Politică

articolul anterior articolul urmator

Politicienii români, după decizia la nivel european privind căsătoriile gay: între trimiteri la Biblie, documente oficiale şi libertăţi egale pentru toţi

42
16 Sep 2021 17:26:43
Autor: Andreea Ghiorghe
FOTO: Shutterstock
FOTO: Shutterstock

Rezoluţia Parlamentului European care propune ca familiile LGBTIQ şi cuplurile de acelaşi sex  să aibă libertăţi egale de circulaţie şi aceleaşi drepturi de reîntregire a familiei în toate ţările UE a împărtit politicienii români în două tabere: cei care susţin familia tradiţională şi cei care vor drepturi egale pentru toţi.

Părerile europarlamentarilor români au fost împărţite în privinţa rezoluţiei adoptate la nivel european. Numai şase români din Parlamentul European au fost de acord, europarlamentari ai USR PLUS din Grupul Renew Europe, condus de Dacian Cioloş, în timp ce 18 s-au opus, cu precădere europarlamentari PSD şi PNL.
 
DECIZIA PARLAMENTULUI EUROPEAN AICI
 

Social-democrata Maria Grapini susţine că minorităţile sexuale nu sunt discriminate în România. „Nu există o discriminare, nu-i dă nimeni afară din avion, din sala de teatru, din tramvai sau de oriunde”, a spus Grapini la RFI, adăugând că se simte „discriminată” ca majoritară în ţara sa.

„Există state naţionale şi independente, avem constituţii, avem parlamente naţionale. Fiecare ţară să-şi stabilească prin Parlament drepturile cetăţenilor. Sunt de acord ca toată lumea să aibă acelaşi drept, dar eu mă simt ca o majoritară în ţara mea discriminată, pentru că nu facem decât legi şi în Parlamentul European le-am spus: voi semna şi voi vota vreo rezoluţie, când apare o rezoluţie şi pentru majorităţi”, a explicat social-democrata.

USR PLUS, acuzat că a votat împotriva României

Cristian Terheş de la PNŢCD îi acuză pe europarlamentarii USR PLUS că s-au „aliniat neomarxismului” şi că au votat împotriva României, motiv pentru care le cere să îşi explice decizia în faţa românilor. Afirmaţia eurodeputatului vine după ce în rezoluţie se arată că România ar trebui să fie sancţionată pentru că nu şi-a actualizat legislaţia cu privire la cuplurile de acelaşi sex.

„Şase europarlamentari USRPLUS, inclusiv Dacian Cioloş, singurii români care au votat contra României. (…) Pe lângă o serie de pseudo-drepturi pretins încălcate comunităţii LGBT, prin această rezoluţie se solicită Comisiei Europene să ia măsuri împotriva României pentru că «încă» nu a recunoscut căsătoriile homosexuale. Parlamentul European «invită» Comisia să ia măsuri de executare împotriva României pentru nerespectarea în continuare a acestei hotărâri. (…) Aveţi aici încă o dovadă că grupul Renew Europe şi USRPLUS sunt aliniate neomarxismului, intenţia lor fiind de a submina nu doar statele naţionale, dar şi noţiuni elementare ca familie ori bărbat şi femeie”, a scris parlamentarul european pe Facebook.

De la PNL, formaţiune care nu a votat rezoluţia, Andrei Daniel Gheorge şi Ben Oni Ardelean acuză şi ei că europarlamentarii USR PLUS din grupul Renew, în frunte cu Dacian Cioloş, au votat împotriva propriei ţări.

„Cei care au votat asta au arătat din nou cât de mare a ajuns corupţia marxismului cultural la nivelul unora dintre instituţiile europene cât şi faptul că dreptul comunitar unde Familia este parte integrantă a deciziei suverane a statelor naţionale nu face doi bani în faţa comuniştilor noi şi îmbrăcaţi în culorile curcubeului! Nu-i nimic, votaţi câte rezoluţii doriţi, noi, Românii, ne vom păstra Morala Creştină şi vom apăra Familia de orice imixtiune dictatoriala!”, este mesajul transmis de deputatul PNL Daniel-Andrei Gheorghe pe Facebook.

Biblia, „norma de viaţă” pentru românii creştini

La rândul său, Ben Oni Ardelean i-a felicitat pe europarlamentarii români care au votat împotriva rezoluţiei europene şi a transmis că „familia are o formă precisă şi clară”, Biblia fiind „singura normă de viaţă” pentru românii creştini.

„Din păcate, rezoluţia a fost adoptată şi cu ajutorul lui Dacian Cioloş, care alături de 5 eurodeputaţi români din grupul Renew Europe, au votat fără jenă împotriva propriei ţări. (…) Domnilor, în România familia are o formă precisă şi clară, iar Biblia este considerată singura normă de viaţă şi trăire pentru cei 98% de români creştini. Nu vom abdica de la principii, norme si morala creştină, indiferent cât veţi lupta împotriva acestora şi oricâte rezoluţii veţi mai adopta! (…) Doamne, ai milă!”, a scris europarlamentarul liberal pe pagina sa de Facebook.

VEZI REACŢIA BOR

Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a transmis că instituţia căsătoriei „reflectă valorile şi identitatea fiecărui stat membru al UE”, iar reglementarea acesteia nu poate fi impusă după ideologii „la modă”. Liberalul a făcut trimitere la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cât şi la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului:

„Legislaţia noastră este în deplin acord cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului - art. 16: «Cu începere de la împlinirea vârstei legale, bărbătul şi femeia, fără nici o restricţie în ce priveşte rasa, naţionalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie» - şi cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care, la art. 12, precizează în plus că dreptul la căsătorie este stabilit de legislaţia internă a fiecărui stat membru al Consiliului Europei: «Începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce reglementează exercitarea acestui drept»”.

Cum se apără europarlamentarii lui Cioloş

Europarlamentarii USR PLU au reacţionat spunând că minorităţile sexuale trebuie să beneficieze de drepturi egale cu ceilalţi. În ceea ce priveşte votarea sancţionării României, ei au transmis că au fost decizii deja luate de CEDO şi CJUE (Curtea de Justiţie a Uniunii), pe care ţara noastră ar trebui să le respecte. 

Nicu Ştefănuţă, parlamentar european din grupul Renew, a criticat îngrădirea drepturilor unei persoane doar pentru că are o altă orientare sexuală „ Milioane de români beneficiază la dreptul de circulaţie în UE, dar dacă un cetăţean străin are nevoie de acelaşi drept, dintr-o dată ne codim, doar pentru că se întâmplă ca acel cetăţean să aibă altă orientare sexuală. (…) Toate drepturile de asistenţă în caz de boală, sau alte drepturi fireşti pe care le au persoanele căsătorite trebuie să fie egal valabile şi la noi”, a scris acesta pe Facebook. De altfel, Ştefănuţă susţine că pentru sancţionarea României în acest context este de vină clasa politică românească „pentru că nu transpune legislaţia la timp”.

O altă voce de susţinere a votului USR PLUS în Parlamentul European vine din partea Ramonei Strugariu. Aceasta a dezminţit faptul că ar fi votat „împotriva României”

„Paragraful despre România vizează respectarea unei decizii CJUE; decizia se referă la dreptul de liberă circulaţie al unor oameni dintr-un parteneriat de acelaşi sex. Avem o decizie CCR (nerespectată, nici aceea) pe aceeaşi speţă”, a spus Strugariu, adăugând că decizia CJUE „este lege” şi trebuie în toate statele membre”, a scris aceasta pe Facebook.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

42 Comentarii

Till Eulenspiegel
16.09.2021, 17:34:40

vivat lgbt, cei cu orientare sexuala normala sa poata umbla doar cu europass verde pe strazi

-16 (20 voturi)
Ludwig
16.09.2021, 17:41:46

Politicienii romani se gandesc la furat ...Nu-i intereseaza de LGBT ci doar de biserica in scop electoral. Cum intr-o tara saraca e si multa prostie si biserica, normal ca ataca miscarea LGBT desi nu aceasta a distrus in 30 de ani tara...

+15 (25 voturi)
Ludwig
16.09.2021, 17:43:21

Inca ceva: fostul presedinte Basescu a spus ca 20% dintre romani sunt homosexuali, vezi linkul... https://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1251312-traian-basescu-20-din-romani-sunt-homosexuali.htm

+10 (16 voturi)
Dunning-Kruger
16.09.2021, 17:54:43

"„Nu există o discriminare, nu-i dă nimeni afară din avion, din sala de teatru, din tramvai sau de oriunde”, a spus Grapini la RFI, adăugând că se simte „discriminată” ca majoritară în ţara sa." Daca casatoriile inter-rasiale ar fi interzise probabil ca madam Grapini n-ar avea vreo problema. La urma urmei, albul nu poate cu negrul, dar nici negrul cu albul, deci toti au drepturi egale intr-o tara majoritar alba, nu? "„Şase europarlamentari USRPLUS, inclusiv Dacian Cioloş, singurii români care au votat contra României. (…) Pe lângă o serie de pseudo-drepturi pretins încălcate comunităţii LGBT, prin această rezoluţie se solicită Comisiei Europene să ia măsuri împotriva României pentru că «încă» nu a recunoscut căsătoriile homosexuale. Parlamentul European «invită» Comisia să ia măsuri de executare împotriva României pentru nerespectarea în continuare a acestei hotărâri. (…) Aveţi aici încă o dovadă că grupul Renew Europe şi USRPLUS sunt aliniate neomarxismului, intenţia lor fiind de a submina nu doar statele naţionale, dar şi noţiuni elementare ca familie ori bărbat şi femeie” Pe aceeasi linie de gandire daca esti german si recunosti vina Germaniei in Holocaust esti impotriva Germaniei. Nu mai zic ca "neomarxism" e un termen folosit in general de oameni cu inclinatie spre fascism, nazism. „Cei care au votat asta au arătat din nou cât de mare a ajuns corupţia marxismului cultural la nivelul unora dintre instituţiile europene cât şi faptul că dreptul comunitar unde Familia este parte integrantă a deciziei suverane a statelor naţionale nu face doi bani în faţa comuniştilor noi şi îmbrăcaţi în culorile curcubeului! Nu-i nimic, votaţi câte rezoluţii doriţi, noi, Românii, ne vom păstra Morala Creştină şi vom apăra Familia de orice imixtiune dictatoriala!” Si Hitler vorbea de "marxismul sexual adus de evreii comunisti". "Domnilor, în România familia are o formă precisă şi clară, iar Biblia este considerată singura normă de viaţă şi trăire pentru cei 98% de români creştini. Nu vom abdica de la principii, norme si morala creştină, indiferent cât veţi lupta împotriva acestora şi oricâte rezoluţii veţi mai adopta! (…) Doamne, ai milă!” Pai si atunci romanii crestini sa practice casatoria crestina. Sper ca domnul europarlamentar n-a muncit in ziua sfanta din saptamana. In Biblie se pedepste prin lapidare. Nici sex in afara casatoriei, tot prin moarte prin lapidare. Si nici sa te contrazici vreodata cu parintii. Tot lapidare.

+10 (12 voturi)
Dab Lia
16.09.2021, 18:07:54

Sighiartau e penticostal, Ben Oni e pastor baptist, asa ca....

+15 (15 voturi)

Vezi toate comentariile (42)

Modifică Setările