Ponta, invitat de Regele Mihai la Palat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premeirul Victor Ponta FOTO Reuters
Premeirul Victor Ponta FOTO Reuters

Premierul Victor Ponta a fost invitat joi, de regele Mihai I, la palatul acestuia, pentru a servi prânzul împreună, relatează Mediafax.

În programul premierului Victor Ponta nu figurează o întâlnire cu Regele Mihai, însă, potrivit unor surse politice, citat de Mediafax, Regele Mihai I a înaintat o invitaţie către şeful Executivului de a se întâlni pentru a lua prânzul împreună, la Palat.

Anul acesta, sunt organizate mai multe evenimente pentru a marca cea de-a 92-a aniversare a regelui Mihai I. Regele Mihai I a împlinit 92 de ani pe 25 octombrie, iar de Sfinţii Mihail şi Gavriil, pe 8 noiembrie, îşi sărbătoreşte public ziua de naştere, împreună cu cea onomastică.

Pentru a marca această aniversare, o serie de prânzuri oficiale cu societatea civilă şi autoritatea politică au fost programate miercuri şi vineri, de la ora 12.30. La prânzuri, care au loc în Sufrageria mare a Palatului Elisabeta, sunt invitate personalităţi marcante ale vieţii sociale, culturale, politice şi diplomatice din România. La evenimente, alături de regele Mihai I, iau parte principesa Margareta, principele Radu şi principele Nicolae.

Tot joi, de la ora 14.00, Editura Curtea Veche, alături de Casa Regală, prezintă proiectul "Cărţile copilăriei'' într-o întâlnire de gală, organizată la Sala Polivalentă CFR Rapid din Bucureşti. La eveniment vor participa principesa moştenitoare Margareta şi principele Radu.

De la ora 19.00, pianistul Dan Grigore va susţine un concert la Sala Radio din Capitală. La concert vor lua parte principesa Margareta, principele Radu şi principele Nicolae.

Vineri este Ziua Porţilor Deschise la Palatul Elisabeta, români din toată ţara şi din Basarabia fiind aşteptaţi la palat. La ora 11.00, Regele Mihai I va ieşi în balconul palatului, pentru a saluta participanţii. Cu ocazia evenimentului, va avea loc, timp de trei sferturi de oră, un concert în grădina palatului. Intrarea este liberă, fără invitaţii.

Din programul manifestărilor organizate pentru a marca ziua regelui au mai făcut parte un concert caritabil susţinut de violonistul italian Giuliano Carmignola, pe 25 octombrie, la Ateneul Român, în beneficiul programului "Tinere Talente" iniţiat de Fundaţia Principesa Margareta a României, dar şi lansarea volumului "Coroana în societatea românească", de Ioan-Luca Vlad.

Regele Mihai I al României s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul Regelui Carol al II-lea şi al Reginei Elena.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite