Ponta, despre „marţea neagră” din 2013: O foarte bună operaţiune de propagandă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legea amnistiei şi a graţierilor, dar şi superimunităţile pe care şi le-au construit parlamentarii, ambele trecute prin comisia juridică în ziua de 10 decembrie 2013, sunt numite astăzi de premierul Victor Ponta ca fiind „propagandă“. Cele două proiecte de legi au fost iniţiate de reprezentanţii fostului USL.

Liderul PSD, premierul Victor Ponta consideră că evenimentele din 10 decembrie anul trecut, zi denumită "Marţea neagră", când în Parlament au fost adoptate o serie de proiecte de legi controversate privind sistemul de justiţie, au reprezentat "o foarte bună operaţiune de propagandă".

Ponta a vorbit despre „Marţea neagră“ la Biblioteca Naţională, unde a fost prezent pentru lansarea unei cărţi denumite "STATUL SUNT EU! Un raport asupra politizării justiţiei româneşti", scrisă de profesorul universitar Alexandru Radu şi lectorul universitar Daniel Buti. Premierul a fost întrebat ce poziţie are în prezent faţă de "marţea neagră", când proiecte de legi au fost votate în Parlament într-o procedură netransparentă şi au generat suspiciunea că sunt promovate pentru a salva membri ai Uniunii Social-Liberale cu probleme în justiţie.

"O foarte bună operaţiune de propagandă. Când e operaţiune de propagandă, dai înapoi​", a spus Ponta.

Ziua de marţi, 10 decembrie 2013 a fost numită de către reprezentanţii societăţii civile şi de presă ca "Marţea Neagră", din cauza adoptării unor legi precum cea a amnistierii unor infracţiuni şi graţierii unor pedepse, parlamentarii fiind acuzaţi că şi-au erijat o "superimunitate".

De altfel, superimunităţile parlamentarilor au şi fost votate apoi, dar au fost oprite de Curtea Constituţională.

Modificările legislative au generat proteste şi reacţii pe plan intern şi extern, preşedintele Traian Băsescu afirmând atunci că ceea ce s-a întâmplat în "marţea neagră" ar fi un motiv serios de dizolvare a Parlamentului, iar, dacă ar intra în vigoare acele legi, România ar ieşi din criteriile de la Copenhaga.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite