Politică

articolul anterior articolul urmator

Ponta, despre Antonescu: Este un om de stânga. A lucrat mereu la stat. Tăriceanu este un model liberal

4
22 May 2014 16:53:36
Autor: Mădălina Mihalache
Crin Antonescu şi Victor Ponta FOTO Mediafax
Crin Antonescu şi Victor Ponta FOTO Mediafax

Premierul Victor Ponta consideră că preşedintee Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este un model liberal, iar preşedintele PNL Crin Antonescu îmbrăţizează principiile de stânga pentru că a lucrat dintotdeauna la stat.

”El este un om de stânga, un adevărat social-democrat, pentru că a lucrat mereu la stat”.  Călin Popescu Tăriceanu este un model liberal despre care îmi face plăcere să vorbesc“, a fost caracterizarea făcută de Ponta lui Antonescu şi Tăriceanu.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anuţat, pe Facebook, că a  acceptat propunerea PNL Satu-Mare de a reveni în PNL.

„Am spus mereu că sunt dispus să revin în PNL, demisia a fost un gest extrem de protest, doresc un scor cât mai bun PNL, accept invitaţia de a reveni în PNL”, a declarat Călin Popescu-Tăriceanu într-o conferinţă de presă susţinută la Satu Mare, acolo unde a mers pentru a-l suţine chiar pe Ovidiu Silaghi, prospăt convertit la social-democraţie. Ovidiu Silaghi candidează la alegerile parţiale de duminică pentru un colegiu de deputat. Deşi iniţial  a fost desemnat candidatul PNL, Silaghi a demisionat recent din partid şi a devenit candidatul PSD-UNPR-PC.

Însă purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a negat că liderii filialei de la Satu Mare l-ar fi chemat înapoi. La Satu-Mare,organizaţia PNL a fost condusă de Ovidiu Silaghi, care a trecut recent la PSD, în locul său fiind numit un preşedinte interimar: Virgil Enătescu.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

IonIon Codreanu
22.05.2014, 17:31:26

Afirmație total greșită! Pentru că politica și afacerile TREBUIE să fie SEPARATE! Exact de aceea un politician adept al ideilor liberale NU TREBUIE SĂ FIE OM DE AFACERI! Să nu încurcăm afacerile cu politica. Altfel, cea mai liberală țară este Ucraina, unde toți oamenii politici importanți sunt miliardari... Așa o fi?!

+1 (1 vot)
cocor
23.05.2014, 22:18:19

Datorita declaratiei de mai sus Tariceaunu este terminat politic 200%. Este pt prima data cand un liberal reprezinta un exemplu pt un lider de partid socialist. Asta nu inseamna ca nu sunt de acord cu cealalta parte a declaratiei, Antonescu este un liberal parat. Acum marea intrebare: cine este liberal si cine,, comunist"?

Lupan Mircea Adrian
22.05.2014, 17:36:26

Bai frate, ce-i ies lui asta broastele din gura! Sunt rezultatul unei chimii absconse, apropiata de delir. Tipul ar trebui testat.

+3 (3 voturi)
dman
22.05.2014, 18:18:35

care va sa zica, antonescu e prost ca e de stanga iar tariceanu e bun ca e de dreapta. mai pontache, tu, fiind de stanga, recunosti ca esti prost asa-i ?

+3 (3 voturi)
Modifică Setările