Premieră pe scena politică: strada rupe coaliţia?

USL fumegă astăzi, iar fitilul a fost aprins de Crin Antonescu, folosind drept combustibil energia Pieţei Universităţii. După câteva luni de hiper-majoritate, scena politică este pe cale să fie fracturată de un nou clivaj major care va aduce mai mult echilibru politic, un risc crescut de instabilitate şi o recalibrare a jocului de putere cu implicaţii până la sfârşitul acestui deceniu.

În urmă cu vreo şapte luni, întrebam pe acest blog dacă îşi permite PSD o absenţă de 20 de ani de la Palatul Cotroceni. Spuneam atunci că, în ipoteza în care PSD nu va avea un candidat şi îl va susţine pe Crin Antonescu, social-democraţii îşi vor lua adio de la funcţia prezidenţială până în 2022-2024. Cu alte cuvinte, de la ultimul preşedinte de stânga al României până când PSD ar mai avea posibilitatea reală de a câştiga funcţia prezidenţială vor trece cam 20 de ani.

Ultimul schimb de replici petrecut ieri seară între Victor Ponta şi Crin Antonescu vine să confirme că PSD nu îşi permite 20 de ani de absenţă de la Palatul Cotroceni. Va avea candidat propriu, un candidat al stângii, acest lucru petrecându-se nu doar la dorinţa liderilor PSD, ci şi sub influenţa unui factor neaşteptat: presiunea străzii care i-a aruncat pe Crin şi pe Victor, artizanii USL, pe căi politice diferite ce i-ar putea aduce, peste numai un an, în postura de adversari în cursa prezidenţială.

Cum s-a ajuns însă la această stare de lucruri?

Uniunea Social Liberală a câştigat alegerile de o manieră entuziasmantă. Călărind un tsunami popular care nu mai lovise coastele mioritice de la începutul anilor `90, USL a câştigat potul cel mare. Poate prea mare pentru nevoia de echilibru democratic. Peste 60% din voturile celor aproape 7,7 milioane de români care au venit la vot, reprezentând 4,3 milioane de alegători uselişti. Raportat la numărul total de persoane înscrise pe listele electorale (18,4 milioane alegături), USL a obţinut cam 23% din voturile românilor. Nu la fel de spectaculos, dar mult comparativ cu următoarea clasată care a luat 6,5% din totalul populaţiei cu drept de vot. Cele mai multe voturi, 10,7 milioane, reprezentând peste 58% din totalul populaţiei cu drept de vot au fost “câştigate” de “partidul” celor care stau acasă, refuzând să se prezinte la urne, dar dornici astăzi de a protesta pe străzile marilor oraşe.

Dacă ne uităm la sondajele realizate până la momentul “Roşia Montană”, tremuratul chiloţeilor prezidentiali invocaţi de domnul Antonescu, şi declaraţia lui Victor Ponta potrivit căruia PSD nu îl susţine cu forţa pe Antonescu pentru Cotroceni, USL se menţinea detaşat în frunte, variind între 57,1% intenţie de vot în măsurătoarea INSCOP Research şi 58% sau 60% în măsurătoarea altor institute. Rămâne de văzut ce ne vor aduce primele măsurători care vor decanda furtuna politică din aceste zile.

Dincolo de românii care participă de regulă la alegeri şi care creditează încă USL, poporul în ansamblu său, nu plesneşte de entuziasm. Indicatorul “Direcţia în care merg lucrurile” arată un procent de 22-25% care susţin că lucrurile merg într-o direcţie bună, acest volum de populaţie fiind, în linii mari, similar cu volumul bazinului de votanţi USL din decembrie 2012.

În aceste condiţii, cei aproape 60% care au stat acasă la alegerile parlamentare sunt sceptici şi reprezintă o miză pentru mulţi. Cât de relevanţi sunt aceştia în strategiile politice? Crin Antonescu, aflat într-o scădere continuă a încrederii publice, vrea să oprească prăbuşirea şi mizează totul pe o singură carte ofensivă. Desprinderea de tutela PSD şi construirea propriului drum. Pe care ar dori să defileze, flancat de electorat liberal (nu foarte numeros), electorat de dreapta din zona Băsescu şi mai ales de o parte cât mai consistentă din cei aproape 60%, dezamăgiţi de politică şi care nu vin la urne. Succesul unei asemenea strategii este dificil de anticipat şi imaginat. El depinde de credibilitatea mesajului, a emiţătorului, de disponibilitatea publicului absent de a ieşi la vot şi de a-l alege pe Antonescu. Complicat. Cu toate acestea, liderul liberal a decis să îşi ia sabia în propriile mâini şi să plece cu ea la război. Este un act de curaj, nebunesc spun unii, dar de care luăm act cu interes pentru că se întâmplă deja sub ochii noştri, schimbând complet scena politică.

La rândul său, Victor Ponta a coborât în adâncurile minei de la Roşia Montană pentru a da lumină electoratului PSD, majoritar în USL, şi electoratului de centru-stânga mai activ politic şi mai iubitor de rezolvarea problemelor economico-sociale, de locuri de muncă, decât de agende ecologiste pretenţioase. Ponta vizează tot o miză prezidenţialistă, dar prin raportare la alt bazin electoral, nu neapărat mai mare, dar cu siguranţă mai prezent la urne; cel puţin până acum.  

Nu-mi rămâne decât o singură constatare. O mişcare de stradă este pe cale să spargă o coaliţie/alianţă politică aflată  la putere în România. Alianţa D.A. nu a fost trântită de stradă, ci de jocurile de putere. Coaliţia care i-a susţinut pe Emil Boc şi Mihai Răzvan Ungureanu nu s-a prăbuşit la presiunea străzii, ci în urma altor jocuri de putere.

USL fumegă astăzi, iar fitilul a fost aprins de Crin Antonescu, folosind drept combustibil energia Pieţei Universităţii. După câteva luni de hiper-majoritate, scena politică este pe cale să fie fracturată de un nou clivaj major care va aduce mai mult echilibru democratic, un risc crescut de instabilitate politică şi o recalibrare a jocului de putere cu implicaţii până la sfârşitul acestui deceniu.