Politică

articolul anterior articolul urmator

VIDEO Iohannis, înainte de Summitul NATO: Suntem un furnizor de securitate în regiune. Nu putem accepta ideea că unii contribuie şi alţii beneficiază

5
11 Jul 2018 06:55:01
Autor: Maria Tufan
FOTO Eduard Enea
FOTO Eduard Enea

Klaus Iohannis participă miercuri şi joi la Summitul Alianţei Nord-Atlantice care va avea loc la Bruxelles, unde, pentru prima dată, la cel mai înalt nivel aliat, va fi organizată o reuniune distinctă dedicată evoluţiilor de securitate din regiunea Mării Negre, cu participarea Georgiei şi Ucrainei. La întâlnire vor fi prezenţi şi ministrul de Externe Teodor Meleşcanu dar şi ministrul Apărării Naţionale Mihai Fifor.

UPDATE: Klaus Iohannis: Summitul este extrem de important. Obiectivul principal este consolidarea posturii defensive a NATO. Noi am oferit un centru de comandă foarte important şi pentru noi este evident foarte importantă atenţia pe care vrem să o dăm zonei Mării Negre. Credem că vom obţine nu doar atenţie sporită, ci şi prezenţă sporită a NATO pe zona Mării Negre. Împărţirea echitabilă a sarcinilor este necesară, nu putem accepta ideea că unii contribuie şi alţii beneficiază. România a avut poziţia pe care am reafirmat-o de fiecare dată, România nu mai este de mult un simplu receptor de securitate, suntem şi un furnizor de securitate pentru întreaga regiune. Ceea ce înseamnă evident forţe armate foarte bune şi foarte bine dotate. De aceea am hotărât să alocăm 2% pentru apărare, mult mai repede decât termenul stabilit de NATO în 2024.
 
***
Programul va include o reuniune a Consiliului Nord-Atlantic, o întâlnire de lucru a liderilor aliaţi, precum şi o reuniune în formatul Misiunii Resolute Support din Afganistan. De asemenea, pentru prima dată, la cel mai înalt nivel aliat, va fi organizată o reuniune distinctă, dedicată evoluţiilor de securitate din regiunea Mării Negre, cu participarea Georgiei şi Ucrainei.
 
Pe agenda Summitului NATO se vor regăsi teme precum procesul de adaptare a Alianţei la realităţile mediului actual de securitate, context în care se vor stabili direcţiile principale de acţiune pentru perioada următoare şi, totodată, va avea loc un schimb de opinii privind stadiul implementării măsurilor strategice decise la Summiturile Aliate anterioare din Ţara Galilor, din 2014, şi de la Varşovia, din 2016.
 
„Se creează, aşadar, cadrul pentru dezbaterea modalităţilor de întărire a posturii NATO de apărare şi descurajare, de sporire a capacităţii Alianţei de proiectare a stabilităţii în vecinătatea sa, precum şi a perspectivelor de consolidare a cooperării NATO cu Uniunea Europeană, de o manieră complementară. Reuniunea comună a Consiliului Nord-Atlantic dedicată securităţii la Marea Neagră, cu participarea Georgiei si Ucrainei, va oferi un prilej pentru discuţii aplicate privind evoluţiile situaţiei de securitate din regiune, precum şi de reafirmare a sprijinului NATO pentru cei doi parteneri. De asemenea, vor fi supuse atenţiei şefilor de stat şi de guvern adaptarea structurii de comandă a NATO la noul mediu de securitate, dezvoltarea capacităţii de reacţie a forţelor aliate şi facilitarea mobilităţii acestora în Europa", a precizat Administraţia Prezidenţială.
 
Combaterea terorismului şi sprijinul pentru partenerii sudici va reprezenta, de asemenea, un subiect important pe agenda Summitului.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

Lucifer
11.07.2018, 13:52:18

Succes, Iohannis! Doar în SUA+NATO ne mai este speranţa. De

Lucifer
11.07.2018, 13:53:42

..De UE ne-am cam lămurit, ăştia te lasă cu ochii-n soare când te-aştepţi mai puţin.

-1 (1 vot)
IonIon Codreanu
11.07.2018, 14:33:32

Și ăilalți, ce-ți dau?!

-1 (1 vot)
Lucifer
11.07.2018, 14:42:52

Îţi dau garanţii de securitate, altfel te papă Rusia. Poţi înţelege asta?

IonIon Codreanu
11.07.2018, 15:31:40

Pentru c eu RAȚIONEZ, înțeleg că Rusia nu este un pericol pentru noi, că nu ne va ataca niciodată! De ce ne-ar ataca?! Ca să ne ocupe? Ce câștig poate aduce asta?! Că doar războaiele se fac EXCLUSIV pentru câștiguri materiale, nu pentru orgolii sau cheful de a le face! Hai să nu trăim cu lozinci, ci să judecăm înainte de a accepta să le rostim... Garanții de securitate nu-ți dă NIMENI. Nimeni nu vrea să moară pentru tine... Poți înțelege asta? Că nu-i complicat. Garanția ți-o dă puterea economică, generată de EDUCAȚIE, politicile externe inteligente. Fără asta nimic nu-i garantat... Dar UE este o construcție menită să UNIFORMIZEZE nivelul de dezvoltare a țărilor care o compun. Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă cu de-a sila în traistă! Cu timpul vom pricepe și noi asta. Deja, state europene au avut o evoluție spectaculoasă în UE! Eu rămân adeptul rațional al UE! Prin UE și noi vom fi ca și Occidentul european, cu timpul. Pur și simplu nu pot înțelege atitudinea ostilă față de UE a unui membru al UE!!! Doar dacă este agent străin, interesat în slăbirea sau dezmembrarea acestei adevărate minuni a secolului trecut!

Modifică Setările