Preşedintele Iohannis nu se  delimitează de protecţia plagiatorilor prin legea Cîmpeanu. Este de acord cu ce prevede legea?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

A trecut ceva timp de la punerea în dezbatere publică a proiectelor de lege bazate pe proiectul România Educată al preşedintelui Iohannis. Cele mai aprinse discuţii le-au stârnit prevederile privind protecţia plagiatorilor, contrar principiilor enunţate în România Educată. Până în prezent, preşedintele Iohannis nu s-a delimitat de aceste prevederi. Înseamnă că este de acord cu ele?

În toate dezbaterile avute, ministrul Cîmpeanu nu a dat un pas înapoi de la aceste prevederi, ceea ce înseamnă că vrea să le menţină în forma finală a legii.

Ce spune  România Educată

„Etica şi integritatea sunt valori care se cultivă şi se respectă pe tot parcursul educaţional. Unităţile de învăţământ nu vor transmite doar cunoştinţe, ci şi valori, formând oameni civilizaţi, de caracter, care îşi respectă semenii şi instituţiile”.

„TRANSPARENŢA. Sistemul educaţional se bazează pe mecanisme transparente de evaluare şi de asigurare a calităţii, pe o comunicare onestă, deschisă şi permanentă. Prin intermediul transparenţei, se asigură o încredere ridicată, la nivel de sistem, de asumare a responsabilităţii. Măsurile de asigurare a transparenţei trebuie să fie aplicate atât la nivel de sistem, cât şi la nivel instituţional”.

„Cultura integrităţii se transmite atât prin comportamente şi prin norme instituţionale, cât şi prin repere curriculare”.

Poziţia preşedintelui Iohannis, ignorată apoi de Cîmpeanu

Ca răspuns la o scrisoare deschisă semnată de peste 700 de universitari, cercetători, organizaţii civice, care protestau împotriva unui OM care schimba Regulamentul de funcţionare a CNATDCU, preşedintele Iohannis a declarat:

„Am luat act de scrisoarea deschisă a unei părţi importante a comunităţii academice şi a societăţii civile care, solidar, îşi exprimă nemulţumirea cu privire la proiectul normativ ce propune schimbări de substanţă în metodologia de analiză a sesizărilor de plagiat în tezele de doctorat, iniţiat de Ministerul Educaţiei”.

„Aşa cum am afirmat în numeroase ocazii, am toleranţă zero faţă de orice abatere de la cultura integrităţii în mediul academic. Poziţia mea faţă de fenomenul plagiatului rămâne neschimbată”!

„Apreciez că societatea civilă şi mediul academic şi-au exprimat clar punctul de vedere şi aşteptările privind modificările propuse la Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare. Le solicit iniţiatorilor proiectului să ţină cont de îngrijorările şi riscurile sesizate în spaţiul public şi să acţioneze în consecinţă”

Vorbe frumoase, dar ministrul a recidivat, a prevăzut în proiectul de lege măsuri şi mai clare de protecţie a plagiatorilor. Iar preşedintele nu mai spune nimic. Deşi ministrul se laudă că respectă în proiectele de legi ce spune România Educată.

În urma declaraţiei de presă a preşedintelui, proiectul de ordin de ministru a fost retras. 

Cîmpeanu a declarat că a luat  „act de opiniile exprimate” şi că, „mai mult decât atât, atâta vreme cât sunt ministru al Educaţiei nu voi accepta alte solicitări de modificare” a CNATDCU. 

N-a mai modificat nimic la CNATDCU. L-a desfiinţat complet în proiectul de lege! Iar preşedintele Iohannis tace!

Poziţia ministrului Cîmpeanu în privinţa plagiatului

A fost sintetizată de ziarista Emilia Şercan aici, de unde şi preiau un rezumat al poziţiei ministrului Cîmpeanu, inclusiv prin prevederile proiectului de lege girat de ministru.

Iată ce declară ministrul Cîmpeanu:

„un decident responsabil nu poate promova decizii pe care nu le poate susţine prin exemplul personal”.

În august 2021, Cîmpeanu a sesizat  Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMV-B) să-i verifice teza de doctorat. Niciun rezultat după un an de zile, Cîmpeanu fiind şi rectorul acestei universităţi, suspendat pe perioada când ocupa funcţie de ministru. USAMV-B refuză să dea orice explicaţie, apropos de TRANSPARENTA cerută de România Educată. Dată fiind poziţia ministrului Cîmpeanu şi calitatea de girant pentru proiectul de lege a Învăţământului Superior, sesizarea ministrului Cîmpeanu către USAMV-B trebuia rezolvată cu celeritate. Pentru că, nu-i aşa, „un decident responsabil nu poate promova decizii pe care nu le poate susţine prin exemplul personal”. Îi las pe cititori să aprecieze cât de responsabil este ministrul Cîmpeanu.

Prevederi ale legii Învăţământului Superior privind plagiatul

-Prescripţia răspunderii civile după trei ani este reglementată de art. 154, alin. (1) din proiectul Legii învăţământului superior şi elimină posibilitatea de a trage la răspundere – civil, administrativ sau disciplinar – o persoană care a plagiat, care a fraudat date de cercetare sau care a comis abuz fiind într-o funcţie de conducere. 

-Art 73 (7)„Titularul titlului ştiinţific de doctor poate renunţa la titlul obţinut prin act unilateral de voinţă”. Cu toate că CCR a stabilit în Decizia 624/2016 că:

în cazul renunţării voluntare la titlul de doctor, noile dispoziţii nu fac altceva decât să încurajeze un comportament neonest, ilicit, într-un domeniu care ar trebui să fie caracterizat de rigoare, profesionalism şi probitate etică”.

Ministrul Cîmpeanu nu ştia de această decizie a  CCR în cazul OUG pe care a dat-o în calitate de premier interimar, pentru a-l salva pe Ponta de plagiat? Ştia, dar s-a prefăcut că nu ştie! A ignorat-o, pur şi simplu!

-Potrivit proiectul Legii învăţământului superior iniţiat de Sorin Cîmpeanu, retragerea titlului de doctor va deveni efectivă abia în urma deciziei emise de o instanţă de judecată, prevăd art. 158, alin. (5) şi (6) din proiectul Legii. 

Asta înseamnă ani buni de judecată în instanţă, ani în care suspectul de plagiat îşi încasează drepturile rezultate din titlul de doctor şi rămâne în funcţie, inclusiv în funcţia de ministru.

-Sorin Cîmpeanu a decis desfiinţarea, prin proiectul său de lege, a  CNATDCU, instituţia care după 1990 a validat titlurile de doctor şi care în ultimii ani s-a ocupat de analizarea sesizărilor de plagiat. 

S-au scris multe pe tema proiectelor de legi girate de ministrul Cîmpeanu.  Ce nu este clar: susţine preşedintele Iohannis aceste proiecte de legi, le va susţine în asumarea răspunderii guvernului? Trecerea lor prin parlament le scoate din calendarul propus de ministrul Cîmpeanu, şi preşedintele îşi termină mandatul fără să le vadă intrate în vigoare.

Pe surse s-a aflat că nici Coaliţia de guvernare nu susţine legile, motivând că nu au fost discutate în Coaliţie înainte de lansarea în spaţiul public.

În aceste condiţii, îl menţine preşedintele Iohannis în funcţie pe Cîmpeanu, sau va apela la soluţia remanierii acestuia?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite