Poporul PSD-ist se pregăteşte să moară. Să stăm liniştiţi, îl salvează liberalii şi preşedintele Iohannis

Mă gândesc de multe ori la câtă nesimţire zace în politicienii români. Şi n-am văzut, până acum, măcar unul care să-mi zdruncine câtuşi de puţin credinţa că-s puşi numai pe furat. Sunt obsedaţi de şpagă, de corupţie, de gândul acela pur mizerabil de a ne prosti şi jefui până la ultimul ban, până la ultima speranţă.

Le joacă ochii-n cap după căpătuială. Şi-i recunoşti pe toţi, de la distanţă, că sunt nişte scursuri. Nişte paraziţi ai neamului ăsta blestemat să nu mai scape vreodată de toate feţele roşii şi buhăite de atâta parvenire. Şi ştii că îţi fac silă, şi ştii că te mint, şi ştii că te fură, şi ştii că niciodată n-o să munească pentru tine, aşa cum te tot păcăleşti. Ştii şi că tovarăşii ăştia în costume de neam-prost, atârnate pe ei ca pe ultimii bişniţari de mahala, se pregătsc în fiecare zi doar să te ducă, cu tot cu ţara ta, la groapă. La groapa comună săpată tot de ei pentru fiecare suflet şi conştiinţă de român.

Mă tot gândesc la cum ne-am procopsit noi cu toţi rataţii ăştia, care n-ar trebui să aibă loc nici măcar la măturat străzile României? Cum de i-am tot ales noi pe toţi golanii ăştia puşi numai pe combinaţii, să zacă în cele mai înalte fotolii ale ţărişoarei. Mă uit la ei şi mă cutremur. Mă înspăimântă incredibila prostie, pentru că, da, sunt proşti în cel mai pur sens al cuvântului. Mă sperie gândul că nişte scursuri ca ei au reuşit să spele milioane de conştiinţe, să umple cu venin un întreg popor, să înfometeze şi să îndobitocească generaţii văzute ca „de viitor” şi ajunse mereu de sacrificu sau ratate.

Mă tot gândesc la PSD. La partidul acela comunist, FSN-ist, PDSR-ist, tot ales de noi la nesfârşit, după o logică pe care n-am să o pot descifra niciodată. Mă uit şi nu pricep cum poate o haită de puşcăriaşi şi puşcăriabili, de corupţi, de analfabeţi, de securişti şi de golani să ni se prezinte, şi după un sfert de veac de când credem că suntem liberi, ca cel mai mare şi mai influent partid al neamului? Cum poate o adunătură de politruci scăpaţi de prin toate cotloanele ţării să ne convingă, în vremurile noastre, că ei tebuie să fie primul partid în stat?

Mă uit, de pildă, la câtă prostie zace în neocomuniştii ăştia botezaţi pe nedrept social-democraţi. Mă uit cu silă la urmaşii lui tătuca Iliescu, pregătiţi să-şi aleagă, încă o dată, un lider. Şi nu că ar conta pentru viaţa mea sau pentru a ta ce mafiot îşi mai aleg ei ca şef, ce funcţii de doi lei îşi dau în partidul ăla măcinat de corupţie şi de mentalităţi de bolşevici. Dar realizez cât de puţin a ajuns să conteze ţara asta pentru ei, de nici măcar nu se mai ostenesc să ne lase senzaţia că vor să se schimbe. Că înţeleg ceva din lumea asta nouă în care vrem să trăim, din democraţia la care nu ne oprim să visăm.

Pentru că, altfel, nu-mi explic cum de cel mai mare şi mai puternic partid al ţărişoarei noastre vrea să-şi spele imaginea de hoţi, de comunişti şi de plagiatori cu nişte alegeri la care au un singur candidat. Şi ala condamnat la închisoare cu suspendare (în primă instanţă) pentru furt de voturi. Şi ăla un baron parvenit de Teleorman, care a sărăcit şi umilit un judeţ întreg. Care s-a făcut cunoscut numai pentru morţii pe care i-a scos la vot, pentru măsurile UE de blocare a finanţărilor pentru întreaga Românie, pentru învârtelile făcute de el cu toate firmuliţele lui de casă, abonate la banii noştri. Numai pentru căsoaia aia de neam-prost a lui, întinsă pe câteva străzi din Alexandria, care nu se mai termină de ridicat din banii lui de angajat numai la stat.

Cât de prost şi de nesimţit trebuie să fii ca politician să nu pricepi că nu aşa te schimbi? Că nu aşa îţi apropii electoratul? Că nu mai merge, tată, în secolul ăsta în care trăim, cu găinării comunsitoide, în care partidul care guvernează ţara asta nu-i în stare să scoată, după zeci de ani, un om normal, inteligent, şcolit pe bune, care să conducă şandramaua aia roşie? Cât de jalnic, de stupid şi de patetic poţi fi tu, un politician care te zbaţi la toate alegerile să strângi voturi pentru ai tăi, să aduni bani pentru partiduţ, să mai faci nişte învârteli ca să-ţi ţii scăunelul tău şi pe al baronaşilor tăi, să nu pricepi că eşti de râsul lumii? Că eşti ultimul penibil al neamului, când partidul tău cu pretenţii că-i cel mai mare şi mai tare din ţărişoară scoate pe tarabă un singur candidat, simulând nişte alegeri democrate, pe care şi Ceauşescu le-ar considera cel puţin amuzante.

Mă întreb cât de orbit de putere şi de bani trebuie să fii tu, politicanul PSD-ist, de n-ai înţeles absolut nimic din huiduielile pe care acum vreun an le-ai auzit de la români. N-ai înţeles nimic din umilinţa de a tot pierde alegeri prezidenţiale. N-ai înţeles nimic din valurile de ură pe care le-a stârnit tabloul cu sutele de baroni locali şi penali, printre care şi penibilul ăsta îmbălsămat şi scos ca unic candidat, plimbaţi pe toate ecranele cu mâini legate, înconjuraţi de mascaţi, judecaţi ca ultimii infractori.

Mă tot gândesc la politicienii ăştia ai noştri. La toţi. Şi-mi amintesc de toate speranţele pe care ni le-am pus, pentru a nu ştiu câta oara, toamna trecută, în ei. Atunci când chiar credeam cu milioanele că ne luăm ţara înapoi. Că o să scăpăm de hoţi şi de corupţi, că se va face odată curăţenie şi pe uliţa politicii româneşti, că nu o să mai fim de răsul lumii cu toţi penalii puşi în cele mai înalte fotolii din palate şi case ale poporului.

Mă tot gândesc la asta şi-mi vin în minte cuvintele domnului preşedinte Iohannis, imediat după primul tur al prezidenţialelor din 2014: „Pentru mii de români care trăiesc şi muncesc în străinătate, dreptul la vot, un drept fundamental, a fost încălcat. În calitate de preşedinte, voi solicita partidelor politice ca, în timp de şase luni, să elaboreze legislaţia privind votul prin corespondenţă şi votul electronic. Este inadmisibil să continuăm în acest fel procesul electoral în România. Nu mai suntem la începutul anilor ’90, suntem în secolul XXI. Să ne comportăm ca atare. Nu vreau să mai avem niciodată o astfel de situaţie, când românii nu pot vota”. 

Mă tot gândesc la promisiunea asta a domnului preşedinte, la zvâcnirile penibile ale liberalilor lui, la blaturile lor, la votul prin corespondenţă călcat în picioare de aceeaşi horă politică încinsă de toţi baronii la un loc. Mă tot gândesc şi încep să-nţeleg de ce un Dragnea unic candidat pentru cel mai mare partid al ţării e perfect pentru o Românie de anii ’90 în care am rămas.