Presedintele Iliescu considera ca senatorul UDMR Sogor Csaba este un "element ratacit mental"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

El cere o reactie a Parlamentului. Nationalismul extremist este inacceptabil

Presedintele Ion Iliescu considera ca liderii maghiari din Harghita, care au propus transformarea, pe plan local, a Zilei Nationale a Romaniei in zi de doliu pentru maghiarime sunt "elemente ratacite mental". Presedintele l-a sunat joi seara pe prefectul Harghitei si a aflat ca primarul Csedo Csaba Istvan, semnatar al comunicatului, "s-a dezis de aceasta chestiune si a recunoscut ca a reactionat sub presiunea senatorului initiator si care face parte din asa-zisa grupare reformisto-radicala a lui Laszlo Tokes". Pentru ca acest comunicat incalca Constitutia (Art 30, alin. 7, care interzice defaimarea tarii si Art. 50, alin. 1 care spune ca fidelitatea fata de tara este sacra), presedintele Ion Iliescu considera ca senatorul Sogor Csaba, initiatorul documentului, este pasibil de "masuri curente" si ca Parlamentul trebuie sa ia o atitudine fata de el. "Este cum nu se poate mai nepotrivita si stridenta aceasta manifestare de un nationalism extremism inacceptabil. (...) Se vede ca exista oameni cu mintile ratacite. (...) Este expresia unor stari de spirit depasite de istorie si nocive pentru climatul nostru de convietuire. Ma bucur ca (...) UDMR a reactionat prompt, dezavuand aceasta actiune si indemnand oamenii sa se comporte normal. Deci a fost o actiune a unor elemente ratacite mental si care se afla in discordanta totala cu viata noastra", a declarat ieri, la Palatul Cotroceni, seful statului. Presedintele a remarcat ca, recent, postul national ungar de televiziune a difuzat o emisiune revizionista. Si in acest caz, ca si in cazul senatorului UDMR, Sogor Csaba, presedintele crede ca sunt necesare replici, insa moderate. "Nu trebuie nici sa dramatizam, sa transformam asa ceva in stare conflictuala. Asta doresc elementele extremiste si religioase, sa induca aceasta stare de spirit ca ar exista stari conflictuale intre populatia majoritara si minoritatile nationale. (...) Tot in aceste zile, postul national de televiziune din Ungaria a avut o emisiune agresiva la adresa Romaniei. (...) Vin cu vechile povesti care contesta continuitatea istorica a romanilor, dezavueaza Tratatul de la Trianon. Se reanima niste teze reactionare si neconforme cu istoria si cu realitatea vietii contemporane de pe continent...", a spus presedintele. Intrebat care trebuie sa fie reactia statului fata de aceste manifestari, "revizioniste", dupa cum el insusi le-a calificat, Iliescu a raspuns: "Nu este vorba de toleranta. Cand este vorba de principii nu poate fi vorba de nici un fel de toleranta si cedare. In acelasi timp, cand este vorba de cetateni ai Romaniei, trebuie sa manifestam grija necesara pentru a stabili un climat de intelegere".

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite