Ponta-Iohannis: 5-1.25

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dincolo de pasiunile electorale ale fiecăruia dintre noi, un lucru este evident: Victor Ponta a câştigat de departe în ceea ce priveşte prestaţia din această seară. Am şi eu, ca toţi ceilalţi, o anumită preferinţă, dar m-am detaşat şi am analizat cele două prezenţe strict tehnic, cu ochii trainerului pentru Public Speaking.

Iar premierul a câştigat, din această perspectivă. De ce? Iată mai jos doar cinci dintre motive:

1. Pregătirea: 1-0 pentru Ponta. Candidatul PSD a fost plin de notiţe, cifre, procente, fapte, ziare, exemple, teme, subiecte, citate. După episodul „MTO”(!), Ponta şi-a învăţat lecţia şi a venit blindat cu cifre pe care i le-a servit lui Iohannis, în timp ce acesta stătea în „teorie” şi „lozinci”. Nu a ezitat să-l ia la întrebări ca pe un şcolar, în tir continuu, în timp ce candidatul ACL se apăra, din colţul lui. La un moment dat, Ponta l-a taxat „artistic” pe adversarul său, adresându-se uneia dintre moderatoare: „[Sunteţi] Mult mai bine pregătită ca domnul Iohannis. Abia aştept să stăm de vorbă, ca să vă arăt unde greşiţi”. Observaţi aroganţa mascată într-o manieră atât de lipsită de subtilitate, viclenia grosieră a adresării, cu bătaie spre adversar, tupeul de „mitic” scos la înaintare cu tot cu „mândria de a fi român”. Ponta a învăţat să manevreze toate astea cu abilitatea unui jongler de circ, pentru că ştie bine că asta e tot ce are de oferit şi tot ce are nevoie să ofere unui popor aflat permanent în Poiana lui Iocan.

Dincolo de asta, ca bonus pentru electoratul „educat”, toate temele sensibile au fost temeinic documentate şi combătute cu argumentele adversarilor săi. Preferinţa pentru China a contrabalansat-o cu politica economică a Germaniei, care are în chinezi un partener de calibru, independenţa energetică de Rusia a susţinut-o cu tărie, fandând cu eleganţă tema sensibilă a gazelor de şist, povestea tăierii pensiilor a aruncat-o spre guvernul format din susţinătorii lui Iohannis.  

Pregătirea este cheia în orice prezenţă publică. Mai mult de jumătate din reuşită se bazează pe această parte nevăzută a icebergului.

2. Coerenţa: 1-0 pentru Ponta. Pentru că toate subiectele au fost documentate şi structurate, premierul a controlat tot timpul cursul discuţiei. A avut o replică pentru fiecare atac al lui Iohannis, şi acest control a fost cel mai vizibil în subiectul „atacului la familie”.

Deşi candidatul ACL a suportat, în această campanie, munţi întregi de atacuri mizerabile şi toxice, Victor Ponta a avut prezenţa de spirit de a-i solicita acestuia să-i ceară scuze Dacianei, pentru un articol despre corupţia din familia Ponta, apărut într-un insignifiant jurnal de partid.

Prin această coerenţă în abordare, Ponta a şters din mintea adversarului său posibilitatea unui contra-atact justificat, prin care acesta ar fi putut aminti de celebra Gabi Firea şi ineptele sale afirmaţii.

Coerenţa dă privitorilor impresia că ceea ce spui e corect, pentru că se susţine cu argumente. Din păcate, puţini analizează după aceea cât de puternice sunt argumentele, cât de autentice şi oneste.

3. Siguranţa: 1-0 pentru Ponta. Învăţăcelul lui Năstase a prins ceva şi de la Băsescu. În dezbaterea de astăzi, el a fost faţă de Iohannis ce a fost Traian Băsescu faţă de Geoană, în 2009. Pisicuţul, 007 acoperit, „dottore”, premierul, deputatul, procurorul, „broasca”, preşedintele de partid, cetăţeanul, toate acestea s-au adunat ca să formeze personalitatea visceral-versatilă a lui Ponta. Spun astfel, pentru că am impresia că a învăţat să acţioneze din instinct. Acel instinct politic care l-a făcut pe Băsescu de două ori preşedinte, şi care îl va face, probabil, şi pe candidatul PSD.

În opoziţie, Iohannis s-a mulţumit să tacă atunci când nu i-a convenit ceva. O strategie bună pentru un ardelean, dar cum să convingi, cu tăcerea, masele de olteni, munteni şi moldoveni locvace, care vor să te audă vorbind, să „combaţi” bine, chit că după turul al doilea urmează cinci ani cu maţele ghiorţăind şi capul plecat? N-are-a-face, le zice bine „catindatul”...

Lecţiile învăţate, chiar dacă au fost dureroase, sunt importante pentru că se transformă în experienţă.

4. Atitudinea: 1-0.5 pentru Ponta. Victor-Viorel a avut un body-language care i-a enervat pe susţinătorii lui Iohannis, dar a consolidat propriul electorat şi a reuşit, probabil, să ia ceva şi din nehotărâţi. Cu o permanentă grimasă ironico-dispreţuitoare, Ponta şi-a păstrat pe parcursul întregii dezbateri aerul mişto-ului de cartier care l-a consacrat. El ştie că aşa şi-a adus multe voturi şi o ţine, în mod îndreptăţit, pe-a lui, cunoscându-şi publicul. În rarele momente de seriozitate, Ponta a făcut tot felul de feţe: triste când a venit vorba de „atacul” la Daciana (sic!), grave când se discuta despre FMI, inflaţie sau deficit, condescendente în faţa potenţialelor erori sau lipsuri ale lui Iohannis şi îngrijorate faţă de problemele bieţilor pensionari.

Pe de altă parte, şi Iohannis primeşte ceva punctaj: calmul lui ardelenesc, ignorarea atacurilor frontale şi vorba apăsată au adus încredere în electoratul deja câştigat, revoltat probabil de scălămbăiala pe sârmă a celuilalt. Candidatul ACL nu este, însă, posesorul feţei de gumă a celuilalt. El nu are la dispoziţie un cauciuc la fel de maleabil în a exprima stări, pentru unii credibile.

Atitudinea (incluzând mimica, gesturile, intonaţia, starea de spirit) este unul dintre cele mai importante vehicule de transmitere a mesajului.

5. Cuvintele: 1-0.75 pentru Ponta. E drept, nu numai el a punctat. Am auzit un ping-pong permanent între cei doi candidaţi: „n-aţi numărat bine, sau n-aţi copiat bine”, „nu vă mai uitaţi în foi”, „de ce aţi minţit”,„fiţuici” (Iohannis), „sunteţi o poleială”, „pe dinăuntru sunteţi Traian Băsescu”, „jignirile nu vă fac cinste”, „deci nu ştiţi, vă spun eu”. În plus, premierul a preluat chiar tema de campanie a adversarului său, spunând în mod repetat „fapte”, „cifre”, „nu vorbe”.

Totuşi, şi aici Ponta a punctat mai bine: l-a făcut pe Iohannis să repete toate mizeriile pe care campania josnică a PSD i le-a pus în cârcă, prefăcându-se că nu ştie la ce se referă acesta şi cerând explicaţii. Candidatul USL ar fi trebuit să ştie, de la staff-ul său, că nu reiei lucruri negative despre tine însuţi decât dacă ai argumente să le combaţi fără dubiu.

Mai mult, premierul a mers în zona certitudinilor (pe care am mai văzut-o, în trecut, la Traian Băsescu): „dacă... şi voi fi preşedinte”, aducându-şi aminte, probabil, de sfaturile pe care le-a primit de la consilieri. Nu „dacă”, ci „când”, fără mărci dubitative în discurs şi „paraziţi lingvistici”.

Şi încă ceva: întrebarea finală a lui Iohannis, ca şi mesajul final, au fost atât de slabe, încât cred că era mai bine pentru el să renunţe la ambele. Nu poţi să-l întrebi pe Ponta dacă o să-ţi dea votul lui, pentru că tot ce faci este să-i oferi posibilitatea de a spune de ce NU ţi-l dă.  

Vestea bună pentru susţinătorii lui Klaus Iohannis este că, într-o campanie atât de încinsă şi plină de patimă cum este aceasta, dezbaterile nu vor conta prea mult în ochii celor deja decişi. Până la urmă, favoritul lor a avut, poate, un discurs potrivit celor cărora li se adresează, şi oamenii îl plac pentru felul său de a fi. Însă în „piaţa liberă” a câştigării voturilor de la nehotărâţi mă tem că Victor Ponta este cel care a marcat, în această seară, o reuşită. E timpul ca şi Klaus Iohannis să înţeleagă că există o jumătate şi mai bine de ţară pentru care (şi) vorbele sunt importante, energia, încrederea, puterea de convingere, pentru că această jumătate de ţară vede MAI ALES sau DOAR aceste lucruri, şi nu dincolo de ele. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite