Preşedintele României, văzut de USL: un pitic gălăgios, aflat pe spatele unui uriaş legat la mâini

Propunerile de revizuire a Constituţiei, aşa cum au apărut ele, acum două zile, în media, după discuţia dintre Victor Ponta şi Crin Antonescu, sunt foarte departe de a fi satisfăcătoare. După părerea mea, ele nu urmăresc să rezolve fondul problemei, ci reprezintă rezultatul unei înţelegeri strict politice, mai exact al reglării raporturilor de putere dintre PSD şi PNL.

Astfel, problema esenţială, tipul de regim constituţional – ceea ce presupune redefinirea rolului preşedintelui – nu doar că a rămas nerezolvată, ci a devenit şi mai complicată.

Conform propunerilor USL, atribuţiile preşedintelui privind desemnarea premierului sau numirea, în anumite situaţii, a miniştrilor vor fi eliminate. Această schimbare exclude posibilitatea interpretării abuzive a Constituţiei, de care s-a făcut vinovat, în trecut, Traian Băsescu, dar şi a participării preşedintelui, în calitate de mediator, la formarea majorităţii parlamentare şi a Guvernului. Altfel spus, ea afectează exercitarea funcţiei de mediere, care este principalul rol constituţional al preşedintelui şi care, după părerea mea, nu poate fi îngrădit.

De fapt, problema cea mai importantă este aceea – deja veche - a decalajului între legitimitatea electorală a preşedintelui şi limitele constituţionale ale propriului mandat, ceea ce-l transformă inevitabil fie într-un loser legalist (Emil Constantinescu), fie într-un lider autoritar (Traian Băsescu). Schimbările preconizate vor limita şi mai mult puterea preşedintelui, ceea ce va mări decalajul şi, practic, va face din viitorul preşedinte o victimă sigură a propriei legitimităţi electorale (foarte uşor de pierdut, în condiţiile în care nu poţi să faci aproape nimic cu ea).

În acelaşi timp, din dorinţa de compensare, preşedintele şi-ar putea exercita, ca şi până acum, în exces rolul său discursiv (acela de a ridica probleme pe agenda publică) cu scopul de a mina coaliţiile parlamentare constituite pentru formarea guvernului. Chiar dacă, prin absurd, ar rămâne fără nicio atribuţie, preşedintele tot ar avea o mare putere în definirea contextului politic – tocmai prin intermediul acestui rol discursiv. Ceea ce vreau să spun este că raportul dintre majoritatea prezidenţială şi cea parlamentară rămâne instabil, iar majoritatea parlamentară şi stabilitatea Guvernului riscă să fie oricând afectate de pretenţiile exprimate de preşedinte, care deţine propria majoritate electorală.

După părerea mea, propunerile USL de modificare a Constituţiei mai mult complică această problemă. Ea nu-şi poate găsi rezolvarea decât printr-o clarificare a rolului preşedintelui: în cadrul unei republici prezidenţiale, consacrând rolul şefului statului de coordonator (direct sau indirect) al executivului, sau în cadrul unei republici parlamentare, lăsându-i preşedintelui – ales de Parlament – funcţia de reprezentare. Constituţia actuală este hibridă, semi-prezidenţială, dar revizuirea ei, în termenii USL, ar transforma-o într-o struţo-cămilă. Preşedintele ar avea astfel un mandat electoral de republică prezidenţială şi un mandat  legal de regim parlamentar. El ar fi transformat, fără voia lui, într-un pitic gălăgios, care stă pe spatele unui uriaş legat la mâini.