Potrivit unui document, preşedintele Iohannis informează Parlamentul că, în urma analizei situaţiei de securitate din regiune, potrivit Constituţiei şi Legii 291/2007, precum şi după consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), la propunerea prim-ministrului, a aprobat intrarea, staţionarea şi operarea în România a unui detaşament portughez, compus din 223 de militari şi tehnica aferentă, relatează Agerpres.
„Agresiunea ilegală şi nejustificată declanşată de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei a afectat fundamental securitatea regională, europeană şi euroatlantică şi are proiecţii negative la nivel global. În scopul iniţierii măsurilor imediate necesare consolidării posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, începând cu decembrie 2021, Comandantul Suprem al Forţelor Aliate din European (SACEUR) a propus şi a primit sprijinul naţiunilor aliate pentru instituirea unor măsuri de vigilenţă sporită”, se arată în scrisoarea transmisă de şeful statului către Parlament.
Documentul transmis de preşedinte României va fi supus aprobării primei şedinţe a plenului reunit a Parlamentului.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate