Politică

articolul anterior articolul urmator

Ludovic Orban a discutat cu Angela Merkel despre necesitatea intrării României în Spaţiul Schengen

9
27 Nov 2020 15:26:11
Autor: News.ro
Ludovic Orban si Angela Merkel FOTO Facebook PNL
Ludovic Orban si Angela Merkel FOTO Facebook PNL

Premierul Ludovic Orban a avut o discuţie vineri, în sistem de videoconferinţă, cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei. Printre subiectele abordate a fost şi cel al intrării României în Spaţiul Schengen, „iar o decizie favorabilă, în cel mai scurt timp posibil, ar reconfirma statutul ţării noastre de membru deplin angajat, al Uniunii Europene, precum şi contribuţia sa substanţială la succesul proiectului european”, transmite Guvernul.

„În cadrul discuţiei, au fost trecute în revistă temele de actualitate de pe agenda bilaterală şi europeană, cu accent pe oportunităţile de aprofundare a cooperării româno-germane în următoarea perioadă. Prim-ministrul Ludovic Orban a evocat nivelul excelent al relaţiei bilaterale şi natura strategică a acesteia şi a subliniat interesul major al României pentru aprofundarea cooperării româno-germane, cu precădere pe dimensiunea economică. Germania este cel mai important partener economic al României, iar investiţiile şi expertiza germană vor continua, fără îndoială, să aibă o contribuţie-cheie la dezvoltarea ţării noastre”, arată Executivul, într-un comunicat de presă.

Orban a mai adus în discuţie calitatea deosebită a relaţiilor interumane dintre România şi Germania, facilitate de prezenţa şi contribuţia minorităţii germane din România la cultura, economia şi politica românească, respectiv de existenţa, pe teritoriul Germaniei, a unei numeroase comunităţi româneşti.

Şeful Guvernului a subliniat aprecierea pentru eforturile depuse de Preşedinţia germană a Consiliului UE, inclusiv în gestionarea provocărilor generate de pandemia de COVID-19. Acesta a subliniat, totodată, importanţa unei coordonări mai strânse la nivel european pentru asigurarea unui control eficient al crizei sanitare, dar şi pentru lansarea cu celeritate a programelor de redresare economică. 

Premierul Ludovic Orban a evidenţiat necesitatea stringentă de a ajunge la un acord privind Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 şi Planul European de Relansare Economică, care să permită mobilizarea cât mai rapidă a fondurilor europene. A afirmat sprijinul României pentru o soluţie echilibrată, constructivă şi acceptabilă pentru toate statele membre, în folosul cetăţenilor şi companiilor europene.

Şeful Executivului a reiterat „importanţa deosebită acordată de ţara noastră aderării la spaţiul Schengen. România îndeplineşte deja criteriile tehnice în acest sens, iar o decizie favorabilă, în cel mai scurt timp posibil, ar reconfirma statutul ţării noastre de membru deplin angajat, al Uniunii Europene, precum şi contribuţia sa substanţială la succesul proiectului european”.

De asemenea, prim-ministrul a evidenţiat candidatura României pentru găzduirea sediului viitorului Centru european de competenţe în materie de securitate cibernetică şi a accentuat argumentele solide ale ţării noastre în susţinerea acesteia.  

„Cei doi înalţi oficiali au realizat şi un schimb de vederi cu privire la evoluţiile din vecinătatea estică şi sudică a României, cu accent asupra situaţiei post-electorale din Republica Moldova. Rezultatele recentului scrutin prezidenţial din Republica Moldova confirmă voinţa cetăţenilor pentru un parcurs democratic, racordat la standardele şi valorile europene. Prim-ministrul Ludovic Orban şi Cancelarul Angela Merkel au convenit, în acest context, asupra importanţei menţinerii sprijinului, inclusiv la nivel european, pentru procesul de reformă democratică din Republica Moldova”, conchide sursa citată.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

9 Comentarii

Lucifer
27.11.2020, 15:31:10

Asta dacă va mai exista Spaţiul Schengen, că Franţa vrea să-l modifice prin desfiinţare. Apropo, dacă Hungaria pleacă din UE, noi pe unde o mai cotim spre Europa( cu Schengen sau nu....)?

-4 (6 voturi)
Pompierul Parpoules
27.11.2020, 15:36:11

"Ludovic Orban a discutat cu Angela Merkel despre necesitatea intrării României în Spaţiul Schengen" Poza este veche dar totusi ce i-a spus Angela? ???? "Imi dai Portul Constanta" si intri in Schengen? "Iei cei 1 milion de It-isi, Doctori, Ingineri si intri in Schengen"?

-6 (8 voturi)
Cetăţeanul Turmentat
27.11.2020, 15:54:34

@ Pompierul vietii Du-te stinge focul de la mansarda, baiete, caci mai rau decat a fi pe langa nu e decat sa aberezi tot timpul!

+8 (10 voturi)
Ludwig
27.11.2020, 16:10:27

Degeaba, Olanda ne va pune o talpa. Mai nou si Finlanda... Oricum aduceti-va aminte de valul de imigranti ce venea din turcia...Pe noi ne ocoleau caci nefiind in schenghen, nu puteau intra liber ci doar cu controale. Mie unul imi convine ca se pot introduce arme si droguri mult mai usor. Schengehnul a fost gandit pentru firma nu pentru omul simplu ce poate merge cu buletinul sau pasaportul in cadrul UE. Oricum Anglia nu e in schenghen, irlanda la fel, Cipru nu e in schenghen si uite asa nu au mai murit ca nu sunt in schenghen...

-8 (12 voturi)
kalu kalu
27.11.2020, 15:33:20

ba ludovic, este o cauza pierduta !!! Tot statut de sclavi vom avea in fata lor. Bine, este drept ca si noi "muncim" mult la asta !!!

0 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (9)

Modifică Setările