Ponta: De finanţe se vor ocupa Viorel Ştefan, Teodorovici, Mişa şi Vâlcov, care se detestă sincer între ei. Caragiale a fost total depăşit de actualul Guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul premier Victor Ponta aduce comentarii dure la adresa noului Guvern PSD-ALDE. Într-o postare pe Facebook, acesta ironizează echipele de lucru stabilite pentru Finanţe şi relaţia cu Uniunea Europeană, acuzând actuala conducere de crearea unei „harababuri” nemaivăzute până acum „oriunde în lume” sau „într-un guvern al României”.

La două zile de la învestirea în funcţie a Cabinetului Dăncilă, Victor Ponta critică dur, printr-o postare pe Facebook, două dintre departamentele actualului Guvern. Acesta descrie echipa de la Finanţe ca fiind una de „oameni care se detestă sincer între ei” şi care ”nu pot sta toţi în aceeaşi cameră fără să se certe”. Enumerându-i pe rând pe vicepremierul Ştefan Viorel, pe ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, pe consilierul premierului, Darius Vâlcov şi pe proaspătul şef al ANAF-ului, Ionuţ Mişa, Ponta îşi încheie paragraful cu sarcasm, deplângând soarta contribuabilului român.

Fostul premier PSD, aminteşte şi de membrii Guvernului desemnaţi pentru relaţiile cu Uniunea Europeană şi prezice „şase luni de haos” la cârma preşedinţiei UE, preluată de România, prin rotaţie, în ianuarie 2019.

Postarea de pe Facebook

„Caragiale a fost total depăşit de actualul Guvern. Dacă nu ar fi de plâns ar fi de râs. Hai să vedem cine se ocupă de cele două priorităţi absolute ale perioadei următoare :

1. De finanţe, buget şi politică fiscal bugetară în actualul Guvern se vor ocupa următorii: Ştefan Viorel- Vicepremier (fost ministru în Guvernul Grindeanu - dat afară de Dragnea că era prea prudent) + Eugen Teodorovici, ministru al Finanţelor (fost consilier al Premierului Tudose dat afară că vorbea prea mult şi îl critica public pe ministrul Mişa) + Darius Vâlcov, consilierul actualului Premier Viorica Dăncila (fost ministru în Guvernul Ponta, care a demisionat când a fost inculpat ) + Ionuţ Mişa, şef ANAF (fost ministru al Finanţelor în Guvernul Tudose, semnatarul aberantei “revoluţii fiscale” pe care a criticat-o virulent Teodorovici)!!!

Teoretic deasupra acestora va fi premierul Dăncilă - şi practic toţi vor fi chemaţi la ordin la Dragnea!

Cu această echipă de oameni care se detestă sincer între ei şi care nici nu pot să stea toţi în aceeaşi cameră fără să se certe - vai de capul contribuabilului român!

2. De relaţia cu Uniunea Europeană şi de pregătirea preluării preşedinţiei semestriale a UE începând cu 1 ianuarie 2019 se vor ocupa următorii : Ana Birchall - vicepremier (fost Ministru în Guvernul Grindeanu înlocuită fără explicaţii ) + Victor Negrescu, Ministru al Afacerilor Europene (numit la insistenţa fostului Premier Tudose) + Rovana Plumb Ministru al Fondurilor Europene (fost Ministru în Guvernele Grindeanu şi Tudose până când a demisionat în urma unor acuzaţii penale) + Teodor Meleşcanu, ministru al Afacerilor Externe, membru ALDE (singurul care are de fapt aparatul administrativ şi experienţa instituţională pentru organizarea de evenimente internaţionale).

Deasupra acestora va fi teoretic premierul Dăncilă, practic Liviu Dragnea şi instituţional de preşedintele Klaus Iohannis. Vă daţi seama ce haos vor aduce cele 6 luni? Bine că ne mai vine rândul peste 14 ani.

Nu a existat vreodată într-un guvern (al României sau oriunde în lume) aşa o harababură! Nu vorbesc deloc despre cât de buni sau răi la nivel uman sau profesional. Doar că cel care a gândit acest sistem este clar malefic!

În 18 ani de activitate în diverse guverne şi structuri publice am învăţat şi eu regula de aur: vrei să rezolvi ceva pui un om responsabil. Vrei să blochezi ceva pui doi responsabili! Dar să pui 5-6 nu am mai auzit!

Săraca România!”

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite