Iohannis, despre revenirea lui Antonescu în cursa prezidenţială: Nu ne tragem preşul de sub picioare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul PNL Klaus Iohannis FOTO Mediafax
Liderul PNL Klaus Iohannis FOTO Mediafax

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, la Realitatea TV, că între el şi Crin Antonescu este o competiţie amicală. "Nu ne tragem preşul de sub picioare", a mai spus liderul liberal

Rămâi pe adevărul.ro pentru a urmări principalele declaraţii:

Despre imunitatea parlamentară:

Ieri, în Biroul Politic, am decis linia PNL în chestiunea imunităţii parlamentare: când justiţia cere o încuviinţare, atunci parlamentarii liberali vor vota pentru”. E o decizie pe care am luat-o pentru a crea mai multă claritate. Azi, colegii mei au votat pentru încuviinţare şi de acum încolo, la toate solicitările venite din partea justiţiei, vom avea aceeaşi atitudine.

Am avut o discuţie, dimineaţă, cu grupul nostru din Camera Deputaţilor şi am subliniat asta. Noi nu vrem să ne constituim într-un obstacol în calea justiţiei, dar e prima dată când în conducerea PNL se ia un vot ferm pe această chestiune. Vrem să dăm un semnal şi pentru parlamentarii noştri, şi pentru cei care vin în faţa Parlamentului pentru astfel de solicitări.

Despre plecările din PNL:

Nu ne bucură, dar în niciun caz nu ne sperie. Există discuţii cu colegii care vor să plece şi cred că vom avea situaţii de parlamentari care vor pleca de la noi din varii motive, iar alţii vor mai evalua o dată situaţia.

Despre declaraţiile premierului Ponta referitoare la creşterea economică:

Eu nu cred că este mult mai bine şi e foarte simplu să testăm situaţia. Trebuie să vedem un pic ce spun şi oamenii. Avem o situaţie interesantă, unde datele macro arată o creştere, dar ea nu ajunge să fie resimţită la nivelul populaţiei. Avem o problemă din a traduce creşterea enunţată într-o creştere resimţită la nivelul populaţiei.

Despre planurile dreptei:

Lucrăm la un program pentru România, un program de ţară pe care îl vom prezenta la momentul potrivit şi care vine cu o clarificare în ansamblu, arată cum vrem noi să abordăm economia, fără să ştim în final care este obiectivul. Vom veni cu acest program, dar nu cu câte o măsură, ci cu un pachet întreg.

Nu cred că îl vom prezenta odată cu Congresul de fuziune. Noi vrem fuziune şi vom face fuziune pe dreapta, dar atunci nu va fi momentul potrivit pentru un program economic.

Despre fuziunea PNL-PDL :

E un detaliu tehnic şi nu are absolut niciun fel de relevanţă pentru ce vrem să facem. Varianta alianţei, pe care o menţionaţi , e o variantă pentru cazul în care nu se termină procedura judiciară, dar voinţa politică este pentru fuziune.

Numele nu  a fost niciodată  nodul gordian, vom rezolva problema într-un mod foarte elegant. 

Despre prezidenţiabilul PNL:

Câtă vreme cât, din sală, au apărut două propuneri, mi s-a părut normal să fie luate în considerare ambele propuneri, lucru pe care l-am făcut şi m-am exprimat atunci, pot să mă exprim şi acum. Pentru un partid este excepţional să aibă doi posibili prezidenţiabili. Delegaţia Permanentă va lua în discuţie chestiunea până la mijlocul lunii iulie, când se va lua o decizie.

Situaţia e foarte bună pentru noi, PNL.

Crin Antonescu nu s-a autopropus.

Am considerat noi, în Biroul Politic, că nu e bine ca cei în competiţie să se ocupe de acest lucru. Nu cred că ar fi corect să mă ocup eu de sondaje, a fost nominaizată o comisie tehnică de oameni competenţi.

Lucrurile sunt simple. Nu ne ocupăm de trasul preşului de sub picioare. Afirmaţiile făcute de Crin Antonescu au fost ale lui, şi le-a însuşit.

Nu e niciun scenariu, în PNL e o competiţie reală şi pozitivă.

In interiorul PNL nu există niciun fel de aripi. Că există simpatizanţi ai lui Antonescu şi ai lui Iohannis e clar, dar partidul nu se va rupe. Nu vor exista două părţi care se luptă pentru supremaţie în partid. Aripa Tăriceanu nu există, acolo nu sunt liberali.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite