Cine este Şerban Nicolae, viitorul şef al Senatului: campionul jignirilor, şoferul unui condamnat PSD, „măcelar“ al Justiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De profesie avocat, începuturile politice ale lui Şerban Nicolae îl leagă de Ion Iliescu, faţă de care se simte „categoric” mai legat decât de Liviu Dragnea. De-a lungul vremii acesta s-a făcut remarcat prin ieşirile jignitoare la adresa colegilor din Parlament precum şi prin asigurarea spatelui celor cu probleme penale din PSD. Fie din poziţia de avocat, fie din cea de parlamentar.

Şerban Nicolae şi-a început cariera politică în 1990, la patru ani după ce a absolvit Liceul Industrial nr. 37 (astăzi, Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”) din Bucureşti, intrând ca membru în Frontul Salvării Naţionale (FSN), condus atunci de Ion Iliescu. În urma unor conflicte interne din formaţiune, acesta ajunge în 1992 să fie printre fondatorii Frontului Democrat al Salvării Naţionale (FDSN).

În 1997 acesta termină Facultatea de Drept de la Universitatea Româno-Americană, iar în 2000, din postura de avocat, acesta îl apără pe Ion Iliescu în procesul intentat acestuia în campania electorală pentru pentru utilizarea unor caricaturi protejate de drepturile de autor.

Evacuat din apartamentul în care n-a plătit chirie 12 ani

Ajuns preşedinte, Ion Iliescu îi întoarce serviciul lui Şerban Nicolae şi îl numeşte consilier la Cotroceni între 2001-2004. Mai apoi, Iliescu îl numeşte pe Nicolae, la propunerea premierul Adrian Năstase, în postul de ministru pentru Relaţia cu Parlamentul. În acelaşi an acesta obţine şi primul său mandat în Senat, unde avea să se întoarcă de două ori, în 2012 şi 2016.

Din funcţia de consilier al lui preşedintelui, acesta a primit din partea RA-APPS un apartament cu trei camere, de peste 150 mp, pentru care plătea o chirie de 400 de lei. După ce a părăsit funcţia de consilier în 2004, deşi nu mai avea dreptul legal să locuiască acolo, acesta rămâne în apartamentul de pe strada Mihai Eminescu până în 2016, când este evacuat. În 2010 acesta era dat în judecată de RA-APPS pentru că a refuzat să mai plătească chiria majorată la aproape 4.000 de euro.

La începutul anului 2009, Şerban Nicolae a lucrat timp de şapte luni ca secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor în guvernul PSD-PD. Ministrul de Interne era atunci Dan Nica, care avea peste ani să ajungă să fie cercetat pentru fapte de corupţie în dosarul „Microsoft”.

Cum şi-a căpătat Şerban Nicolae pseudonimul - „şoferul lui Voicu”

În perioada 2010-2011, social-democratul îşi punea din nou în valoare funcţia de avocat, apărându-l atunci pe senatorul PSD Cătălin Voicu, acuzat de trafic de influenţă. În iunie 2011, Şerban Nicolae îl aştepta pe Cătălin Voicu la poarta Penitenciarului Rahova, acesta din urmă ieşind din arestul preventiv. Cu toate astea, Voicu nu scapă de închisoare şi petrece şapte ani după gratii.

Senatorul Cătălin Voicu (S) în maşina senatorului PSD Şerban Nicolae (D) părăseşte împreună cu soţia Penitenciarul Rahova din Bucureşti în 18 iulie 2011 FOTO Mediafax / Octav Ganea

Fostul senator PSD Cătălin Voicu (S), în maşina senatorului PSD Şerban Nicolae (D), părăseşte împreună cu soţia Penitenciarul Rahova din Bucureşti în 18 iulie 2011 FOTO Mediafax / Octav Ganea

Şerban Nicolae avea să-şi întărească poziţia de apărător al corupţilor la începutul lui ianuarie 2017, atunci când PSD îl pune în fruntea Comisiei Juridice din Parlament. Aici, acesta introduce mai multe amendamente şi propuneri controversate, printre care şi amentamentul la proiectul de Lege privind graţierea, prin care cei condamnaţi la închisoarea cu executare pentru dare sau luare de mită, trafic de influenţă sau cumpărare de influenţă ar fi urmat să fie graţiaţi sub rezerva achitării prejudiciului. Unul dintre principalii beneficiari ai acestui amendament care avea să determine proteste masive în stradă, era şi liderul PSD de atunci, Liviu Dragnea.
 

Grobianism şi remarci naziste

În aceeaşi perioadă, Şerban Nicolae ajunge să fie cunoscut publicului pentru replicile deplasate din plenul Parlamentului către colegii parlamentari, pentru ca mai apoi să treacă la trimiteri naziste vizavi de preşedintele Klaus Iohannis. La începutul lunii aprilie 2017, Şerban Nicolae l-a jignit în repetate rânduri pe senatorul USR Mihai Goţiu, la care s-a referit ca fiind „analfabet“, „prost“, sau „nespălat“.

„Domnule preşedinte, dacă îngăduiţi, nu e problemă de ordine de zi. Vreau doar să-mi exprim dezgustul faţă de gestul unui domn senator care şi-a permis ca, într-o conferinţă de presă, să facă nişte afirmaţii la adresa mea, să spună nişte minciuni, cum că eu fac nişte propuneri legislative pentru corupţi. Pe mine nu mă deranjează că, încercând să fie preţios, se dovedeşte a fi analfabet şi confundă semantica cu semiotica. Nu mă deranjează că vorbeşte de Parlament şi de Senat ca fiind două instituţii diferite, nu mă deranjează nici măcar că doarme în plenul Parlamentului şi că sare mătreaţa din el. Mă deranjează însă când îşi permite cineva să spună asemenea minciuni la adresa mea”, răbufnea social-democratul la adresa lui Mihai Goţiu.

Anul trecut, social-democratul declara în cadrul dezbaterilor privind declararea zilei de 26 Octombrie - Ziua Mişcării de Rezistenţă Armată Anticomunistă, că partizanii anticomunişti din munţi au slăbit capacitatea de apărare a României. El a mai spus că încercarea de schimbare a stăpânului sovietic cu stăpânul american nu era cu nimic mai bună şi a susţinut că Stalin şi Churchill au fost în egală măsură doi criminali

Şerban Nicolae: „Penală este mama care v-a făcut”

La sfârşitul anului 2017, în şedinţa Parlamentului în care se votau modificările la Legile Justiţiei, Şerban Nicolae a avut o ieşire deplasată la deputata USR Cosette Chichirău, făcând-o „proastă”, şi afirmând că „am o poză în care dvs faceţi sex anal”.

În mijlocul circului din Parlament, Cosette Chichirău transmitea live pe Facebook neînţelegerile din plen, iar la un moment dat s-a îndreptat către Şerban Nicolae, pe care l-a numit penal, aducându-i aminte că l-a aşteptat pe senatorul PSD Cătălin Voicu la poarta puşcăriei şi l-a condus pe aceasta acasă. Chichirău i-a spus lui Şerban Nicolae că există acea poză de când era şoferul lui Voicu. În replică, Şerban Nicolae i-a adus mai multe jigniri:  „Cum sunt eu penal, ce am furat eu? Penală este mama care v-a făcut aşa nesimţită! Dumneata nu ai nicio meserie, nu-ţi este ruşine să primeşti banii ăştia nemunciţi? Leafa mărită îţi place, nu? Nu vă hliziţi fasolea aşa la mine! Vă rog frumos, nu mai râdeţi, că este o imagine dezolantă. Căutaţi un coleg alfabetizat, care a terminat două clase şi să vă scrie o plângere penală la adresa mea, să vedeţi ce am furat eu. Dumneavoastră sunteţi atât de proastă! CV-ul este în poze? Sunteţi atât de proastă încât e incredibil ce spuneţi. Demonstraţi că am fost eu şofer. Aveţi o poză? Poza e CV? Eu am o poză în care dvs faceţi sex anal. Ce să facem?“



Deşi în cele din urmă social-democratul şi-a cerut scuze, de-a lungul vremii acesta nu a încetat cu atacurile. În octombrie 2019 acesta a făcut mai multe referinţe la adresa preşedintelui Klaus Iohannis. Mai întâi, într-o postare pe Facebook, acesta s-a referit la şeful Statului ca „gauleiter” - apelativ folosit pentru un conducător al unui district din Germania nazistă sau al unui teritoriu aflat sub ocupaţie nazistă. O săptămâna mai târziu acesta spunea despre Klaus Iohannis că încearcă „exterminarea PSD-iştilor pe un model de acum 70-80 de ani”, făcând trimitere la acţiunile naziştilor. Afirmaţiile sale au fost apoi condamnate de Institutul Naţional Elie Wiesel, care a atenţionat că asemenea declaraţii „îndepărtează România de valorile şi principiile democraţiei”.

Între Iliescu şi Dragnea

Întrebat anul trecut într-o emisiune la Digi24 de cine se simte mai legat între Ion Iliescu şi Liviu Dragnea în privinţa carierei sale politice, Şerban Nicolae a subliniat că e „categoric” mai legat de Ion Iliescu şi fostul premier Adrian Năstase decât de Liviu Dragnea. În aceeaşi emisiune acesta a dezvăluit şi versiunea sa a poveştii privind poza care i-a adus pseudonimul de „şoferul lui Voicu”.

 „Am fost deminitar înaintea lui Voicu. La momentul respectiv, când s-a făcut celebra poză – eram cu maşina mea, ca să ne înţelegem, nu eram şoferul lui sau cu maşina lui –, eu fusesem consilier de stat al preşedintelui Iliescu, fusesem ministru, fusesem senator. Eu am fost senator înaintea lui Voicu. Nu Voicu m-a adus în politică, pentru că eu am început politica în 90. (..), Mai degrabă sunt legat de Ion Iliescu, de Adrian Năstase, de o serie de lideri politici...“, explica Şerban Nicolae.

Şerban Nicolae, propus de PSD pentru şefia Senatului
 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite