Preşedintele Comisiei de Mediu din PE, despre OUG-ul pentru ariile protejate: A dinamita un sistem întreg printr-o OUG este cel puţin nechibzuit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Europarlamentarul PNL Adina Vălean.
Europarlamentarul PNL Adina Vălean.

Preşedintele Comisiei de Mediu din Parlamentul European, europarlamentarul liberal Adina Vălean, susţine că statul nu are resursele şi nici expertiza necesară pentru a administra ariile protejate în locul ONG-urilor de mediu, considerând că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului emisă joi pe acestă temă nu este oportună. Aceasta a explicat că o astfel de decizie se ia numai în urma consultării cu toţi actorii implicaţi.

Preşesintele Comisiei de Mediu din Parlamentul European, europarlamentarul PNL Adina Vălean a cerut vineri autorităţilor române să iniţieze o dezbatere publică, cu toţi actorii implicaţi, pe subiectul administrării ariilor protejate, mesajul său venind în urma Ordonanţei de Urgenţă (OUG) adoptată de Guvern joi. Aceasta a susţinut, într-un comunicat de presă, ca nu este oportună Ordonanţa de Urgenţă emisă joi de Guvern, prin care se elimină noţiunea de custode din legislaţia ariilor protejate, urmând ca administrarea acestora să treacă dinspre ONG-urile de mediu la o structură de stat, numită Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP).

„Ordonanţa de Urgenţă pe această temă nu este oportună. Subiectul administrării ariilor protejate e foarte important şi e nevoie de dezbatere cu toţi actorii implicaţi pentru a remedia eventualele carenţe ale legii. Custodele poate fi reglementat mai strict, atribuţiile împărţite mai echilibrat între autorităţile statului şi custode, dar acesta nu poate fi desfiinţat şi înlocuit cu statul care este (dovedit) cel mai prost administrator”, susţine europarlamentarul Adina Vălean.

Potrivit europarlamentarului, deşi ordonanţa invocă alinierea la legislaţia europeană, în realitate, ariile protejate din Europa au un management mixt. Adina Vălean a adaugat şi că în România custozii au existat organizaţii care au atras fonduri şi au făcut muncă de conservare şi protejare pentru zone în care statul nu a avut nicio implicare.

„ANANP nu are niciun fel de experienţă de administrare, fiind o structură relativ nouă, de unde şi îngrijorarea că nu va dispune de resursele şi expertiza necesară pentru a continua munca custozilor actuali. Experienţa de peste un veac în domeniul ariilor protejate ne arată că cele mai bune soluţii de management sunt cele colaborative şi că actorii importanţi sunt conservaţioniştii şi comunităţile locale, nu cele centrale. În România, cei mai mulţi administratori ai ariilor protejate au accesat fonduri europene pentru a le putea întreţine, depăşind obstacolele birocratice inutile, pe care, în trecut, statul român le-a pus în calea acestor organizaţii. A dinamita un sistem întreg printr-o ordonanţă de urgenţă este, cel puţin, nechibzuit”, a mai declarat Adina Vălean.

La rândul său, Florin Stoican, preşedintele Asociaţiei Parcul Natural Văcăreşti, susţine că „după aproape 20 ani în care statul nu a făcut nimic, acum, subit, printr-o ordonanţă de urgenţă adoptată fără niciun fel de consultare şi dezbatere, se elimină noţiunea de custodie".

„Este normal ca statul prin ANANP să-şi asume responsabilitatea administrării ariilor naturale protejate, însă preluarea directă a administrării trebuie să fie un obiectiv strategic pe termen lung. Nu se poate fără deschidere către parteneriate public-private cu instituţii de învăţământ şi cercetare, ONG-uri şi comunităţi locale care să se implice direct în administrare, sub coordonarea ANANP. Acestea au expertiză şi experienţă în anumite domenii (speologie, ornotologie, paleontologie, silvicultură, botanică etc.) sau zone (organizaţii locale implicate şi foarte bune cunoscătoare a ariilor protejate din zona lor)", afirmă într-un comunicat de presă Florin Stoican, preşedintele Asociaţiei Parcul Naţional Văcăreşti.

Potrivit acestuia, ANANP ar trebui să preia cele 367 arii naturale protejate care nu au un custode la ora actuală şi să rezilieze contractele în cazul administratorilor şi custozilor care nu îndeplinesc criteriile de performanţă sau sunt în conflict de interese.

Potrivit Ordonanţei de Urgenţă adoptate joi de către Guvern, atribuţiile custozilor sunt preluate de către Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, scopul "fiind administrarea unitară a acestor arii naturale şi realizarea unor proiecte de infrastructură cu finanţare europeană în cadrul financiar 2014 – 2020".

Potrivit documentului guvernului, în prezent, administrarea ariilor naturale protejate este „neunitară şi dispersată", fiind realizată de diferiţi custozi, fapt care „conduce la un nivel scăzut în prioritizarea măsurilor de conservare şi identificarea nevoilor de finanţare şi implementare a acestora".

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite