Băsescu: Rusia este partenerul teroriştilor. Astăzi este Ucraina, mâine se ajunge la România. UE putea să facă mai mult

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut o declaraţie de presă pentru a exprima poziţia României cu privire la tragedia aviatică din Ucraina. Şeful statului a avut o reacţie dură la adresa preşedintelui rus Vladimir Putin, pe care îl consideră vinovat, alături de insurgenţii proruşi, de moartea celor 298 de oameni aflaţi la bordul avionului MH17.

Principalele declaraţii ale preşedintelui:

Aşa cum am promis sâmbătă, aş vrea să fac o declaraţie care sper să fie cât mai concisă, legată de Ucraina, privită prin prisma ultimelor decizii adoptate în Consiliul European. Consiliul European convine să extindă măsuri restrictive cu scopul de a viza entităţi care sprijină material sau financiar acţiuni care ameninţă suveranitatea, independenţa şi integralitatea teritorială a Ucrainei. Tradus, înseamnă companii, care pot fi ori bănci, ori companii energetice, multe alte categorii.

Expresia entităţi se referă în primul rând la societăţi comerciale. Mâine se va desfăşura Consiliul Afaceri Externe, care e însărcinat să găsească forma juridica pentru aplicarea de sancţiuni. O altă măsură dispusă de Consiliul European: transmite consiliului sarcina de a adopta instrumentele juridice necesare şi de a decide până la finele lui iulie o primă lista a entităţilor ce urmează a fi vizate de măsurile restrictive.

Consiliul European transmite consiliului sarcina de a decide o primă listă a entităţilor şi persoanelor inclusiv din Federaţia Rusă. Banca Europeană de Investiţii are interdicţie de a mai semna noi operaţiuni financiare. CE a solicitat BERD ca, prin decizia pe care o iau guvernatorii băncii, să înceteze noi operaţiuni financiare pe teritoriul Rusiei.

România solicită de mult aplicarea stadiului trei de sancţiuni. În opinia noastră, în Estul Ucrainei se defăşoară un război hibrid. Este un război prin interpuşi, al Rusiei, care foloseşte ceceni, transnistreni, cazaci şi alte entităţi pe care le plasează în estul Ucrainei pentru a-i sprijini pe separatişti. Există şi un război de insurgenţă şi de gherilă urbană. Există şi acţiuni teroriste: luări de ostatici, utilizarea scuturilor umane, jafuri, răpiri. Toate acestea sunt caracteristice terorismului. Tot aici se desfăşoară şi un război informaţional, parte a unui război clasic. 

Cine este responsabil în analiza noastră?

Primii responsabili sunt teroriştii care şi acum ocupă Donetk şi Lugansk şi responsabiliatea aparţine Federaţiei Ruse. Îmi pare rău să o spun, dar Federaţia Rusă a devent un partener al acestor terorişti, prin sprijin politic, cu personal calificat, cu armament de toate categoriile. Rusia este partenerul acestor terorişti prin acţiunile pe care le întreprinde. Este concluzia la care am ajuns şi aceasta este explicaţia de ce nu ne-am grăbit să facem declaraţii, ci ne-am rezumat să dăm comunicate. 

Din păcate, Federaţia Rusă este parte a conflictului din Estul Ucrainei. În ceea ce priveşte actul terorist care a dus la moartea celor 298 de oameni, responsabilitatea, în urma analizei şi a informaţiilor nosstre, responsabilitatea aparţine grupării teroriste din estul Ucrainei, care a executat lovitura. În mod egal, Federaţia Rusă, care a pus la dispoziţie specialişti şi echipamentul necesar executării loviturii, este parte a actului terorist. Am luat notă de declaraţia preşedintelui Putin să nu politizăm evenimentul, dar Putin nu se poate ascunde sub minciună.

Din păcate, Fed. Rusă este partenerul teroriştilor. Putea UE să facă mai mult? Răspunsul meu este categoric, da.Sanctiunile trebuiau introduse de multă vreme, aspre, economice, care să descurajeze lejeritatea cu care Rusia alimentează conflictul generat de terorişti în estul Ucrainei. Sigur, mereu au fost argumente, de genul o ţară are investiţii mari, altă ţară are de livrat echipamente sofisticate, alta e depedentă de gaze, altele pur şi simplu au spus că este bine să fie bine şi cu UE şi cu Rusia şi să ai o poziţie moale.

Argumentele economice sunt extrem de importante, dar în UE vorbim de valori. Orice politician vă va vorbi despre valori şi aş vrea să ştiu care este cea mai mare valoare a UE. Nu cumva este cetăţeanul european, siguranţa lui? Avem şi valori economice, prosperitatea se asigură din relaţii comerciale, dar s-a ajuns la un punct de a opta între siguranţa cetăţenilor şi relaţiile economice. Este timpul ca Europa să pună pe primul plan siguranţa cetăţenilor ei.

Suntem în faţa unei realităţi. Pentru că nu l-am descurajat la timp pe Putin, luni după-amiază au murit 180 de cetăţeni olandezi. Oare, dacă noi in Consiliu eram fermi şi puneam valoarea omului deasupra a orice, nu am fi putut lua măsurile de descurajare în timp util? Astăzi este Ucraina.  Mâine se ajunge la frontiera balticilor, a Poloniei, a României. Nu cumva avem riscul să fie mai importante comandamentele economice decât solidaritatea cu statele din flancul estic?

Cred că Europa trebuie să vină în practică la valorile ei reale pleacând de la valoarea cea mai importantă, oamenii, iar Rusia trebuie tratată prin această prisma, chiar dacă avem pierderi economice consistente, nu vor fi mai mari decât ale Rusiei. A aplica cu mănuşi măsurile din etapa a treia este o eroare. Cu cât întârziem mai mult, cu atât vom plăti mai scump neluarea măsurilor de stopare a entuzaismului domnului Putin de a-şi recueri imperiul URSS.

[<a href="//storify.com/Alinavasile123/basescu" target="_blank">View the story "Basescu " on Storify</a>]

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite