copy-paste de un om mult prea plictisit să rescrie aceleaşi promisiuni de campanie sau de guvernare. Algoritmul o face mai bine şi poate rescrie totul, la fiecare iteraţie. Pac! S-a trimis la sursă şi în toată presa, iar şansele de contracarare, de a pune control asupra „narativei” se schimbă dramatic. Diferenţa e că a durat 2 minute, nu ore în care consilieri şi consultanţi s-au certat pe care ar fi cea mai bună reacţie, în timp ce ştirea este preluată de alte surse şi devine subiect de presă.

Ce va urma, deci?

Imaginaţi-vă aşa: politicianul-Netflix. Pentru 29,99 lei lunar, ai acces HD la democraţia participativă cu primarul sau deputatul tău. Îţi va răspunde pe loc la orice, pe mail sau în clipuri video şi audio, îţi va asculta problemele. El practic vinde, pe lângă idei mari, generale, reduse la două, trei hashtag-uri (lucru care practic se întâmplă şi astăzi), subiecte tangenţiale acestora, dar care te interesează specific pe tine.

Candidatul meu răspunde pe loc la problemele mele, al tău ce face? Plăteşti 40 de lei pentru ce? A, al tău are integrat şi modulul care-ţi scrie cererea sau petiţia pentru tine şi doar te pune s-o semnezi! Înţeleg... Câte ai voie pe lună?

Te abonezi la aceste aplicaţii sau mini-reţele sociale în care plăteşti algoritmii cei mai buni. În fapt, alegi în mod democratic algoritmii cei mai buni, pentru că acestea vor fi campaniile viitorului - ce beneficii şi automatizări de inteligenţă artificială poate aduce un candidat. Nu suntem departe de acest punct, poate la un deceniu distanţă! Presupunând că statul se digitalizează şi multe dintre slujbele viitorului vor fi robotizate, dacă ai o bună parte din funcţionarea statului pe bază de algoritmi care îţi pot estima inclusiv bugete naţionale sau nivelul de taxare, practic guvernarea însăşi este dată de o sumă de statistici şi cifre, de ce nu poate fi şi politica digitalizată? 

Devine evident faptul că politica cere nu doar comunicare, dar şi educaţie. Altfel ar fi fost dusă campania de vaccinare actuală dacă, pe lângă a se căuta un mesaj pentru cel mai mic numitor comun, se identificau şi ţinteau mesajele pentru mai multe tipuri de audienţe - practic o campanie electorală microtargetată pe internet. Trecem peste limitările profunde ale Facebook-ului în România, peste abuzul vizual pe care-l reprezintă fenomenul fake news în ţara noastră şi discutăm despre un volum de date atât de mare şi de bine gândit, încât din start ar fi „impus narativa corectă”, cum spun consultanţii de imagine. 

Dar mai discutăm aici şi despre aspectul de educaţie pură, de faptul că orice politician actual nu doar comunică, dar şi educă milioane de oameni mult prea ocupaţi cu vieţile lor despre ce măsuri a luat şi de ce; pe baza căror legi pe care nu le ştim în deplinătate cu toţii etc. Un astfel de viitor digitalizat ar însemnă şi capacitatea de a transmite informaţii mai multe şi mai departe de reacţiile emoţionale şi certurile constante de pe Facebook.

Am menţionat Netflix şi posibilitatea de a plăti pentru comunicarea cu un politician nu doar pentru că am o viziune mai largă asupra viitorului reţelelor sociale, dar şi din perspectiva pragmatismului. Un votant poate alege un politician şi se bazează, din acel moment, pe reprezentare şi buna administrare a comunităţii sale în mod absolut gratuit. La fel, poate accesa mass-media tradiţionale sau chiar reţelele sociale fără să-şi bată capul cu mai mult şi se bucură de egalitate. Însă pentru marea masă de parerişti şi canapelogi, potenţialul de a avea acces la ştiri şi informaţii instantanee este mult prea atractiv, iar tehnologiile enunţate mai sus costă. Dacă vrei o relaţie directă cu politicianul, chiar dacă ai de-a face doar cu un deep fake al lui, iar dacă acea interacţiune te ajută să rezolvi o problemă sau petiţie, plăteşti! Nu este absolut nicio diferenţă între varianta mea şi cotizaţia la un partid politic. Este, în fapt, marea miză a viitorului, în faptul că ne vom abona nu la partide, ci la hashtag-uri simple, de idei puţine, iar pe bani vom construi noi activitatea politicianului, prin nevoile noastre individuale. 

--

Mihnea Dumitru este publicist şi politolog, doctor în ştiinţe politice, cu studii în Coreea de Sud, Canada, Marea Britanie şi România. S-a întors în ţară în 2005. Cel mai recent proiect al său este Practica Politică, un curs non-formal destinat studenţilor despre cariera de consilier sau consultant în România.  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite