Prea multă putere care te lasă fără putere

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
PSDImagine
PSDImagine

Este greu pentru mine să explic cuiva situaţia actuală din PSD. Pentru că n-ar putea înţelege lucrurile acestea care, într-o democraţie, n-au sens şi sunt inacceptabile. Nu mă dezic niciun moment de ceea ce am spus, nu o dată, despre PSD şi despre problemele sale interne. Nu mă dezic de deciziile şi de angajamentele mele. Am acţionat cu bună-credinţă şi aşa voi face şi de acum încolo.

Criza partidului este o parte a gravei crize a democraţiei româneşti care, mă tem, este în colaps, sub asaltul batalioanelor intereselor private şi de grup, şi a abdicat de la servirea interesului public.

Congresul Extraordinar din primăvară nu a rezolvat nimic, ci doar a accentuat deficitul de democraţie din partid. Vrând toată puterea, eliminând din conducere pe oricine nu era din tabăra sa, liderul partidului este pe cale să piardă orice urmă de putere. Extreme care puteau fi evitate, dacă toţi cei angrenaţi în acest spectacol grotesc al luptei pentru putere aveau un minim reflex democratic, şi simţul responsabilităţii faţă de ţară, de cetăţeni, de membrii şi simpatizanţii PSD.

Indiferent de rezultatul confruntării din CEx de azi, PSD nu trebuie să uite pentru ce există, care sunt obligaţiile sale faţă de cetăţeni, şi faţă de ţară, până la urmă.

Partidul nu mai are identitate. Nu mai are chip, nu mai produce idei, nu mai produce lideri. Nu mai ştie de ce este un partid social democrat. Nu mai ştie pe cine reprezintă, până la urmă. Ne-am îndepărtat de realitatea de zi cu zi a românului, trăim într-un soi de bulă. Dialogul social este inexistent. Dialogul în partid a devenit o imposibilitate. La Congresul din martie am promis un proiect de ţară şi am oferit o declaraţie de război; în loc să pacificăm societatea, am alimentat conflicte. Schimbarea trebuie făcută, dar nu cu forţa, ci doar construind un consens în privinţa conţinutului ei. Asta nu înseamnă să ne impună alţii agenda, ci să convingem de principialitatea şi de buna-credinţă a agendei noastre.

Da, partidul trebuie să rămână unit şi solidar. Dar pe ce bază unit, şi solidar cu cine, sau cu ce? Personalizarea politicii ne-a dus într-o fundătură, din care nu ştim cum să ieşim. În loc să gândim în termeni de valori şi principii, aşa cum ar fi normal, discutăm doar de fidelitate faţă de lider şi de eliminarea celor care nu sunt cu el. Partidul are nevoie de redemocratizare, de acceptarea diferenţelor de opinie, de discutarea lor deschisă, de transparenţă în luarea deciziilor, de consultarea tuturor celor interesaţi atunci când se structurează ele, de respect între noi.

Prelungirea crizei nu va face decât să ducă la extrem fragmentarea scenei politice, şi guvernarea României în pragul imposibilului. Ni se pare că am rezolvat toate problemele naţiunii şi rămăsese doar finalizarea răfuielilor de pe scena politică?

De ce vrem, până la urmă, puterea? Ştim ce să facem cu ea? Ce a făcut liderul cu puterea, necenzurată până acum, de care a dispus? A schimbat două guverne, după principii greu de înţeles, şi mai greu de acceptat. A impus o foaie de parcurs, după care nu s-a ţinut de ea. Nu şi-a asumat niciodată răspunderea pentru alegerile făcute, atunci când s-au făcut numirile în Guvern şi în fruntea unor instituţii importante ale statului.

Colapsul PSD, oricând posibil, în această stare de iresponsabilitate a celor care-l conduc, nu serveşte nimănui. Nici măcar adversarilor lui politici, nici celor care cred că PSD este un obstacol în calea intereselor lor. Nu poţi spune că ai triumfat, stând pe ruinele democraţiei. Aşa ceva nu poate fi acceptat.

Nu dau sfaturi nimănui şi nici nu-mi plac lozincile. Dar să nu uităm un lucru: de rezultatul CEx de azi şi de deciziile care vor fi luate în perioada imediat următoare depinde capacitatea PSD de a mai însemna ceva în politică sau de a deveni doar un peştişor ornamental în acvariul mediocrităţii politice şi al lipsei de proiect.

Dacă vom acţiona cu raţiune şi responsabilitate, PSD va rămâne unit. Este dorinţa celor care ne-au votat şi ne susţin. Este dorinţa membrilor şi simpatizanţilor PSD. Este obligaţia celor care conduc azi partidul. Să ne întoarcem la oameni, la nevoile şi la aşteptările lor, la politica de centru stânga, social democrată, pe care s-o facem cu mijloacele politice şi într-o deplină democraţie.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite