Ponta pune gaz pe foc în relaţia româno-maghiară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Viktor Orban şi omologul său român Victor Ponta FOTO Mediafax
Premierul Viktor Orban şi omologul său român Victor Ponta FOTO Mediafax

Premierul Victor Ponta a interpretat într-o notă mult prea dramatică declaraţia ambasadorului Ungariei la Bucureşti referitoare la autonomia Ţinutului Secuiesc, alimentând gratuit conflictul mocnit dintre România şi Ungaria.

Ambasadorul Ungariei în România, Botond Zakonyi, a fost întrebat, într-un interviu acordat ziarului Românai Liberă, dacă s-ar putea ajunge la autonomia Ţinutului Secuiesc. Spre deosebire de alţi oficiali maghiari sau UDMR, care încurajează ideea de autonomie politică, diplomatul maghiar a vorbit cu moderaţie, insistând pe un soi de autonomie economică, care să le ofere maghiarilor din România o viaţă mai bună.

„ Procesul obţinerii autonomiei este lung, se face pas cu pas. Nu e ceva ce ţi se dă pe tavă. Pentru început, maghiarii ar trebui să coopereze unii cu alţii, cei din Covasna cu cei din Harghita, iar aceştia cu cei din Mureş, să facă proiecte comune, să atragă fonduri comune, să înveţe ce-şi doresc cu adevărat. Dacă transformă autonomia într-un instrument de dezvoltare, lucrurile pot fi înţelese mai uşor, pentru că nu este vorba despre separare, ci despre dezvoltare regională, acest lucru ar trebui să-l vândă secuii politicienilor români“, a spus ambasadorul Ungariei la Bucureşti.

„Nu trebuie să primesc aprobare de la Budapesta“

Singurul care s-a inflamat în urma interviului a fost premierul Victor Ponta. „Nu doresc să cad în capcana provocărilor de la Budapesta, dar Guvernul României nu poate tolera la nesfârşit derapajele inacceptabile ale Ambasadorului Ungariei la Bucureşti sau ale altor oficiali maghiari care ne vizitează ţara!“, a reacţionat Ponta pe Facebook.

În plus, premierul a mutat disputa de politică externă şi în răfuiala pe care o poartă cu liberalii. „Respect Ungaria şi poporul maghiar, dar nu trebuie să primesc aprobare de la Budapesta ca să-mi expun opiniile legitime privind ţara mea / nu sunt constrans de liderii PPE (aşa cum din păcate sunt alţi colegi din politica românească) să închid ochii şi să înghit cu umilinţă asemenea derapaje de la normele diplomatice şi de respect între două ţări!“, a mai scris Ponta, cu trimitere către liderii PNL, partid ce face parte din familia popularilor europeni (PPE).

Premierul a implicat şi Ministerul Afacerilro Externe în scandal. MAE, condus de Bogdan Aurescu, a remis un comunicat de presă în care a atras atenţia că declaraţiile referitoare la un eventual statut de autonomie, bazat pe criterii etnice, echivalează cu o imixtiune în afacerile interne ale României. Apoi, ambasadorul român la Budapesta, Alexandru Victor Micula, s-a prezentat la Ministerul Afacerilor Externe ungar, după ce a cerut o audienţă, „Sunt diverşi politicieni care fac schimb de replici şi contra-replici în ideea de a-şi maximiza imaginea pe piaţa internă. Şi la Bucureşti şi la Budapesta. Exacerbarea reacţiilor nu face altceva decât să dea apă la moară unei retorici contondente din zona ungară“, spune fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu.
 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite